Încăperi ferecate de Care Santos – recenzie

Despre autoare:

Care Santos este o scriitoare catalană contemporană despre care am scris mai multe aici.

Despre carte:

Publicată în 2013 de Humanitas Fiction
Format: 130×200
Tip copertă: Broșată
Număr pagini: 415
ISBN: 978-973-689-670-1

Încăperi ferecate este saga unei familii din Barcelona, pe parcursul a nu mai puțin de patru generații, începând cu ultimii ani ai secolului al XIX-lea și până la începutul celei de-al XXI-lea. Mai mult decât atât, este reconstituirea bine documentată a mai mult de o sută de ani de istorie catalană și barceloneză.

Povestea pendulează permanent între mai multe planuri temporale iar autoarea folosește mai multe stiluri literare pentru a-i da viață. Ea face apel la articole din presa vremii, extrase din cataloagele unor mari muzee sau enciclopedii de artă, scrisori scrise pe hârtie de corespondență sau electronice, toate într-un amestec armonios care dă viață personajelor sale.

Autoarea apelează la mai multe „voci” care să spună povestea: a naratorului omniprezent, a Violetei Lax și chiar a unor duhuri care vorbesc despre trecut cu sinceritatea celor care nu mai au nimic de pierdut.

Barcelona

Cărțile scrise de care Santos despre Barcelona sunt genul acela de cărți care te fac să te îndrăgostești de un oraș fără să fi fost vreodată acolo.

Încăperi ferecate este un roman complex, din care nu lipsesc evenimente prin care a trecut Barcelona în cei peste o sută de ani: construcția catedralei Sagrada Familia, incendiul de la magazinele El Siglo, războaiele mondiale și Războiul Civil, criza economică, lupta pentru emanciparea femeii. Și o plimbare pe Las Ramblas, un eveniment în sine, atunci, dar și acum.

Încăperile ferecate

Cu prilejul lucrărilor de renovare în vederea transformării casei familiei Lax mai întâi în bibliotecă, apoi în muzeu, au fost descoperite două încăperi care fuseseră zidite cu mult timp în urmă. În prima, au fost descoperite două cadavre, al unei femei și al unei pisici, pe nume Dickens (judecând după inscripția pe care o purta la gât). A doua încăpere pare să fi aparținut Violetei Lax, sora lui Amadeo, moartă la 16 ani din cauza unei boli necruțătoare.

Descoperirea celor două încăperi zidite i-a cam speriat pe muncitorii care lucrau la restaurarea casei.

-…Oricum băieții nu prea îndrăzneau să intre acolo, le e frică.

– Doar nu e mormântul lui Tutankamon. Spune-le că sunt majori de-acum

– Adevărul e că prea mari nu sunt și majoritatea nu mă înțeleg când le vorbesc. Sunt români și marocani, două popoare foarte superstițioase, văd morți peste tot, șefule.

Personajele

Un amestec de personaje reale și fictive dau viață poveștii, toate atât de bine conturate încât e greu pentru cititor să-și dea seama care dintre ele au existat în realitate și care sunt doar rodul ficțiunii. Noroc că există o listă de personaje la sfârșit, astfel încât eventualele dileme ale cititorului sunt rezolvate. Chiar dacă cele mai multe personaje sunt fictive, ele se bazează pe frânturi din viața unor persoane care au existat în realitate, asta dând un plus de autenticitate poveștii.

Pictorul Amadeo Lax, personajul principal, pare un băiat și mai apoi un bărbat cam răsfățat și care preferă să fugă de responsabilități. Caracterul său răzbunător este evident încă din copilărie, dar caracterul său adevărat nu este dezvăluit până aproape de final, o dezvăluire cam șocantă pentru cititor. Personajul Amadeo Lax este inspirat din viața mai multor pictori catalani moderni.

În jurul lui Amadeo gravitează mai multe personaje feminine interesante: Maria del Roser, mama sa, o femeie modernă pentru timpurile în care a trăit, Teresa, soția sa și iubirea vieții lui, dar, paradoxal și victima sa, Concha, doica devotată care l-a crescut, camerista Laia, martora unei crime dar și amanta și muza lui Amadeo și Olympia, o muncitoare pe care Amadeo o transformă într-o divă dar și într-o sclavă sexuală.

Personajul preferat: Maria del Roser Golorons de Lax, mama lui Amadeo, un personaj atât de verosimil, încât a existat, cu siguranță, un personaj asemănător în Barcelona.

Ce mi-a plăcut

• amestecul de stiluri literare (epic, dramatic, epistolar, jurnalistic)
• faptul că cele mai multe dintre personaje devin, pe rând, când simpatice, când antipatice, pe măsură ce alte trăsături de caracter îi sunt dezvăluite cititorului.

Ce nu mi-a plăcut

• redactarea foarte neglijentă scade mult valoarea cărții.

Evaluarea mea

• Subiect         – „Timpul: singurul subiect.” (Yasmina Reza) – motto-ul cărții
• Scriitură      –  interesant amestecul de stiluri literare
• Redactare    –  foarte neîngrijită
• Traducere    –  se putea mai bine
• Copertă        –  frumoasă, foarte sugestivă
• Goodreads   –  5/5 stele.

Cartea poate fi comandată pe Elefant sau pe Libris.

Lectură plăcută!