Ultimul dintre Tudori de Philippa Gregory – recenzie

ultimul-tudor

Despre autoare:

Philippa Gregory (n.1954) este o celebră autoare britanică de romane istorice despre care poți citi mai multe aici.

Despre carte:

Cu ceva timp în urmă, când am citit Rivalități sângeroase la curtea Tudorilor de Brandy Purdy mă întrebam, cumva retoric, ce-ar putea să scoată Philippa Gregory din povestea celor trei surori Grey? Habar n-aveam că răspunsul nu se va lăsa prea mult așteptat și că va apărea sub numele Ultimul dintre Tudori. Apropo de nume, e o traducere a numelui romanului în limba engleză, The Last Tudor, dar în română parcă sună cumva ciudat, mai ales că ultimul dintre Tudori e, de fapt, ultima, adică o femeie. Mai exact, regina Elisabeta I, deși ultimul paragraf al romanului sugerează că cea mai mică dintre surorile Grey ar fi ultima dintre Tudori.

O să-mi port rochia neagră brodată și juponul roșu până în ziua când voi muri și, oricând se va întâmpla asta, dacă Elisabeta, acea biată făptură lipsită de iubire, mai e pe tron, atunci voi ști, în sfârșit, că îmi va oferi o înmormântare magnifică, potrivită pentru ultima prințesă din neamul Tudor.

Ultimul dintre Tudori e un triptic care spune povestea celor trei surori Grey, chiar prin „vocea” fiecăreia dintre ele, ceea ce o face cu atât mai interesantă.  Cele trei surori folosesc doar ca pretext pentru povestea reginei Elisabeta I, din momentul urcării ei pe tronul Angliei.

Jane, Katherine și Mary au sânge regal, prin bunica lor, Maria Tudor, una dintre surorile regelui Henric al VIII-lea, ceea ce le face posibile moștenitoare a tronului și, prin urmare, obiectul persecuțiilor celor două fiice ale lui Henric al VIII-lea, Maria și Elisabeta, odată devenite regine. Trei surori, trei voci foarte diferite, prin caracter și prin năzuințe. Trei femei puternice, în felul lor diferit de a fi.

Preferata mea dintre cele trei povești? Cea de-a doua, narată de Katherine Grey, plină de vervă, de strălucire dar și de tristețe. Prima poveste, a lui Jane Grey, mi s-a părut prea scurtă – poate pentru că și viața ei a fost prea scurtă – iar ultima, povestită de Mary Grey, prea impersonală.

Personajele

Regine celebre din cărțile de istorie (Maria sau Elisabeta) sau personaje cvasi-necunoscute publicului larg (Katherine și Mary Grey), pe toate le face talentul Philippei Gregory personaje cât se poate de reale și care nu-l lasă indiferent pe cititor.

Jane Grey, cea mai mare dintre surori și cea mai cunoscută, este un personaj tern, plictisitor. Ea este o protestantă convinsă și este decisă să-și dedice viața acestei cauze. Cade însă victimă intrigilor pentru putere, este căsătorită cu Guilford Dudley, urcată pe tron, împotriva voinței sale și înlăturată după doar nouă zile.

Îl iubesc pe tata fiindcă știu că nu va muri niciodată. La fel cum nu voi muri nici eu. Suntem aleșii lui Dumnezeu și urmăm calea Lui, de la care nu ne abatem niciodată.

Așa începe povestea. Numai că lucrurile nu au stat deloc așa. Atât tatăl, cât și fiica și-au găsit sfârșitul în Turnul Londrei, executați pentru înaltă trădare.

Puterea ei stă în faptul că, deși nu a dorit să fie regină, și-a acceptat rolul cu o responsabilitate care s-a dovedit fatală, decisă să moară pentru numele și pentru religia ei.

Katherine, sora mijlocie, este un personaj mult mai interesant decât Jane, chiar simpatic, în naivitatea sa.

Sunt așa de netoată. Zvâcnirea aceea atât de puternică nu era nașterea, ci pruncul care se mișca – dar cine era să știe că se simte așa de tare? Nu scrie nimic în Biblie care să te prevină că se simte ca și cum ai fi gata să mori.

