Vorbește-le despre bătălii, regi și elefanți de Mathias Énard

Despre autor:

Mathias Énard (n.1972, Niort) este scriitor francez, pasionat de civilizațiile arabe și persane. A studiat persana și araba și a petrecut mult timp în Orientul Mijlociu.

A debutat în 2003, cu La Perfection du tir, roman care a câștigat mai multe premii pentru francofonie. În 2008, a publicat romanul Zone, scris într-o singură frază, desfășurată pe 500 de pagini. In 2010, a publicat Vorbește-le despre bătălii, regi și elefanți, roman recompensat cu premiul Goncourt des lycéens. În 2015 a câștigat prestigiosul premiu Goncourt pentru romanul Boussole.

A locuit la Barcelona, apoi o perioadă la Berlin, după care s-a întors la Barcelona. În prezent, predă la Barcelona, scrie despre arta islamică și traduce din limba arabă.

Despre carte:

Produs publicat în 2017 de Nemira, colecția Babel
Format: 120/220
Tip copertă: Broșată
Număr pagini: 152
ISBN: 978-606-43-0035-5

La început, a fost un titlu interesant, apoi o copertă frumoasă și, în cele din urmă, prezentarea cărții, din care am aflat că este un roman despre călătoria lui Michelangelo la Constantinopol, în anul 1503. Motive suficiente să citesc cartea imediat ce am pus mâna pe ea.

Romanul începe cu un desen a lui Michelangelo și câteva cuvinte înșirate pe marginea lui, desen urmat de un fragment de epistolă imaginară, care te pune pe gânduri încă de la început. Așa va fi, de altfel, până la sfârșit. Toată cartea e o adevărată provocare pentru cititor, nu primești nimic de-a gata, pe o tipsie aurită. E o carte ciudată, nu în sensul rău al cuvântului. Nu e prea lungă, așa că o citești repede, dar îți ia o vreme ca s-o digeri. Ca o mâncare foarte bună, pe care o devorezi lacom dintr-o înghițitură, dar care îți dă apoi mari bătăi de ~~cap~~ stomac.

Enard pornește de câteva documente reale, printre care scrisorile lui Michelangelo către fratele său, și imaginează călătoria sculptorului la Constantinopol, invitat fiind de sultanul Baiazid al II-lea să proiecteze un pod peste Cornul de Aur.

Furios pe papa Iulius al II-lea, căruia îi proiecta fabulosul mormânt, Michelangelo părăsește Roma și debarcă la Constantinopol la începutul lunii mai 1503. Trei motive l-au îndemnat să facă asta: supărarea pe papă, care amâna la nesfârșit să-l plătească pe sculptor, ambiția de a-l întrece pe Leonardo da Vinci, care proiectase și el un pod la Constantinopol și dorința de a câștiga bani.

3 motive să citești cartea:

Michelangelo

Enard îl înfățișează pe Michelangelo ca pe un artist de geniu, dar, ca toți oamenii, nelipsit de slăbiciuni. Ce ne spune el despre Michelangelo-omul:

este vanitos
nu obișnuiește să bea
scrie liste interminabile într-un caiet
iubește poveștile
are o orientare sexuală incertă
îl detestă pe Leonardo da Vinci
simte frică și dezgust față de tot ce ține de musulmani, dar încearcă să depășească aceste stări.

Istanbul

Michelangelo se plimbă prin Istanbul, uneori însoțit de noul său prieten, poetul albanez Mesihi, și descoperă un oraș fascinant, dar din care ar vrea să plece cât mai repede. Descoperă arome orientale, ascultă muzică în taverne dubioase, admiră dansatoare andaluze, hoinărește pe străzi, vizitează Agia Sofia, la care se va gândi douăzeci de ani mai târziu, când va proiecta domul bazilicii Sfântul Petru din Roma.

Optsprezece coloane din cea mai frumoasă marmură, dale de serpentin și placaje de porfir, patru arce în plin cintru, care susțin un dom amețitor. Mesihi îl conduce la etaj, în galeria care domină sala de rugăciune. Michelangelo nu are ochi decât pentru cupolă și, mai ales, pentru ferestrele prin care intră, splendid, un soare decupat în careuri, o lumină fericită care desenează icoane fără imagini pe fațade.

Pașii (și translatorul Manuel) îl duc pe Michelangelo nu la harem, așa cum poate s-ar aștepta cititorul ci la biblioteca sultanului, care va inspira mai târziu biblioteca familiei Medici.

Veneția

În mod ciudat, Constantinopolul îi amintea lui Michelangelo de Veneția, pe care o vizitase în urmă cu zece ani.

„Navigând pe apele liniștite ale Bosforului, Michelangelo își amintește de traversada care separă Mestre de Veneția, loc în care a fost în tinerețe; nu e demirare că sunt atâția venețieni aici, se gândește. Orașul seamănă cu Serenissima, dar are proporții fabuloase, totul fiind mărit de o sută de ori. O Veneție întinsă pe cele șapte coline și puterea Romei.”

Și știi ceva? Chiar are dreptate. De pe Bosfor, Istanbulul chiar pare o Veneție multiplicată de multe ori, văzută de pe Grand Canale.

Chiar și Agia Sofia îi aducea lui Michelangelo aminte de Veneția:

„… bazilica San Marco avea ceva din bazilica Sfânta Sofia, ceva ce se exprima într-un mod neclar, ascuns dincolo de coloane, ceva ce artistul nu știa să descrie cu adevărat, poate doar impresia unei amintiri.”

Recomandări

Merită s-o citești? Da, dacă-ți plac provocările literare. Dacă te aștepți la un roman de ficțiune istorică clasic sau la o biografie a lui Michelangelo, arunci cartea asta nu e pentru tine.
S-o cumperi? Da, e o opțiune pe care o poți avea în vedere.
S-o împrumuți? E și asta o idee la fel de bună.