Pergamentul uitat de Philipp Vandenberg – recenzie

Despre autor:

Philipp Vandenberg (n.1941) este unul dintre autorii care s-a bucurat de succes internațional încă de la prima publicare. Poți citi mai multe despre scriitorul german aici.

Despre carte:

Produs publicat în 2012 de RAO
Colecția Carte de buzunar
Tip copertă: Broșată
Număr pagini: 474
ISBN: 978-606-609-146-6

Pergamentul uitat este un roman istoric deoarece se bazează pe fapte și personaje reale din secolul al XV-lea, dar este, în mare măsură, ficțiune istorică, datorită  personajului principal, Afra, o tânără care se găsește în posesia unui document foarte important, pe care pare să-l caute toată lumea, de la spionii papei până la așa-numiții renegați.

Domurile marilor catedrale europene se prăbușeșc, sunt uciși oameni, Afra este urmărită de personae necunoscute, alchimiștii descifrează conținutul pergamentului misterios, iar papa de la Roma (doar unul dintre cei trei care pretindeau că sunt trimișii Domnului pe pământ) duce o viață desfrânată și împarte bogății favoriților săi). O avalanșă de evenimente care nu-ți dă nicio clipă de răgaz, până nu termini de citit cartea.

Evenimentele din Pergamentul uitat plimbă cititorul de la Ulm la Strassburg, apoi la Salzburg, Veneția, Napoli, mănăstirea Montecassino și Konstanz. O călătorie pe care eu am găsit-o foarte interesantă, fiindcă mi-a arătat cum era o parte din Europa la început de secol XV.

Afra, personajul în jurul căreia se țese povestea, este violată de stăpânul său și dă naștere unui fiu pe care-l abandonează. Când stăpânul încearcă s-o abuzeze din nou, Afra fuge de pe moșie și, după un scurt popas într-o mănăstire ciudată de maici, ajunge la Ulm.

Ulm

Ulrich von Ensingen, personaj care a existat în realitate, este arhitectul care lucrează la domul din Ulm și are ambiția să construiască cel mai înalt turn din lume. I-a și reușit, fiindcă înălțimea turnului (161,53 m) îl face cel mai înalt din lume, cel puțin până va fi gata Sagrada Familia din Barcelona. Arhitectul este mai degrabă un taciturn, preocupat de munca sa la catedrală și are o viață de familie nefericită. Se îndrăgostește de Afra și, când soția lui Ulrich moare, cei doi, acuzați de uciderea ei, fug și se refugiază la Strassburg.

Strassburg

Orașul de râul Ill fusese devastat nu cu mult timp în urmă de un incendiu, în care arseseră peste patru sute de case, dar cu toate astea avea ambiția să construiască o catedrală cu nu se mai văzuse alta. e drept că nu toți locuitorii aveau ambiția asta, așa că proiectul stârnise numeroase controverse (parcă am mai auzit asta undeva, nu?). Ulrich este angajat să continue ridicarea catedralei și, împreună cu Afra, duceau aparent o viață liniștită. Nu pentru mult timp însă.

Salzburg 

La începutul secolului al XV-lea, Salzurg era un oraș important, aflat la intersecția unor drumuri importante, iar pe Salzach, râul care traversa (și încă o mai face) se transporta sarea adusă din munți.

Soarele de toamnă stătea pieziș dincolo de Monchsberg și lăsa într-o umbră adâncă orașul ghemuit în valea dintre munte și râu. Salzburgul nu era foarte mare și era dăruit mai mult cu împrejurimi plăcute decât cu construcții de artă. Un bastion semeț, aproape inexpugnabil deasupra orașului, mai multe mănăstiri pe ambele maluri ale râului, un dom butucănos, câteva case masive de burghezi în jurul pieței – și altceva nu prea mai era de menționat.

Veneția

Când a ajuns Afra la Veneția, în căutarea pergamentului pierdut, orașul nu era deloc locul fascinant pe care îl cunoaștem astăzi. Un oraș căzut pradă ciumei și desfrâului, în care moartea pândea la fiecare colț de stradă.

