Madame Mallory și micul bucătar indian de Richard Morais

Despre autor:

Richard Morais (n.1960, Lisabona, Portugalia) este romancier și jurnalist canadiano-american. Anii de școală i-a petrecut în Elveția, după care a absolvit Sarah Lawrence College în SUA. A început să lucreze pentru revista Forbes în 1984, la 23 de ani. A plecat de la Forbes în 1986 și s-a mutat la Paris, unde a început să lucreze la o biografie neautorizată a lui Pierre Cardin, carte publicată în 1991, la Londra. După publicarea cărții, Morais s-a întors la Londra, apoi, în 2003, s-a mutat în Statele Unite. A plea de la Forbes în 2009, după ce a devenit cel mai longeviv corespondent străin al acesteia.

A publicat primul roman, The Hundred-Foot Journey (tradus la noi Madame Mallory și micul bucătar indian și apărut ka Editura Humanitas) în 2010. Romanul a fost urmat de încă unul, apărut în 2012.

În prezent, Richard Morais este editor la o publicație financiară americană.

Despre carte:

Produs publicat în 2014 de Humanitas Multimedia Colecția Raftul Denisei Format: 130×200 Tip copertă: Broșată Număr pagini: 288 ISBN: 978-973-689-760-3

Așa gurmandă cum sunt, nu e de mirare că această carte a fost o desfătare pentru mine, de la început până la sfârșit. O călătorie în două culturi culinare atât de deosebite una de cealaltă (indiană și franceză), încât explorarea lor nu avea cum să fie decât o încântare. Mai ales prin intermediul unei povești căreia îi dau viață personaje interesante, poveste condimentată cu dialoguri spumoase și adesea amuzante.

Povestea începe în Mumbai, unde Hassan, unul dintre băieții familiei Haji, își trăiește copilăria în restaurantul deținut de familia sa, undeva la intersecția dintre suburbiile extrem de sărace ale orașului și lumea celor înstăriți. Foarte senzorială această primă parte, plină de imagini, sunete, mirosuri (nu întotdeauna plăcute), arome ale preparatelor indiene. De altfel, de o bogată experiență senzorială are parte cititorul (aproape) pe tot parcursul cărții.

În urma unei tragedii, familia (tata, bunica văduvă, unchiul, mătușa și șase copii) emigrează la Londra. Pe scaunele de pe aeroportul Heathrow, au simțit pentru prima dată gustul Angliei:

„… un sandvici rece și umed cu ou și salată, împachetat într-un triunghi de plastic. De pâine îmi aduc cel mai bine aminte, de cum mi se topea pe limbă.
Niciodată până atunci nu mâncasem ceva atât de lipsit de gust și alb.”

Din perioada petrecută la Londra, a rămas memorabilă vizita pe care au făcut la „alimentara” de la celebrul magazin Harrods.

„Departamentul cu alimente mirosea a bibilici la cuptor și a castraveți murați. Sub o cupolă potrivită pentru o moschee am găsit un teren de fotbal dedicat întru totul mâncării și absorbit de zarva comerțului laic. În jurul nostru: nimfe victoriene în cochilii de scoică, mistreți de ceramică și un păun din plăci mov de fianță. Un bufet cu scoici se afla lângă hălci de carne de plastic care atârnau de perete, în timp ce podeaua era acoperită cu vitrine din marmură și sticlă, care păreau că nu se mai termină. Îmi aduc aminte că o vitrină întreagă era plină doar cu șuncă – fâșii de șuncă afumată, delicateți din șunca de pe spatele porcului și șuncă proapătă din Suffolk.”

În căutarea unui loc în care să se stabilească, familia Haji călătorește prin Europa și ajunge, în cele din urmă, în Franța. Călătoria e un bun prilej pentru indieni să facă cunoștință cu gastronomia locală.

„Prin urmare, am mâncat midii și am băut bere în baruri din Belgia; am mâncat gâscă coaptă cu varză roșie într-o Stube întunecoasă din Germania. Am avut parte de o cină extenuantă cu carne de vânat în Austria; mămăligă în Dolomiți; vin alb și Felchen, un pește osos de apă dulce, în Elveția.”

Familia Haji ajunge la un moment dat în Lumiere, o mică localitate franceză, iar sosirea unei familii indiene acolo nu avea cum să treacă neobservată. Mai ales că decid să deschidă un restaurant, nu oriunde, ci exact peste drum de Salcia Plângătoare, un restaurant de două stele Michelin, deținut de Madame Mallory. Din acel moment, începe un adevărat război între cei doi proprietari de restaurant, Madame Mallory și domnul Haji, până când ea descoperă că Hassan, unul dintre băieții Haji, are un talent culinar deosebit și decide să-l ia ucenic.

În bucătăria de la Salcia Plângătoare, sub atenta supraveghere a doamnei Mallory, Hassan se familiarizează cu tainele bucătăriei franceze și reinterpretează unele rețete, inspirat de bucătăria indiană.

Partea a doua a poveștii, cea a ascensiunii lui Hassan în haute cuisine, introduce cititorul în secretele bucătăriei unui restaurant de top din Paris, a sistemului de stele Michelin acordate celor mai buni chefi și a schimbărilor determinate de criza economică. Interesant, dar cumva povestea pare că și-a pierdut suflul. Și Hassan, la fel.

Momentul său de glorie în lumea bucătăriei de top din Paris a fost la cina comemorativă a unuia dintre cei mai importanți chefi parizieni, când a fost invitat de văduva acestuia să se ocupe de meniu.

„Din bucătărie au ieșit valuri-valuri chelnerii în sacouri albe: ne aduceau amuse-bouche-ul. Acesta consta în păhărele umplute cu un pui de caracatiță mic cât o îmbucătură – gătit în „suc propriu” -, cu ulei de măsline presat la rece în Apulia și cu o singură caperă pe un bețișor lung.”

Au urmat stridii umplute în supă clară, salată de andive belgienedecorată cu bucăți de miel norvegian și ouă dee prepeliță, cambulă în sos de șampanie, potârniche la cuptor, umplută cu mere glazurate și trufe negre.