10 cărți MARI pe care nu le-am citit

10 cărți mari

Când zic cărți mari nu mă refer la dimensiunea lor, ci la cărțile acelea foarte apreciate și bine cotate, cărți pe care dacă nu le-ai citit nu exiști ca cititor. Genul de cărți pe care mulți oameni pretind că le-au citit, fără s-o fi făcut, ca să … sinceră să fiu, habar n-am de ce fac asta.

Poate că lista asta n-ar fi trebuit să existe. Poate pentru că ar fi trebuit să citesc cărțile sau poate pentru că n-ar trebui să recunosc că nu le-am citit. De-o fi una, de-o fi alta, uite că ea există. Pentru că nu-mi fac lista de lecturi în funcție de premiile literare sau de aprecierile (mai mult sau mai puțin elitiste) criticilor și nici nu mă feresc să recunosc că n-am citit o carte, fie ea și una valoroasă. Și mai există pentru că sper să primesc un argument, un imbold, un ceva care să mă convingă să le scot de pe raftul cu cărți surghiunite (să le citesc adică. Nu de alta, dar să intru și eu în rândul cititorilor adevărați :). Sau așa ceva :). Și poate fi o completare la lista cu 10 autori foarte populari pe care nu i-am citit încă.

  1. Un veac de singurătate de Gabriel Garcia Marquez
  2. De veghe în lanul de secară de J.D. Salinger
  3. Alchimistul de Paulo Coelho
  4. Zbor deasupra unui cuib de cuci de Ken Kesey
  5. Bătrânul și marea de Ernest Hemingway
  6. Să ucizi o pasăre cântătoare de Harper Lee
  7. Marele Gatsby de F. Scott Fitzgerald
  8. Stăpânul inelelor de J.R.R.Tolkien
  9. Crimă și pedeapsă de Fiodor Dostoievski
  10. Moby Dick de Herman Melville.

N-am scris nimic despre ele, în primul rând fiindcă sunt foarte cunoscute și, în al doilea rând, fiindcă nu le-am citit și nici nu se găsesc pe lista mea de lecturi. Poate mă ajuți să schimb asta :). Hai cu egalarea argumentul!

#JoiaCuCărți

Reclame

13 gânduri despre &8222;10 cărți MARI pe care nu le-am citit&8221;

  1. Am citit multe dintre ele, dar nu că mi le-ar fi recomandat cineva anume.
    Mi-a plăcut Alchimistul și de aceea am citit mai apoi tot ce a apărut de Coelho. Mi s-a părut altceva atunci, la vremea aceea, cu bagajul de cititor pe care-l aveam. Însă, pe urmă, mi s-au așezat pe suflet alte titluri ale lui.
    În ceea ce privește Marele Gatsby, e interesant de privit și urmărit societatea americană, atitudinea celor bogați. Era pe vremea comuniștilor atunci când am citit-o și acum, cu siguranță, aș percepe-o altfel.
    De veghe în lanul de secară mi-a plăcut, poate și pentru că m-am regăsit în multe din angoasele transformării care se petrec de la adolescență la maturitate. Am mai recitit pasaje din carte și când fiul meu cel mare a dat de ea.
    Crimă și pedeapsă am început-o de nenumărate ori și am reușit, într-un sfârșit să o duc la bun sfârșit. Îmi plac scriitorii ruși și am citit multe din scrierile lor, dar la aceasta a existat ceva care mi-a tot pus frână. De când am început-o prima dată și până am terminat-o, au trecut ani, dar mă bucur și de această experiență. În definitiv, cine are rețeta corectă a cum anume trebuie să se defășoare lectura unei cărți?
    Cât despre Moby Dick, abia aștept să-l citesc alături de Luca, la lectura de seară. Poveștile copilăriei se văd cu ochi diferiți la maturitate și merită încercat de fiecare această stare.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Un veac de singurătate a fost una dintre cele mai bune cărți citite anul trecut, mi s-a părut fascinantă, dar e o lectură ce necesită răbdare și singura în care m-am încurcat pe alocuri în personaje (din cauza acelorași nume date din tată în fiu).
    De veghe în lanul de secară cred că am citit-o prea târziu, probabil că pe la 14-15 ani m-aș fi regăsit pe alocuri, la 24 m-a făcut să fiu doar nostalgică, ceea ce n-a fost rău până la urmă, mai ales că a fost o lectură ușoară, de vreo două seri.
    Marele Gatsby e interesantă, nu mi-a displăcut, dar nici n-o cosider o capodoperă.
    Crimă și pedeapsă e o carte pe care am iubit-o, am devorat-o cu nesaț și chiar am constatat că e singura cu 5 steluțe pe Goodreads de anul ăsta. 😀

    Pe restul nu le-am citit, dar trebuie să văd și eu ce-i cu Alchimistul, dacă își merită atâtea laude.

    Apreciat de 1 persoană

  3. De veghe în lanul de secară mi-a plăcut mult. A citit-o cu mulţi ani în urmă dar atunci m-a prins şi am iubit-o mult.
    Alchimistul mi-a plăcut şi m-a făcut să citesc tot ce era pe atunci semnat de Coelho. Din păcate, pe la a 5-a, am constatat că sunt aceleaşi idei rulate şi răslulate şi de atunci n-am mai pus mâna pe nicio carte de-a lui. Dar Alchimistul rămâne de bază, părerea mea. Adică, aia-ţi poate spune cam tot ce găseşti în celelalte.
    Marele Gatsby… am fost nevoită să citesc, era cumva lectură obligatorie la o materie în liceu. Mi-a plăcut şi nu prea, tocmai pentru că era obligatorie. Pe urmă am savurat filmul datorită actorului de care-mi plăcea mult acum ceva ani. Acu e bătrân şi nu-mi mai place 😀
    Am auzit numai de bine despre Să ucizi o pasăre cântătoare şi e pe listă.
    De stăpânul inelelor nu mă interesază deloc. Nici de Harry Potter. :oops.

    Apreciat de 1 persoană

  4. Alchimistul mi-a placut foarte tare la vremea lui, cred ca este in primul rand un roman potrivit pentru tineri, pe care ii stimuleaza sa isi descopere povestea personala si sa-si lase amprenta proprie asupra lumii. La varsta matura cred ca depinde mult de experienta cititorului, cum o percepe. Trilogia Stapanul inelelor este o capodopera fantasy – Tolkien scrie ca un maestru, reflecta foarte bine lumea reala si creeaza personaje bine creionate, imposibil de ignorat. As reciti oricand trilogia, dupa aproape 20 de ani de la prima lectura. Am citit de autor si Hobbitul si Silmarillion, iar filmele din universul LoTR le-am vazut si revazut. Nu este despre a fi la moda, a fost scrisa totusi in anii ’30 si ’40.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.