Excursie la Tindari de Andrea Camilleri – seria Montalbano #5

Despre autor:

Andrea Camilleri (n.1925) este un scenarist, regizor de teatru și televiziune și scriitor italian, despre care am scris mai multe aici.

Despre carte:

Excursie la Tindari este a cincea carte din seria Montalbano a lui Andrea Camilleri și o să spun de la început că e cartea care mi-a plcăut cel mai puțin din serie. Am avut senzația cumva că autorul a cam obosit, la fel ca personajul său, comisarul Salvo Montalbano, care are multe momente de introspecție finalizate cu concluzia că nu mai are vârsta pentru meseria pe care o practică.

Intriga romanului e dinamică, chiar prea complicată aș zice și pleacă de la uciderea unui tânăr și dispariția unui cuplu în vârstă după ce au făcut o excursie la Tindari, evenimente între care nu pare să fie nicio legătură în afară de faptul că toți trei locuiau în același bloc. Ancheta comisarului Montalbano și a echipei sale va dezvălui însă altceva, nu înainte de a-i duce pe urmele Mafiei siciliene.

Salvo Montalbano este același comisar pe care cititorii îl cunosc din celelalte romane ale seriei: dedicat meseriei sale, ușor arogant, inteligent, cu un fin spirit de observație. Relația lui la distanță cu Livia merge mai departe, la fel de năbădăioasă ca înainte.

În Excursie la Tindari nu l-am mai regăsit însă pe gurmandul Montalbano, referirile la aspectele gastronomice ale vieții comisarului fiind sporadice și limitându-se la amintirea unor specii de pești. Nici dialogurile nu mai sunt la fel de spumoase, singurul derapaj lingvistic al comisarului fiind „bou cu țâțe”. Aș zice că e un Montalbano mult mai puțin savuros.

Se dovedește însă un personaj neașteptat de atașat de adjunctul său, Mimi Augello, așa încât atunci când Mimi îl anunță că intenționează să se căsătorească și să se transfere la Pavia, îi face cunoștință cu o tânără blondă, ca să-l împiedice să plece.

Montalbano se dovedește și un personaj neașteptat de reflexiv, el obișnuind să se refugieze adesea într-unul din cele două locuri de meditație preferate: pe o stâncă de la malul mării, căreia îi spune Stâna plângerii sau sub – adesea chiar între – ramurile unui vechi măslin sarazin.

Mi s-a părut interesant că apare în roman și un personaj feminin de origine română, Vania (!) Titulescu pe nume, fiica unui fost ministru al sănătății din România și soția unui medic italian, cu mult mai în vârstă decât ea și cu legături în lumea Mafiei. Titulescu ca Titulescu, dar de ce o fi ales Camilleri un prenume cu sonoritate rusească pentru personajul său?

O rețetă de la comisarul Montalbano

Chiar dacă detaliile gastronomice sunt (din păcate!) mult mai puține decât în celelalte romane din serie, tot am găsit o recomandare de la comisarul Montalbano. E o rețetă care se prepară ușor și rapid și pare să fie tare bună. Adică fix pe gustul meu, care sunt cam gurmandă dar, cumva paradoxal, nu-mi place să prepar rețete laborioase.

Așezat comod pe verandă, savurase porția de pappanozza la care poftea de câteva zile bune. O mâncare rudimentară, simplă – cartofi și ceapă tocată lăsate să fiarbă la foc mic, strivite cu furculița până când deveneau un soi de terci – condimentată cu ulei de măsline, oțet tare, piper măcinat proaspăt și sare. De consumat, de preferință, cu ajutorul unei furculițe de aluminiu (avea două, pe care le păstra cu sfințenie), efectul fiind arsuri garantate pe limbă și cerul gurii la fiecare îmbucătură – și, în consecință, o trecere în revistă a tuturor înjurăturilor de mamă din repertoriu.

Din păcate, n-am verandă la malul mării, ca Montalbano (dar o pot înlocui cu balconul) și, din fericire, nici furculițe de aluminiu, așa că va fi fără arsuri și fără înjurături :).