Spre deosebire de Jane, nu este prea interesată de religie, îi plac rochiile frumoase, bijuteriile și viața la curte. Și îi mai place să fie iubită. Ușor ipocrită, pretinde că nu o interesează tronul, dar visează în secret să urce pe el. Iubitoare de distracții și cam superficială, Katherine se îndrăgostește de un tânăr nobil, dar cade victimă geloziei reginei Elisabeta.

Este puternică pentru că este capabilă să facă orice este nevoie ca să supraviețuiască în lumea plină de intrigi de la curtea Elisabetei. spre deosebire de Jane, ea vrea să învețe să trăiască, nu să moară.

Mary, cea mai mică dintre surori, este scundă și are coloana deformată, dar este departe de a fi prezentată ca o persoană diformă, cum  s-a întâmplat în Rivalități sângeroase la curtea Tudorilor. Philippa Gregory se concentrează mai mult asupra caracterului ei și a iubirii pe care o poartă surorilor ei și bărbatului de care se îndrăgostește și cu care se căsătorește. Ca și în cazul surorii ei, Katherine, iubirea îi va aduce privarea de libertate, în diverse conace englezești.

Deși, din cauza handicapului ei, este o persoană lipsită de importanță în succesiunea la tron, Mary se dovedește, până la urmă, supraviețuitoare. Spre deosebire de surorile ei, decide să nu se lase doborâtă de răutatea reginei Elisabeta și își dobândește, în cele din urmă, libertatea. Nu și iubirea, din păcate.

Elisabeta I este departe de a fi „regina virgină” sau „regina fecioară”, cum a fost poreclită adesea. Este o femeie frivolă, nesăbuită, care are o relație cu un bărbat căsătorit. Și a cărui soție moare, neașteptat, dar convenabil pentru cei doi îndrăgostiți. Elisabeta este o femeie vicleană, trăsătură moștenită probabil de la mama ei, Anne Boleyn, regina decapitată pentru adulter. Ea le promite tuturor câte-n lună și-n stele, pentru a le adormi vigilența, și face mai apoi exact contrariul. Dar, mai presus de toate, Elisabeta I este un monarh paranoic și tiranic, la fel ca tatăl său, Henric al VIII-lea. La pachet cu tronul Angliei a venit, probabil și teama permanentă că cineva complotează s-o înlăture de pe tron, așa încât îi persecută pe toți cei care ar putea avea o cât pretenție la tron. Îi răsplătește, în schimb, cu înmormântări grandioase pe cei cărora se întâmplă să le supraviețuiască. Și are grijă ca numărul acestora dă crească.

Dincolo de toate astea, trebuie remarcat și faptul că este o feministă cu mult înaintea vremurilor în care a trăit. E adevărat însă că lupta ei pentru drepturile femeilor s-a cam limitat la femeille monarh. Adică ea și Maria, regina scoțienilor, mai exact.

Mi-a plăcut

  • simțul umorului de care dă dovadă autoarea, chiar într-o poveste tristă.

Voiajul continuă, de la o casă frumoasă la altă gazdă primitoare, iar Elisabeta e fericită ca un porc care a scăpat în trifoi, cu Robert Dudley alături toată ziua…

Ceremonia de îmbrăcare a reginei îi inspiră autoarei o altă comparație amuzantă:

Parcă suntem o armată de furnici care încearcă să mute un iepure mort.

Recomandare

Ultimul dintre Tudori marchează sfârșitul unei perioade importante din istoria Angliei, domnia Casei Tudor. Pentru o experiență Tudor completă, îți recomand să citești toate romanele din serrie, începând – cronologic – cu Prințesa albă.

Evident că ficțiunea are o pondere importantă în roman și că probabil nu toate lucrurile au stat așa cum apar în roman. Unii îi reproșează Philippei Gregory (și altor autori de ficțiune istorică) că nu respectă adevărul istoric. Dar, până la urmă, putem să știm sigur care e adevărul istoric? Nu se schimbă ea chiar sub ochii noștri.

Evaluarea mea

  • Subiect          – sfârșitul dinastiei Tudor, un subiect ofertant
  • Scriitură       – detaliată și verosimilă
  • Redactare     – neglijentă
  • Traducere     –  bună
  • Copertă          – un tablou a lui Paul Delaroche, o alegere inspirată
  • Goodreads       4/5 stele.

Mulțumesc, Libmag, pentru exemplarul trimis pentru recenzie!

Lectură plăcută!

 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.