Cu ceva vreme în urmă, mi se umpluse dintr-o dată feed-ul de steagul Franței și de declarații cum că „Je suis Charlie”. Toată lumea părea că se transformase brusc în Charlie. Era imediat după atacul de la redacția Charlie Hebdo, căruia i-au căzut victimă câțiva membri ai redacției.
La un moment dat aveam impresia că numai eu nu sunt Charlie, că sunt singura care circulă pe contrasens, ca în bancul acela celebru. Cu toate astea n-am simțit nevoia să mă dau peste cap și să mă transform în Charlie, în primul rând pentru că nu empatizez deloc cu genul lor de „umor”. În al doilea rând, pentru că simțul de turmă e cam atrofiat în cazul meu. Și în al treilea rând, fiindcă nu credeam că mulțimile virtuale de Charlie ar rezolva ceva, oricât de numeroase ar fi fost ele.
Văzând una dintre ultimele lor „producții” nu pot să nu mă întreb și să-i întreb pe numeroșii șarloți dacă azi mai simt nevoia să fie Charlie? E vorba despre o caricatură care o înfățișează pe Simona Halep în postură de țigan vânzător de fier vechi. Nu e prima dată când primim de la „sora” noastră, Franța, o palmă pe obraz. A mai, de exemplu, fost și celebrul salut românesc căruia mămăliga românească a găsit de cuviință să-i întoarcă și celălalt obraz.
Probabil că așa se va întâmpla și de data asta, deși câți obraji să mai aibă și mămăliga asta?
Cât despre șarloți, mai ales cei din diaspora, tare aș fi curioasă să-i văd în acțiune. I-am văzut pe diasporezi cât de vocali pot fi și cu cât talent se dau cu posteriorul de postament când vor, așa că aș fi curioasă să-i văd și acum ce sunt capabili să facă. Haștag protest, ceva?
Cât despre cei de-acasă, ce așteptări aș putea avea? Să-l văd pe cetățeanul european în chiloți cum se ia de mînă cu Habarnagiu ăla, mare (fost) șef peste nuș ce online, și se duc să bată cu pumnul în poartă la Ambasada Franței? Sau pe marele patron de mare editură și, mai nou, și de brutărie cum organizează el un boicot al produselor franțuzești? Începând cu scriitorii francezi, poate?
Până să se organizeze ei, eu să luăm model chiar de la francezi și să boicotăm produsele franțuzești, așa cum foarte bine propune Bogdan Stoica. Așa au făcut francezii cu ani în urmă când s-au supărat pe americani (din motive politice) și au boicotat masiv Coca-Cola și McDonald’s. Câte-un pic, câte-un strop, până n-o mai rămânea deloc (vorba cântecului)!
Iar, în ce-i privește pe cei de Charlie Hebdo, pentru început, putem să le umplem peretele de respect, așa cum ne respectă și ei. Deocamdată, eu le-am dat o stea (I hated it) și le-am bătut obrazul. Cu ocazia asta i-am văzut și pe unii conaționali cum ziceau că ne merităm soarta, că mai întâi trebuie să demonstrăm ceva și apoi să pretindem respect. Ce trebuie să demonstrăm, măi sferto-docților, și cui? Ce-ar mai trebui să demonstreze Simona Halep, de exemplu?
De ce n-au demonstrat francezii ce buni sunt ei și n-au câștigat turneul de la Roland Garros? I-a oprit cineva? Sau poate tot din același motiv pentru care designerii și chiar șefii marilor case de modă nu mai sunt de ceva vreme francezi? #numaîntreb
Altă întrebare
Până la urmă, de ce ar fi politically corect să ironizezi o anumită etnie, inclusiv cu apelative ornitologice (nu vi se pare că seamănă cu o anumită pasăre?), în timp ce, dacă ar fi vorba de un etnic american de culoare, de exemplu, nici nu s-ar pune problema să faci astfel de glume de neam prost?
Mare dreptate aveti. Cat despre partea cu demonstratul, nu cred ca Simona e cea care trebuie sa demonstreze ceva, ci noi, sustinand-o pe ea si sustinand Romania, la modul general. Ori atata timp cat noi nu ne respectam (si dovezi sunt in acest sens suficiente), nu ne putem astepta sa ne respecte altii.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Doamna Dorina, noi nu suntem în stare să ne apreciem valorile reale ce să mai vorbim de respect. Cât despre mizeria asta de caricatură, mi-e și silă să mai comentez ceva. Dar mai trist este că speranța mea care era cândva mai dodoloață, acum a slăbit până aproape de pragul dispariției. Nația noastră este bolnavă, tare bolnavă!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Știți cum se zice, speranța moare ultima, chiar dacă e mai subnutrită uneori 😊.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ah, și nici eu nu am fost Charlie și nici steagul Franței nu mi-a colorat obrajii. Și aceeași întrebare m-a bântuit și pe mine ceva vreme, dar iată că nici nu trebuia să fiu. Cât despre speranță, o mai reanimez din când în când însă nu cu rezultatele pe care le-aș dori.
