Despre autor:

Matt Haig (n.1975) este un jurnalist și scriitor britanic, despre care am scris mai multe aici.

Despre carte:

Eu și Moș Crăciun este povestea magică a celor doi protagoniști ai primelor cărți din seria dedicată Crăciunului a lui Matt Haig. Eu, mai exact Amelia Wishart, adică Fetița care a salvat Crăciunul și Moș Crăciun, fost Nikolas sau Un băiat numit Crăciun.

„O imposibilitate este doar o posibilitate pe care n-o înțelegi încă.”

Cam așa e și cu cartea asta. Dacă credeai că e imposibil ca Matt Haig să mai scrie o poveste la fel de frumoasă ca primele două, ei bine, atunci n-ai înțeles câtă imaginație poate el avea :).

Moș Crăciun și Mary s-a căsătorit și, împreună cu Amelia, fetița pe care au adoptat-o, trăiesc fericiți în Elfhelm, satul elfilor.

Școala elfilor

Chiar dacă cei trei trăiau fericiți în Elfhelm, nu înseamnă că viața era ușoară pentru Amelia, care încerca din răsputeri să se adapteze vieții din satul elfilor. Unde mai pui că trebuia să meargă și la școală, iar matematica și geografia elfilor nu semăna deloc cu cea a oamenilor. Ca să nu mai zic de celelalte materii:

„Erau Scrierea, Cântatul (vocea mea nu era destul de veselă), Râsul Chiar și Atunci Când Sunt Vremuri Grele (o materia foarte dificilă), Făcutul de Glume, Studiul Crăciunului, Dansatul de Spickle (un dezastru), Drimwickeria Practică (evident, un dezastru și mai și), Turta-Dulce, fericirea Generală și Geografia.”

Cât despre matematică…cel mai bun răspuns nu este cel corect, ci cel mai interesant. De exemplu, doi și cu doi nu fac patru, ca la oameni, ci zăpadă, sau chiar puf de pană :). Iar „tabla înmulțirii cu cinci este aici o tîblie de masă propriu-zisă – o masă din lemn cu cinci picioare.”

Iar „geografia elfă era la fel de nebunească precum și celelalte materii”. Teritoriile locuite de spiriduși nu prea aveau nume pentru că spiridușii erau cam varză la geografie. Sperăm să nu ajungă și teritoriile locuite de oameni să nu aibă nume, dacă varza e o condiție pentru asta :). Doar glumesc, se știe că oamenii și, mai ales, copiii de oameni sunt tobă de geografie.

Cel mai complicat a fost însă la Școala de Conducere a Săniilor. Profesorul Kip a ezitat mult timp s-o lase pe Amelia să conducă sania, dar și când a făcut-o…totul s-a transformat într-o aventură nebunească.

S-a lăsat cu vizite la Banca de ciocolată, cu încercări ale Ameliei să lucreze la atelierul de jucării, cu incursiuni în iepurăria de sub pământ și chiar cu o inundație de ciocolată. Moș Vodol țesea intrigi ca să fie iarăși șeful consiliului elfilor, iar Iepurașul de Paște încerca să-l omoare cu ciocolată pe Moș Crăciun. O adevărată nebunie, ce mai!

Ceva dulce

La prăvălia din Elfhelm, Bonbon, cofetara, pregătea tot felu de specialități: Răzbunarea lui Blitzen, Bomboane de Chicotit sau acadele Alinarea Bebelușului (cum, bebelușii de elf aveau voie să mănânce bomboane??). Sortimentul cel mai uluitor era însă Caramela Speranță, care avea fix gustul pe care sperai să-l aibă: de ciocolată, de plăcintă cu mere, de castane prăjite sau alt gust care ți-ar mai putea trece prin minte. Apropo de caramele, se pare că, în Elfhelm, înlocuiau cu succes rahatul, dacă ne luămdupă expresia „Ce grămadă de caramel moțat!” folosită de Mary Christmas într-un moment de enervare.

Chiar și banca elfilor era de ciocolată, lucru cam periculos, fiindcă s-a întâmplat ca Moș Crăciun să mănânce mai mult de douăzeci de mii de monede de ciocolată și a rămas astfel fără numerar.

O lectură absolut încântătoare! Iar dacă crezi că exagerez puțin, pune mâna și citește cartea și o să vezi că am dreptate! Și e încântătoare nu doar pentru copii, ci și pentru cei care au copii cu copiii (asta parcă ar fi din limbajul pe care-l foloseau elfii :)).

Deși, la prima vedere, pare doar o poveste populată de personaje fantastice pentru cei mici, eu zic că cei mari pot regăsi personaje, situații și întâmplări din viața reală, dacă sunt puțin atenți și citesc dincolo de cuvinte.

Astfel, se pare că elfii preferau ziarul local pe vremea când Moș Vodol publica în el tot felul de născociri, iar de când ziarul devenise mult mai bun, sub conducerea lui Noosh, nu se mai vindea la fel de bine. Să înțelegem de aici că elfii preferau minciunile adevărului? De altfel, Moș Crăciun credea că adevărul e un cuvânt interesant, pe care mulți îl folosesc în diverse feluri.

Citatul preferat

„Cărțile, a spus Moș Crăciun, sunt cele mai grozave daruri dintre toate. Nimic altceva nu se compară cu ele.”

Dacă Moș Crăciun a zis așa, cine sunt eu să-l contrazic :)?

Evaluarea mea:

• Subiect            – o poveste minunată de Crăciun
• Scriitură         – accesibilă celor mici
• Redactare      – bună
• Traducere      –  bună
• Copertă           – absolut superbă
• Goodreads       5/5 stele.

Mulțumesc, Libmag, pentru exemplarul oferit pentru recenzie!

Lectură plăcută!

Citește și:

Un băiat numit Crăciun de Matt Haig

Fetița care a salvat Crăciunul de Matt Haig