Librarul nostru preferat ne recomandă azi un roman care se anunță tare interesant: Dincolo de iarnă de Isabel Allende.
De ce s-a oprit tocmai la această carte? Poate pentru că e o carte nou-nouță de la Editura Humanitas? Sau pentru că e scrisă de Isabel Allende, o scriitoare pe care o citesc cu plăcere milioane de fani? Sau s-o fi săturat de iarnă și titlul cărții te poate duce cu gândul la ce vine dincolo de iarnă. Doar speculații, desigur, cred că, de fapt, sunt toate astea la un loc și ceva în plus. Asta vom afla după ce citim cartea :).
Așa că îți lansez o provocare: hai să citim cartea și ne vedem aici pe 24 februarie, să povestim despre ea.
Dincolo de iarnă de Isabel Allende
O poveste de iarnă care promite mistere, aventură, dragoste și, nu în ultimul rând, o călătorie în Brooklyn, Chile, Guatemala sau Brazilia. O poveste de dragoste târzie, plină de farmec dar și de tensiuni.
Prezentarea cărții:
În Brooklynul înzăpezit, o tamponare ușoară în trafic declanșează o neașteptată poveste de iubire târzie. Richard Bowmaster, un profesor universitar ipohondru și solitar, lovește mașina condusă de o guatemaleză, Evelyn Ortega, care trăiește și lucrează ilegal în casa unui afacerist dubios. Ceea ce la început pare un accident minor ia o turnură neașteptată când tânara, în mod evident terorizată, sună la ușa lui Richard. Speriat, acesta cere ajutorul Lucíei Maraz, proaspăta lui chiriașă și colegă, o chiliană greu încercată de viață, dar voluntară și optimistă. În jurul acestor trei personaje se construiește un roman bogat, palpitant și de mare intensitate emoțională, care tratează teme de acută actualitate – violența, imigrația, migrația economică și efectele ei asupra copiilor –, dar din care nu lipsește, ca în multe dintre cărțile lui Isabel Allende, elementul magic și încrederea într-o forță care ajută la restabilirea ordinii și a justiției naturale. (©Humanitas).
Dacă vrei să nu ratezi vreo recomandare, urmărește paginile de Facebook Librăria Corinași DorinaDanila.com. Iar dacă-ți place ce citești, îți mulțumim pentru apreciere (aka Like :)).
Ne auzim pe 24, să povestim despre Dincolo de iarnă? Găsești cartea pe rafturile de la Librăria Corina.
Ce veste buna! Isabel Allende e scriitoarea mea preferata, abia astept sa imi cumpar cartea!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Vreau si eu sa citesc Isabel Allende si cred ca aceasta carte imi face cu ochiul. Multumesc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Abia aștept să schimbăm păreri :).
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Încă nu am citit nimic de aceasta autoare,dar o am înplan.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am mai citit Țara mea inventată și tare mi-a plăcut :).
ApreciazăApreciază
Am citit multe dintre cartile ei, aproape pe toate. V-o recomand!
ApreciazăApreciază
Mulțumesc pentru recomandare! 🙂 Am început s-o citesc, îmi place. Am mai citit Țara mea inventată, mi-a plăcut, și am început Paula, dar mi s-a părut mult prea tristă și n-am putut continua.
ApreciazăApreciază