ApreciazăApreciază
Nici eu nu am fost Charlie, din simplu motiv ca acest tip de umor (daca poate fi numit asa, cu maxima indulgenta) mi se pare penibil. Sunt de fapt niste indivizi tristi si meschini. In general, cand altii sunt tinta batjocurii, este totul ok, daca suntem noi in vizor, atunci nu ne mai place. Aceste specimene fac de ras cultura franceza. Pana si tiganii care vand fier vechi sunt peste nivelul lor, macar nu pretind ca sunt amuzanti.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
De acord.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pana la urma totusi asta era o pagina pe care cu greu o poti gasi intr-un hebdomadar plin de insulte pentru toata lumea si din care mai nimeni nu pricepe nimic. Insa imediat s-au gasit la noi destepti care sa o puna pe prima pagina a publicatiilor lor si sa o explice cu exagerari. Cumva s-au transformat in agenti publicitari ai retardatilor alora, in megafoane, desi era de ajuns o simpla reflectie la fel de seaca precum bancurile lor: Some people deserve tot die!
ApreciazăApreciază
O micuta problema in poveste.Nu Francezi au atentat la Simona.Ci o revista despre care toata lumea stie cu ce se ocupa.Cand pentru un roman ,ce face fapte reprobabile pe afara,suntem, atacati ca natie,ne suparam,si acum? Facem fix la fel.Atacam o natie,pentru niste comedianti.? Retorica.PS.Sa nu uitam ca pana la urma ocupatia acestei „reviste” taman asta este,si PS2 Nu,nu sunt fan Franta de loc,insa consider sa „o atacam” pe treburi serioase..
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E puțin exagerat să spunem că atacăm o nație, totuși. In afară de asta, nu e primul incident de felul ăsta, au mai fost și altele. Iar noi mereu suntem ridiculizați ca nație, așa că poate e bine să mai și ripostăm uneori. De câte ori să mai întoarcem obrazul?
ApreciazăApreciază
Din fericire, nu toți francezii gândesc așa (și știu asta pentru că lucrez doar cu ei). Caricatura e de prost gust, la fel ca publicația …
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sunt sigură că nu toți gândesc așa, dar nici nu am auzit vreo dezaprobare publică. Nici măcar de la francezii care au afaceri în România. Sau de la ambasadă. Și, repet, nu e prima dată când suntem ridiculizați de către (unul sau altul dintre) francezi.
ApreciazăApreciază
Da, asta așa e…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu am fost Charlie şi n-am înţeles nimic din toată nebunia aia. Am întrebat de ce e aşa şi am spus că poate totuşi exagerăm, că nu prea are sens, că nu rezolvăm nimic aşa, că nu e ok ce s-a întâmplat dar o poză schimbată la profil nu schimbă nimic. Că e mult mai complexă treaba şi că a fi Charlie înseamnă mai mult decât a spune că nu aprobi atentatul. Că niciun om normal nu poate fi de acord cu un atentat, dar asta nu înseamnă că suntem toţi Charlie. Mi s-a răspuns că ba da, că e semn de susţinere, că vom trage un semnal de alarmă, că vom schimba cursul Dunării. Am tăcut şi am zis că poate au dreptate şi sunt eu defectă.
Ei, dacă o poză de profil are o aşa mare putere, eu zic să-şi pună acum toţi la profil „eu nu-s charlie” şi gata, am rezolvat şi asta, next level, domim liniştiţi, suntem spirite cool şi empatizăm cu orice mişcare iscată din două clickuri.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
In niciun caz nu schimbăm cursul Dunării cu o poză de profil sau cu un click.
ApreciazăApreciază
Şi nici pe celelalte.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu.
ApreciazăApreciază
Dacă stai să analizezi la rece, abordarea lor – este o rețeta de aur pentru atragerea gură-cască de inteligență sub medie, ce se dau în vânt după tabloide & scandaluri.
Am văzut știre azi cum că Federația Asociațiilor de Români din Europa va depune o plângere penală împotriva publicației Charlie Hebdo. Iar ambasadoarea Franței în România s-a simțit obligată să reacționeze 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Și cum a reacționat ambasadoarea? Că libertatea presei și blabla?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mdaaa, dar a mai și subliniat că nu reprezintă ”părerea poporului francez” bla- bla
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, blabla 😊
ApreciazăApreciază