Furculița literară a pornit într-o călătorie prin lume. Ea vrea să descopere obiceiurile culinare ale locuitorilor ei, astăzi și în alte vremuri. În călătoria ei, are parteneri de nădejde: scriitori, mai mult sau mai puțin celebri, care ne spun povestea bucătăriilor lumii.
Astăzi, furculița literară a fost invitată la Palatul Buckingham, la balul debutantelor, împreună cu Victoria Bredon, o tânără care-și făcea astfel intrarea în înalta societate londoneză.
Camera rubinie de Pauline Peters
În Londra anului 1907, tinerele aristocrate își făceau anunțată intrarea în înalta societate prin participarea la un bal al debutantelor, la palatul regal. În pauzele dintre dansuri și conversații ușoare, invitații se delectau cu mâncăruri alese.
„Etajere din argint cu mere, pere și felii de pepene galben în jurul splendidelor bucăți de ananas tronau printre platouri din care se revărsau bucatele. Văzu carne rece și caldă, pui în aspic, șuncă, diversele fripturi, rațe la grătar și fazanii decorați cu propriile pene. Printre acestea se iveau homari roșii, scoici, somon și păstrăvi, plus un imens platou cu o cambulă aburindă. Salatele erau aranjate în grămăjoare garnisite cu felii de ouă fierte, lămâi sau alte fructe. Mai văzu limbă de vită pe pat de legume, pateuri, jeleuri așezate în formă de turnulețe și prăjituri glazurate.”
Probabil că mâncărurile erau destinate însoțitorilor debutantelor, că nu-mi pot imagina cum ar fi putut ele să înghită ceva, strânse în corset cum erau :).
In general in cartile cu subiect istoric gasim de multe ori astfel de ospete grandioase. Chiar si in seria „Poldark” am intalnit multe descrieri de mese copioase, chiar si la nobilii de rand mai mic. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, așa e 😊.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mi-ai adus aminte de filmul Vatel cu Gerard Depardieu și Uma Thurman în care se prezintă mese grandioase din secolul XIV. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🙂
ApreciazăApreciază