Casa de la Marginea Nopții de Catherine Banner – recenzie

Despre autoare:

Catherine Banner (n.1989) este o autoare britanică, născută la Cambridge, unde a studiat la Fitzwilliam College. A lucrat ca profesoară la liceu în Durham. Pe când avea 14 ani și era încă elevă, a început să scrie The Eyes of a King, prima carte din trilogia The Last Descendants.

A publicat primul său roman pentru adulți, Casa de la Marginea Nopții, a fost publicată în 2016. A fost tradusă deja în 22 de limbi.

În prezent, locuiește în Torino, Italia, împreună cu soțul ei.

Despre carte:

Mi-a plăcut Casa de la Marginea Nopții, de la prima până ultima pagină. este o extraordinară saga a patru generații, o poveste despre iubire, miracole, relații reușite și relații destrămate, secrete adânc ascunse, dar cunoscute de toată lumea, și legături care au adus laolaltă sau au separat oameni.

Mi-a plăcut cartea asta încă de când i-am văzut prima dată coperta, atât de frumoasă incât nu i-am putut rezista. Da. știu, nu judeca o carte după copertă. De ce nu?

Apoi m-a intrigat titlul. De ce la marginea nopții și de ce cu majuscule? Răspunsul a venit la scurtă vreme după ce am început să citesc cartea. casa de la Marginea Nopții e un loc magic, pe a cărui terasă încarcată de bougainvillea mi-aș dori să fiu, să beau limoncello, să privesc marea și să ascult muzică la organetto.

Casa de la Marginea Nopții e locul în care se împletește povestea a patru generații ale familiei Esposito și, în plus, a locuitorilor de pe insula Castellamare cu istoria Europei, timp de aproape un secol.

„O clădire pătrată în nuanțe pale de ambră era plasată în echilibru chiar pe coasta dealului, între lumina din piazza și întunericul de pe povârniș și mare. Terasa era drapată în ghirlande bogate de bougainvillea. la mese micuțe, printre flori, locuitorii insulei beau limoncello și arancello, se certau și înjurau jucând cărți, se legănau în ritmurile antrenante ale unui organetto. O firmă cu litere fanteziste proclama în cuvinte Casa al Bordo della Notte: Casa de la Marginea Nopții.”

A fost odată ca niciodată o insulă imaginară, în apropierea coastelor Siciliei, unde sosește Amedeo Esposito din Florența, care tocmai acceptase slujba de medic pe insulă.

După un timp, Amedeo cumpără Casa de la Marginea Nopții, o proprietate aflată în paragină, care devine, în scurt timp, nu doar reședința familiei Esposito și și locul preferat unde se adunau locuitorii să bea, să mănânce și să o sărbătorească pe Sant’Agata, protectoarea insulei. Castellamare e o insulă despre care locuitorii ei credeau că e urmărită de blestemul plânsetelor care se auzeau uneori Noroc cu Sant’Agata care mai făcea câte un miracol din când în când.

Deși insula e cumva izolată, știrile ajung târziu, iar viața curge într-un ritm lent, ea nu e totuși atât de departe de lumea dezlănțuită încât să nu fie atinsă de zbuciumul ei. Astfel încât, într-un fel sau altul, mai devreme sau mai târziu, locuitorii insulei se confruntă cu ororile războiului, cu schimbările politice sau cu criza economică, dar și cu apariția televiziunii, internetului și chiar a unei noi monede.

„Prima modernizare adusă de noul secol, atunci când a venit, a fost la un pas de a declanșa un adevărat război.

– De ce ați pus voi două prețuri sub arancini, acolo, în galantar? vru să afle Agata-pescărița într-o dimineață.

– Avem o nouă monedă, îi explică Lena, care aflase asta la școală. Urmează să schimbați lirele în bani noi.

– Și, mă rog, cine zice asta?

– Guvernul de la Roma.

– O, spuse Agata, răsuflând ușurată, fiindcă se știa prea bine că nimeni nu-i asculta pe guvernanți.”

După un secol, cu toate frământările lui, bătrânii jucători de scopa de la Casa de la Marginea Nopții și văduvele insulei sunt tot acolo, ca o garanție că lumea merge înainte și viața pe insulă la fel. Iar poveștile ei rămân păstrate în caiteul cu copertă roșie în care Amedeo Esposito le nota cu conștiinciozitate.

Mi-au plăcut mult personajele, deși asta nu înseamnă că le-am simpatizat pe toate, dar sunt atât de bine construite, cu luminile și umbrele lor, și atât de pitorești încât dau mult farmec poveștii. Chiar și nesuferitul conte d’Issantu :). Personajul meu preferat? Pina Vella, învățătoare, soție, mamă și bunică, pe care toți locuitorii insulei o iubeau. Cum aș putea eu să-i contrazic?

Fiecare capitol este prefațat de o poveste populară siciliană sau italiană – un fel de sumar fantastic al întâmplărilor din capitol -, o idee pe care am apreciat-o mult.

Sper că va urma și povestea următoarelor generații ale familiei Esposito. Eu una o aștept cu nerăbdare!

Casa de la Marginea Nopții este o poveste superbă, plină de detalii, despre viața unei mici comunități, cu toate dramele și bucuriile ei. E o carte care mi-a plăcut atât de mult încât o voi reciti, cu siguranță. Spun asta deși abia am terminat-o de citit.