Un zâmbet, o floare, o rază de soare

Nu știu de ce mi-am adus aminte de versurile unei melodii la modă cu multă vreme în urmă. Poate pentru că, deși suntem în plină vară, soarele e cam zgârcit cu aparițiile în ultimul timp, zâmbetul pare să fi dispărut și el de pe fețele multora, cât despre flori… Hai spune sincer, de când nu ai mai dăruit (de bunăvoie, nu de nevoie :)) un buchet de flori? Sau cât timp a trecut de când nu ai mai rezistat farmecului unor flori, încât ți le-ai cumpărat singură?

flori

Aproape dintotdeauna, florile au făcut parte din viața oamenilor. Le împodobesc casele, grădinile, mesele, bisericile, sărbătorile. La bine sau la rău, în momente de veselie sau de tristețe, florile i-au însoțit pe oameni și au „vorbit”, atunci când a fost nevoie, în locul lor. Și încă o mai fac, neobosite, de atâta timp.

Poate că nu te-ai gândit până acum cât de importante sunt florile în viața oamenilor. Îți poți imagina o mireasă pășind spre altar fără buchet? Dar un proaspăt tătic pe treptele maternității fără flori? Dar florile nu sunt importante doar ca simboluri sau ca purtătoare a unui mesaj. S-a întâmplat ca ele să declanșeze, la un moment dat, o criză economică. Sau să se regăsească în cartea de bucate, ca ingredient de bază în rețete. Apropo de asta, poate că vrei să mai afli unele curiozități despre flori.

Știai că…?

1. În secolul al XVII–lea, în timpul „maniei lalelelor” care pusese  stăpânire pe Olanda, un bulb de lalea, ajunsese să se vândă la prețul unei case.

2. Orhideele sunt cele mai ușoare plante din lume.

3. În unele țări, crizantemele sunt considerate flori aducătoare de ghinion.

4. Unele flori sunt comestibile, de exemplu cele de trandafir sau de salcâm (sau chiar de dovlecel).

5. În Grecia Antică, orhideea era un simbol al virilității (în greaca veche, orchid însemna testicul) și se credea că pot îmbunătăți virilitatea, dacă earu mâncate de bărbați.

6. Trandafirii fac parte din marea familie a merilor, perilor, cireșilor, piersicilor și prunilor.

7. Magnolia este una dintre cele mai vechi specii de flori, fiind contemporană și cu dinozaurii.

8. Din ghiocei, din narcise și dintr-un soi de crin se extrage o substanță (galanthamina) care are proprietăți de somnifer.

9. Există peste 25000 de specii de orhidee.

10. Narcisa este un fel de rudă cu orhideea.

Beneficiile florilor

  • încântă oamenii prin frumusețea lor, stimulează buna dispoziție și comportamentele pozitive, încurajează relațiile sociale
  • în prezența florilor, oamenii se simt mai mulțumiți de viața lor
  • unele flori au efect curativ, fiind folosite în scop medicinal
  • au un efect pozitiv asupra stărilor emoționale, de aceea este indicat să duci flori unui bolnav
  • mirosul lavandei contribuie la un somn odihnitor
  • florile curăță aerul din încăperi și reduc nivelul de praf
  • reduc nivelul de stres și îmbunătățesc randamentul angajaților (atenție, angajatori! :)).

Și dacă așa stau lucrurile, ce-ar fi să le invităm mai des în viața noastră și a celor dragi?

Ce flori să oferi vara asta?

Vara este anotimpul florilor, așa că nu e greu să surprinzi persoanele dragi cu buchete sau aranjamente de floarea-soarelui, trandafiri multicolori sau crini imperiali, buchete care să se transforme în adevărate ședințe de cromoterapie.

Reclame

Un gând despre &8222;Un zâmbet, o floare, o rază de soare&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.