Despre autor:
Peter Mayle (1934-2018) e un autor britanic despre care poți citit mai multe aici.
Despre carte:
Produs publicat în 2017 de RAO
Format: 180×110
Tip copertă: Broșată
Număr pagini: 312
ISBN: 978-606-776-160-3
În căutarea lui Cezanne e cea mai bună carte a lui Peter Mayle pe care am citit-o până acum (aprecierea mea subiectivă, desigur :)). O lectură ușoară, plăcută, fără excese.
Fotograful profesionist Andre Kelly este angajat de o revistă de decorațiuni să fotografieze icoanele din casa de pe Riviera a unei bogate văduve rusoaice. După ce termină de fotografiat icoanele, Andre face o vizită la vila Denoyer, unde observă cu stupoare că, în lipsa de acasă a stăpânilor, un tablou de Cezanne este încărcat în duba unui instalator, sub atenta supraveghere a majordomului casei. Andre este și mai intrigat când îi face o vizită lui Denoyer la vila sa din Bahamas ca să-i povestească despre ciudata întâmplare, dar acesta nu pare prea interesat.
Andre hotărăște să înceapă o investigație pe cont propriu și pornește în căutarea tabloului dispărut.
3 motive să citești cartea
1. O călătorie imaginară
Căutarea tabloului lui Cezanne prilejuiește cititorului o foarte agreabilă călătorie pe meleaguri franceze, cu câteva escale la New York, în Bahamas și în Anglia.
Riviera franceză: „decadentă, exagerat de scumpă și aglomerată (asta cu siguranță), dar niciodată plictisitoare.”
New York: „Vremea mai blândă scosese la iveală bogata varietate a vieții stradale de Madison Avenue … haosul mecanic al unui oraș veșnic grăbit.”
Bahamas: „…senzația că restul lumii era foarte, foarte departe Acces interzis muritorilor de rând.”
Paris: „Era genul de zi care transformase acel aprilie parizian într-un cântec.”
Anglia: „Ce țară frumoasă ar fi fost Anglia dacă ar fi oprit cineva apa.”
2. Gastronomie franceză
Pentru cei care au citit cărțile lui Peter Mayle, nu e mai e secretă pasiunea lui pentru gastronomia franceză, în general, și pentru cea provensală, în special. Urmărind aventurile personajelor pronite în căutarea lui Cezanne, cititorul are prilejul să se desfete (imaginar, desigur) cu celebrele baguettes franțuzești, brânzeturi, unt de Normandia, foie gras, canard apicius, scoici bigorneaux, cuisses de grenouilles sau ris de veau (ei, bine, poate că n-ai vrea totuși să știi ce e ris de veau :)).
Ce-au mâncat personajele lui Mayle la cină în Franța: aperitive (tarte cu măsline, ceapă și anșoa, legume, supă cu fasole și paste condimentată cu usturoi și busuioc, tapenade, brandade), miel cu cartofi prăjiți ca fel principal, urmat de brânzeturi, totul stropit din belșug cu vin și, la final, o porție generoasă de marc, un distilat din coji de struguri. Nu-i așa că ai obosit doar citind înșiruirea asta?
Cu toate astea, francezii nu sunt grași. Cum reușesc? Dacă citești cartea, o să afli secretul lor :).
În comparație cu cina din Franța, cea pe care Andre a luat-o în compania unui lord englez nu a fost decât o sursă de amuzament.
3. O lecție de comunicare non-verbală
Sau cum să recunoști cu ce fel de om ai de-a face, judecând după hainele pe care le poartă. Sau, parafrazându-l pe Brillant-Savarin, „arată-mi cum te îmbraci, ca să-ți spun cine ești”.
Barurile new-yorkeze pentru fumătorii de trabucuri sunt frecventate de bărbați îmbrăcați în costum negru, cămașă cu dungi țipătoare și bretele roșii, cu dungulițe, flori monograme, tauri, urși, rețete de cocteiluri sau chiar indicele Dow-Jones. „Fără ele s-ar prăbuși Wall Street-ul. Majoritatea pantalonilor ar cădea.”
Clientela constantă a restaurantelor pariziene scumpe e formată din oameni de afaceri îmbrăcați îngrijit, sobru, dar lipsit de strălucire, de femei cu bijuterii ostentative sau, dimpotrivă, cu taioare „care le identificau drept recruții armatei internaționale a managementului corporatist.”
Evaluarea mea: 4/5 stele pe Goodreads.
Dorina Danila 