Ajunsă la Rialto, Afra se opri pe un pod de lemn întins peste marele canal. Marele canal, care srăbătea orașul ca un S, împrăștia și el suficientă duhoare, dar Afra era totuși mulțumită că nu mai duhnea a fum și a carne de om arsă.

Napoli

Napoli, aflat în golful dintre Monte Calvario și marele Castel San Elmo, era un oraș dens populat, în care sărăcia pescarilor și a marinarilor se întâlnea cu luxul clerului și al numeroaselor biserici. Napoli era zgomotos, murdar și rebel, dar așezarea lui, în fundal având conul retezat al unui vulcan, și la sud un golf deschis era incomparabilă. Napolitanii, care, de fapt nu existau, pentru că ei alcătuiau un amestec pestriț de popoare și rase, afirmau că orașul lor putea fi doar iubit sau urât. O altă posibilitate nu exista.

Montecassino

Montecassino este o abație benedictină din Italia Centrală, situată între Roma și Napoli, întemeiată în 529, pe locul unei fortărețe romane. Aici a regăsit Afra pergamentul pierdut.

…piatra pretutindeni roasă a ruinelor mănăstirii îi dădea frisoane, îi provoca o neliniște interioară bizară. Spre deosebire de marile catedrale din Alpi, a căror arhitectură tinzând spre cer făcea să vibreze până și inima unui necredincios, dărâmata mănăstire Montecassino avea mai curând un efect apăsător și înspăimântător.

Așa arăta mănăstirea în secolul al XV-lea, astăzi ea este mult mai puțin înfricoșătoare, și,mai mult decât atât. A rămas neschimbat faptul că aici se produce o bere artizanală, Montecassino fiind cea mai veche mănăstire din lume cunoscută pentru producția de bere. Berea este una de tip Trappist, produsă în 11 mănăstiri din lume, dintre care 6 în Belgia. Astăzi, berea produsă la Montecassino se comercializează în parteneriat cu Peroni.

Konstanz

Cu toate că orașul german a fost ales să găzduiască marele conciliu convocat de papa Ioan al XXIII-lea în 1414 (sau poate tocmai din cauza aglomerației pricinuite de acest meveniment), el nu avea un aspect prea atrăgător.

Deasuora pieței pluteau miasmele unui birt ordinar. Mirosea a pește, a grăsime de berbec și a produse de patiserie, în amestec cu izul puternic de usturoi, din toate rezultând o duhoare respingătoare, care-ți tăia pofta de mâncare pentru trei zile.

Pergamentul uitat este o lectură interesantă, bine documentată, o îmbinare ingenioasă între elemente reale și ficțiune. Aventură, mistere, conspirații, documente pierdute și regăsite, crime, comploturi, locuri interesante, de toate are parte cititorul romanului lui Philipp Vandenberg. Deși are peste 400 de pagini, niciuna dintre ele nu este de prisos și este o lectură care se parcurge cu ușurință.

Recomandări:

• recomand cartea cititorilor de romane istorice și de ficțiune istorică, dar și cititorilor lui Ken Follett și Dan Brown, care par că au scris împreună acest roman :).
• editurii RAO îi recomand ca, la o viitoare ediție, să tipărească romanul așa încât să poată fi citit mai ușor (litere mai mari, pagini mai opace, contrast mai bun între pagină și litere); eu recunosc că am citit destul de greu și am folosit adesea lupa pentru citit, un accesoriu, iată, foarte util :).

Evaluarea mea

• Subiect            – interesant și excelent documentat
• Scriitură         – accesibilă, nepretențioasă
• Redactare      – rezonabilă
• Traducere      – bună
• Copertă           – frumoasă, sugestivă
• Goodreads       5/5 stele.

Mulțumesc, Libmag, pentru exemplarul trimis pentru recenzie!

Lectură plăcută!