Nemesis de Agatha Christie

Despre autoare:

Agatha Christie (1890 – 1976) este una dintre cele mai populare scriitoare ale lumii, despre care am scris mai mult aici.

Despre carte:

Publicat în 2014 de RAO
Format: 110×180
Tip copertă: Broșată
Număr pagini: 288
ISBN: 978-606-609-816-8

Nemesis este un roman din seria Miss Marple, o carte care face, din nou, dovada geniului Agathei Christie, regina neîncoronată a romanului polițist.

De ce Nemesis? Pentru că, în mitologia greacă, Nemesis era zeița răzbunării, cea care pedepsea criminalii și supraveghe ordinea și echilibrul în Univers. Și pentru că Miss Marple chiar era un fel de Nemesis și așa î s-a înfățișat într-o noapte domnului Rafiel, încercând să elucideze Misterul din Caraibe. E adevărat că era o Nemesis cu părul alb și cu o eșarfă pufoasă roz în jurul umerilor :).

Domnul Rafiel, cel pe care Miss Marple îl întâlnise în Caraibe, aflat pe patul de moarte, decide să îi dea o misiune așa că o trimite într-un tur al caselor și grădinilor istorice din Anglia, ca să descopere nu se știe exact ce. Singurul indiciu era că e vorba de o crimă neelucidată din trecut.

Cu orgoliul coafat flatat de scrisoarea domnului Rafiel și cu promisiunea unei mari sume de bani ca recompensă, Miss Marple urcă în autocar și pleacă în excursie, mereu cu ochii în patru ca să descopere cel mai mic indiciu care i-ar putea apărea în cale. Pe parcurs, se dovedește că nu trebuie să elucideze doar o crimă din trecut, ci două, plus una care se petrece chiar pe traseu.

În Nemesis, Miss Marple schimbă puțin stilul deja consacrat, abandonează tricotatul și deducțiile logice făcute din fotoliu și trece la acțiune. Face planuri, iscodește, își asumă riscuri. Spre sfârșit, am început să-mi dau seama cine e criminalul. Una din două, sau Agatha n-a fost la fel de vigilentă cu indiciile sau eu am devenit mai pricepută în mistere :).

Personajele

Miss Jane Marple este o doamnă în vârstă, pe care am asemănat cu un tort bezea, mai ales cum era înfășurată în șalul roz și se pretindea Nemesis. O bezea cu mintea ascuțită ca un brici, însă.

Cele trei surori, Clotilde Bradbury-Scott, înaltă și frumoasă, cu înfățișare de Clitemnestra. Anthea, împrăștiată și cam sărită de pe fix și Lavinia Glynne, care părea să nu se simtă în largul ei în compania surorilor ei. Toate trei potențiale criminale, după părerea lui Nemesis.

Elizabeth Temple, directoare de școală pensionată, devine și ea victimă,nu înaite de a-i da lui Miss Marple un indiciu prețios, spunându-i niște cuvinte ciudate: „Dragostea e un cuvânt înfricoșător.”

Nu lipsesc nici personajele secundare, în număr mare, ca de obicei, numai bune să distragă atenția. Cred că Agatha Christie s-a cam distrat cu personajele astea: o Nemesis cu șal roz, o tânără numită Verity (adevăr) – bun prilej de glume pentru alții, care îi spuneau Hope (speranță) sau Faith (credință) – și un cardinal pe nume Brabazon :). Bine, cred că s-a distrat și pe seama cititorilor când a dat personajelor nume cam complicate și, deci, greu de ținut minte.

Ceva amuzant

Întâmplările din carte dau prilejul unor personaje la diverse considerații privind comportamentul tinerelor contempoarne. Cum ar fi o fată povestea unei fete care a fugit cu un african, al cărui tată era șah („ciudat cuvânt”).

„Tatăl băiatului avea șase cămile, o adevărată herghelie de cai, și ea urma să locuiască într-o casă frumoasă, cu covoare pe pereți – mi se pare un loc ciudat unde să pui covoarele.”

Dar, s-a dovedit că

„De fapt, ei trăiau ]ntr-o căsuță groaznică de pământ> Da, și nu aveau altceva de mâncare decât ceva numit cuscus – eu am crezut mereu că asta e un fel de lăptucă, dar se pare că nu e. Seamănă mai mult cu budinca de griș.”