Cum l-am chemat în ajutor pe Omul Mercur

Sărbătorim femeia în fiecare zi. Mă număr printre cei care cred cu tărie că nu avem nevoie de o zi anume în care să ne amintim de femeile care fac parte din viața noastră, ca să le arătăm ce mult înseamnă pentru noi. Începând cu mama care ne-a dat viață, continuând cu învățătoarea care ne-a pus, pentru prima dată, creionul în mână (asta-i versiunea clasică sau poate mouse-ul, în versiunea contemporană), și până la șefa pe care soarta organigrama firmei ne-a scos-o în cale.

Sărbătorim femeia în fiecare zi. Sau cel puțin asta cred eu că ar fi bine să facem. N-avem nevoie de o zi specială, ca să-i scriem mamei, aflată la sute de kilometri depărtare, un simplu „Sunt bine, mama”. Asta ar face-o mai fericită decât toate comorile din lume.

Sărbătorim femeia în fiecare zi. N-ar trebui să așteptăm să vină 8 Martie, ca să-i arătăm educatoarei sau învățătoarei copilului nostru ce mult apreciem că are grijă de copilul nostru, atunci când suntem prinși cu (alte) treburi importante ale vieții. Asta nu înseamnă că trebuie să uităm care e semnificația zilei de 8 Martie și de ce a fost aleasă această zi pentru celebrarea femeii.

Sărbătorim femeia în fiecare zi. N-ar trebui să fim prea ocupați să spunem o vorbă bună femeilor care ne fac viața mai frumoasă. Chiar dacă vine uneori la pachet și cu câte o repriză de nervi. Face și asta parte din farmecul vieții :).

Sărbătorim femeia în fiecare zi. Mai ales dacă femeia se întâmplă se fie medic, iar ziua să fie cea în care ne-a redat sănătatea. Sau poate chiar ne-a salvat viața.

Ca mulți (din păcate foarte mulți) dintre noi, s-a întâmplat să mă aflu și eu, la un moment dat, în situația asta. Și mă tot gândeam că un ocean de recunoștință de i-aș trimite și parcă n-ar fi destul. Recunoștința asta ar trebui să fie, cumva, „ambalată” corespunzător. Și că cel mai bun ambalaj ar putea să fie niște flori. Și cum țineam neapărat să le aleg personal, iar asta e cam greu dintr-o rezervă de spital, am căutat o florărie cu livrare la adresa indicată. Ușor de zis, greu de făcut. Cred că o afacere de livrări flori la domiciliu sau la un loc specificat de client nu e o afacere prea ușoară, fiindcă n-am fost prea mulțumită de ce mi-a arătat domnul Google la capitolul florărie online.

Și atunci l-am chemat în ajutor pe Omul Mercur. Cum adică cine e Omul Mercur? E mesagerul emoțiilor dăruite de cei care aleg să trimită prin intermediul Interflora România, lider în livrarea de flori online în întreaga lume şi singurul serviciu de livrare de flori cu propria reţea internaţională.

Unde poate fi contactat? La sediul Interflora România. Omul Mercur, care și-a luat numele de la zeul comerțului și mesagerul zeilor (o fi ceva relație de rudenie între ei), s-a specializat în livrări buchete de flori la domiciliu și bine a făcut, fiindcă pare că se pricepe foarte bine. Sunt sigură că mă va ajuta să fac cea mai bună alegere florală. E cel mai priceput la asta, așa că o să mă ajute cele mai potrivite flori.

Sărbătorim femeia în fiecare zi. Asta înseamnă să îi oferim o vorbă bună și un zâmbet, în fiecare zi. Și, din când în când, o floare care să-i însenineze ziua.

Sursa foto: pagina Facebook Interflora România

Articol scris pentru proba 4 Spring SuperBlog 2018

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.