Scrisoare către Moș Crăciun

Dragă Moș Crăciun,

dear-santaȘtiu că ești tare ocupat în perioada asta cu cercetarea listelor cu copiii cuminți și mai puțin cuminți și cu pregătirea cadourilor corespunzătoare pregătirii comportamentului fiecăruia.

Așa că probabil te-ai gândit să-ți angajezi niște ajutoare. Bună idee, dar ai grijă cu cine te încurci, Moșule. Adică pe cine angajezi pe post de elf. Dacă apare la interviul de angajare Poșta Română, să știi că e o candidată care nu merită luată în seamă. Are niște servicii scumpe de stă renu-n coadă (sau era pisica, că nu mai țin minte?) și, pe deasupra, e și leneșă, capricioasă și nătrăfoasă. Și am și argumente când zic asta. În primul rând, sania ei cu cadouri zici că face înconjurul lumii în 80 de zile, atâta îi ia să ajungă de la București la Arad, de exemplu. Apoi, după ce că ajunge vinerea, pe-nserat, ia pauza obligatorie de week-end. Ar putea măcar să scrie pe buzduganul pe care ți-l aruncă în cutia poștală că sâmbăta e pauză, ca să nu mergi până acolo, fie ploaie, fie vânt, cu crengile la pământ. Na, că m-apucai și de plagiat acuma! Te duci din nou luni, stai la coadă la unicul ghișeu și când ajungi, zice coana P:R. „Ha! Taxă de magazinaj 70 de bani, puturosule, care nu vii la timp după cadou!” Poftim???

Și, în ultimul rând, dacă vrei să știi ce înseamnă nătrăfoasă, zău că e destul să-ți bagi nasul într-unul din oficiile ei din Arad și te ia cu leșin. Nici nu mai e nevoie să-l întrebi pe prietenul Goagăl, crede-mă.

Mă umflă râsul când îmi aduc aminte ce frăsuială îi apucase pe români, cu câțiva ani în urmă, că le ia Vântu sau Felix Poșta! Na, uite c-au rămas cu ea pe cap!

Fii atent, Moșule, că s-ar putea să încerce să ți-l bage pe gât pe fratele ei mai mic, Prioripost. Ai grijă ce faci, că ăsta e și mai scump, și în plus nu e în stare să-și angajeze șofer de vreo șase luni, așa că livrează coletele când și dacă vrea mușchii lui. Săptămâna trecută. a împrumutat un elf de la Deva, care m-a sunat de trei ori, că n-avea sania dotată cu GPS și el nu era în stare, săracul, să dibuiască blocul meu. Până la urmă, s-a plictisit, a aruncat cadoul pe hornul oficiului poștal și dus a fost, tocmai la Deva. Și cu cadoul meu cum rămâne, elfule, care ești tu elf? l-am sunat a doua zi disperată. #Ghinion, mi-a zis. Du-te la oficiu și recuperează-ți cadoul, dacă vrei să-l ai. Nu vrei să știi, Moșule, ce poezie am repetat în gând până am ajuns acolo.

Și te mai sfătuiesc ceva, Moș Crăciun. Știu că îți place să dai câte o tură prin Târgurile de Crăciun din orașele prin care treci cu sania. Când ajungi la Arad, ai grijă că pe aleile parcului unde e târgul se plimbă unii cu mașinile de parcă ar fi raliul Crăciunului, nu altceva. Aseară un zevzec șugubăț a dat de mașina bodyguarzilor de la firma de pază, cu cheile în contact, și s-a gândit să dea o tură prin parc. S-a proptit și într-un pomișor cu ocazia asta. Tot e bine că n-a fost un om, că au fugit toți din calea lui. În timpul ăsta, bodyguarzii erau pe scenă, la concert. Așa zice șeful lor, cel puțin. Îți dai seama ce băieți destoinici avem la Arad? Nu sunt în stare să-și păzească nici propria mașină :).

În rest, toate bune, te așteptăm să vii.

Cu drag din Arad!

Publicitate

4 gânduri despre „Scrisoare către Moș Crăciun

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.