Povestea noului nume de Elena Ferrante – Tetralogia napolitană #2

Despre autoare:

Elena Ferrante este pseudonimul unei romanciere italiene despre nu se știu prea multe.

Despre carte:

Sfârșitul primului volum din Tetralogia napolitană, Prietena mea genială lasă cititorul cu dorința de a afla răspunsul la întrebarea: ce s-a mai întâmplat în viața celor două prietene, Lila și Elena? El nu poate fi aflat decât din lectura următoarelor volume din trilogie. Cu cât mai repede, cu atât mai bine.

Am avut cu cartea asta o relație de genul love-hate, dacă pot spune așa. Mi-a plăcut atât de tare, încât citeam pagină după pagină, nerăbdătoare să aflu ce s-a mai întâmplat. Dar au fost și momente în care mă enerva atât de tare încât abia așteptam să se termine. Abandonarea cărții nu a fost nicio secundă o opțiune. Cred că tocmai în asta constă geniul lui Ferrante: te face să mergi mai departe chiar dacă ești scos brutal din zona ta de confort. Lectura cărții a fost ca și cum m-aș fi învârtit într-un carusel care prindea viteză mare, după care încetinea brusc, apoi o lua iar la goană.

În Povestea noului nume, prietenia celor două fete, Lila și Elena merge mai departe, la fel de plină de suișuri și coborâșuri ca în primul volum, dar lucrurile devin tot mai dramatice pe măsură ce trece timpul și viața le oferă noi provocări. Dacă tot am pomenit de carusel, aș zice că prietenia celor două e ca un fel de montagne-russe. Nu doar prietenia lor merge mai departe ci și competiția dintre ele, care se mută, odată cu trecerea timpului, de la performanțele școlare la bărbați.

Spre deosebire de primul volum, cu care mi-a luat ceva vreme să mă acomodez, Povestea noului nume m-a captivat de la început, am intrat imediat în atmosferă, poate pentru că mă familiarizasem deja cu personajele. E un fel de a spune, pentru că cele două, mai ales Lila, sunt atât de surprinzătoare, încât nu știi niciodată la ce să te aștepți de la ele. Bine, am avut, în continuare, dificultăți cu personajele secundare, dar asta e o altă poveste…

Aș spune că geniul Elenei Ferrante a făcut dintr-un subiect aproape banal – prietenia de-o viață a două femei – și din niște romane cu structură conservatoare, o lectură mult peste ceea ce te-ai aștepta de la genul acesta de roman. Aș spune că mai are extraordinarul talent de a te introduce atât în acțiune cât și în mintea personajelor, natural, fără să forțeze lucrurile și fără nimic artificial. Surprinzător pentru mine, nici măcar expresiile obscene s-au așezat ca într-un puzzle în poveste, fără să iasă în evidență.

Personajele

Elena Greco, naratoarea, este dominată în continuare de personalitatea Lilei, față de care are sentimente contradictorii. O admiră, dar vrea, în același timp, este invidioasă pe Lila, dorește s-o imite dar i se simte adesea inferioară, se lasă dominată de prietena ei, dar are și lungi perioade în care nu mai vrea să audă nimic de ea, vrea să-i arate că ea a realizat mai multe decât ea, dar o și ajută la nevoie, chiar dacă este conștientă că nu face bine.

Elena își continuă studiile, la început cu dificultăți pentru că nu o mai avea alături pe Lila și îi lipsea motivația să demonstreze că e mai bună decât ea. După terminarea liceului, probabil sufocată de atmosfera grea din cartier, pleacă să studieze la Pisa, unde începe o nouă viață, departe de mahalaua napolitană, dar și de prietena ei. Dar legăturile cu viața ei trecută nu se pot rupe atât de ușor.

Lina Cerullo (sau Lila, cum îi spunea Elena) este un personaj bizar, din punctul meu de vedere. Se căsătorește foarte tânără cu Stefano, probabil ca să scape de sărăcie, pentru că nu părea să-l placă foarte mult pe tânărul patron de mezelării. Chiar din noaptea nunții, Lila îl respinge pe Stefano, și, începând din acel moment, relația lor devine foarte complicată: apropieri, despărțiri, bătăi, trădări, adulter, nimic din toate astea nu le-a fost străin.

Lila nu-și continuă studiile, dar îi place să citească, plăcere pe care o abandonează lungi perioade, după care o reia. Cu toată aversiunea ei față de Stephano, Lila, devenită doamna Carracci, pare că se bucură să-i folosească banii. Se mută într-un apartament nou, cu tot confortul necesar, devine un fel de divă a cartierului, îi place să fie patroană de mezelării și să-și petreacă vacanța departe de soț, care o vizitează din când în când. Ea stârnește invidia tuturor și treptat cei apropiați se depărtează de ea, inclusiv buna ei prietenă, Elena.

Cele două femei au destine diferite, dar fiecare se consfruntă pe de o parte cu violența domestică și chiar cu violul, pe de altă parte cu criticile societății din care fac parte când încearcă să-și schimbe viața prin educație. Dacă o fac nu e bine, dacă nu o fac iar nu e bine. Paradoxuri ale unei lumi dezumanizate de sărăcie și violență. Nu mi-au plăcut nici Lila nici Elena, dar le-am compătimit pentru nefericirea  și dezamăgirile cu care s-au confruntat adesea.

Povestea celor două este atât derealistă și atât de bine scrisă încât simți că parcă le-ai cunoaște în realitate.

Mahalaua napolitană este în sine un personaj fascinant, care te atrage și te respinge, un cartier sărac dar plin de farmec, în același timp. Un loc cu relații sociale complicate, bărbați violenți, obișnuiți să li se dea întotdeauna ascultare, femei trecute, consumate de grijile zilnice, cămătari, afaceri dubioase, intrigi și drame de cartier. Toate astea fac din mahalaua napolitană un loc de care te simți sufocat, la fel ca Elena, care vrea să scape de acolo. Dar se pare că zice că poți scoate o fată din mahala, dar niciodată mahalaua dintr-o ea. Să vedem dacă așa stau lucrurile în volumele viitoare.

Personajele secundare sunt, am spus-o și la primul volum, prea numeroase și dau bătăi de cap cititorului atât cu numele lor cât și cu numeroasele pățanii cărora le sunt protagoniști. Inutil să te străduiești să le reții, sunt acolo doar ca să dea culoare atmosferei.

Povestea noului nume a fost o lectură atât de copleșitoare încât am simțit nevoia să iau o pauză lungă de la Lila și Elena și să reiau lectura celorlate două volume mai târziu. Decizia asta a ținut până am ajuns la ultimele două cuvinte, un nume, mai exact. Nuuuu!!! Nu din nou!!!! De ce apărut iar personajul ăsta? Ce are de gând să facă? Trebuie să citesc ca să aflu.

Îți recomand să citești această saga impresionantă, n-o să-ți pară rău. Iar dacă da, aștept să-mi spui de ce.

Evaluarea mea

• Subiect     – prietenia complicată dintre două fete dintr-un cartier mărginaș din Napoli
• Scriitură         – la persoana I, simplă, sinceră, realistă
• Redactare      – decentă
• Traducere      – bună
• Copertă           – modestă
• Goodreads       5/5 stele.

Cartea poate fi comandată pe Elefant sau Libris.

Lectură plăcută!

LATER EDIT:  Lectura Tetralogiei napolitane s-a încheiat pentru mine cu acest al doilea volum. Am început și volumul III, dar l-am abandonat după 100 de pagini. O scriitură hoatică, ușor dezlânată și o acțiune cam trasă de păr. Mi s-a părut, pur și simplu, că a fost prea mult.