Cartea lunii aprilie 2018

În luna aprilie am făcut o călătorie literară interesantă, începută la Edinburgh, în compania unei profesoare cu idei cam naziste și terminată în Sicilia, împreună cu comisarul Salvo Montalbano. Ca să fiu sinceră, în ultima zi de aprilie, am dat o „fugă” până în India, să vizitez Palatul de la miazănoapte, dar, când au apărut prin peisaj ceva creaturi fantastice, am dat bir cu fugiții și m-am întors cu picioarele pe pământ.

Cartea-lunii-aprilie

1. Domnișoara Brodie în floarea vârstei de Muriel Spark

Domnișoara Brodie e o profesoară la o școală de fete din Edinburgh, o domnișoară bătrână aflată în floarea vârstei, așa cum îi place să precizeze în repetate rânduri. Între elevele sale, are un grup de șase fete asupra cărora are o mare influență și pe care vrea să le modeleze după propriile idei (cam naziste, după cum s-a dovedit). Un personaj interesant și o carte de citit.

2. Din Liverpool în Carpați de Arabella McIntyre-Brown

O carte ca o declarație de dragoste a unei britanice pentru România. O englezoaică si-a vândut casa din Liverpool și s-a mutat într-o țară despre care nu știa prea multe, într-un sat izolat din Carpați. După un timp. a scris o carte ca să povestească și altora cum e viața ei în România. Un fel de oglindă pe care autoarea o pune în fața românilor.

3. Încăperi ferecate de Care Santos

Un roman de ficțiune istorică, o saga a unei familii din Barcelona. Care Santos se dovedește o bună cunoscătoare a istoriei locale și împletește, cu mare iscusință, destinele unor unor personaje reale cu cele ale unora fictive, într-o poveste foarte frumoasă.

4. Fiica negustorului de mătase de Dinah Jefferies

Romanul Fiica negustorului de mătase mi-a dat prilejul să aflu mai multe despre Vietnam, o țară despre care nu știam prea multe. În afară de locația exotică, nu are prea multe plusuri cartea asta, pare cumva scrisă pe genunchi. Nici nu se compară cu Soția plantatorului de ceai, după părerea mea.

5. Mâna ascunsă de Agatha Christie

O carte care nu prea iese din tiparele romanelor Agathei Christie: o localitate din Anglia rurală, o galerie consistente de personaje (printre care Miss Marple, care apare abia spre sfârșit), crime, mistere. Plus un narator, destul de plictisitor. Cartea nu e una dintre cele mai bune ale autoarei britanice, după părerea mea (subiectivă, desigur).

6. Cerneala de Fernando Trias de Bes

O carte despre cuvinte tipărite, despre cărți și despre efemeritatea și eternitatea lor. Am citit-o în câteva ore, dar cred că mai degrabă datorită prezentării grafice reușite (doar e o carte Baroque Books&Arts :)) decât conținutului.

7. Forma apei de Andrea Camilleri

Prima carte din seria dedicată comisarului sicilian Salvo Montalbano prilejuiește cititorului o introducere în atmosfera locului și îi face cunoștință cu comisarul Montalbano. Din întâmplare, mie mi s-a întâmplat asta cu Câinele de teracotă, al doilea volum din serie, pe care l-am citit primul. Un roman polițist mediteranean, cu o atmosferă pe măsură: soare, mare, mâncare bună, oameni relaxați. Nici măcar faptul că niște necunoscuți taie periodic cauciucurile de la mașina poliției, nu pare să-l scoată din sărite pe Montalbano. Mi-a plăcut, voi citi curând și celelalte volume din serie.

Dintre cărțile pe care le-am citit în aprilie, cartea lunii este, fără nicio îndoială, Încăperi ferecate de Care Santos. O carte foarte bună, pe care dacă n-ai citit-o încă, zic să o treci degrabă pe lista ta de lecturi. Dacă ai citit-o, aștept să aflu dacă ți-a plăcut. Secțiunea de comentarii îți stă la dispoziție :).

Dacă vrei să afli mai multe despre cărțile lunii aprilie, caută recenziile pe pagina Invitație la lectură.

Publicitate

3 gânduri despre „Cartea lunii aprilie 2018

Lasă un răspuns la joculdeavatiascunselea Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.