Poirot, ciocolata și complotul

Hercule Poirot, micul detectiv belgian al Agathei Christie, este, fără îndoială unul dintre personajele mele preferate. A avut o lungă viață literară, dacă pot să-i spun așa, apărând pentru prima dată în Misterioasa afacere de la Styles (1920) și ultima dată în Cortina (1975). Așa încât nu este de mirare că, la un moment dat, prin anii ’60, chiar creatoarea lui a ajuns să-l considere „un nenorocit detestabil, obositor și egocentric”. Obositor sau nu, egocentric fără îndoială, Poirot rămâne un personaj emblematic a literaturii mystery din toate timpurile. Și nu doar emblematic, ci și foarte ocupat – a fost protagonistul a 33 de romane și 59 de povestiri, ca să nu mai vorbim de filmele în care a apărut :).

Atât de important era Poirot, încât a fost singurul personaj literar cu un necrolog în The New York Times, în 1975, după ce a apărut Cortina. Ultimul caz a lui Poirot.

Cine era Hercule Poirot?

În prima lui apariție, Hercule Poirot este înfățișat cititorilor ca un om scund, dar cu un mers țanțos, cu capul în formă de ou, cu părul negru și ochi verzi. Avea o mustață impresionantă, atent îngrijită iar îmbrăcămintea lui era impecabilă. Amicul său, Hastings, era de părere că „un fir de praf i-ar fi provocat mai multă durere decât o rană făcută de un glonte”. Aspectul lui nu s-a schimbat prea mult de-a lungul timpului, așa încât, spre sfârșitul carierei sale, îmbrăcămintea sa a devenit cam demodată.

Sursa foto: wikipedia.com

Era punctual, meticulos, obsedat de ordine și simetrie și îi plăcea mâncarea bună și băuturile exotice (de exemplu, siropul de cassis), chiar dacă avea o sensibilitate la stomac. Ca orice belgian care se respectă, micului detectiv îi plăcea tare mult ciocolata. Apropo, Cutia de ciocolată este una dintre primele cazuri rezolvate de Poirot.

Dar, cel mai important, Poirot avea un fler extraordinar și, mai ales, niște „mici celule cenușii” foarte agere, pe care le punea mereu la lucru. Apropo de ordine și curățenie, chiar și cărțile din biblioteca lui Poirot erau aranjate după dimensiuni, mai exact după înalțime.

Nu prea-l caracteriza modestia, așa încât, în Misterul trenului albastru,  se prezenta singur astfel:

„Numele meu este Hercule Poirot și sunt probabil cel mai mare detectiv din lume”.

Deși era un tip comod, care aprecia confortul casei sale, îi plăcea să călătorească, și peste tot pe unde ajungea – Franța, Belgia, Egipt, Iordania, Elveția, în Balcani – se petrecea o crimă, iar el era nevoit, și încântat, să-i dezlege misterul.

N-a fost căsătorit niciodată, dar avea o pasiune secretă pentru o contesă rusoaică, Vera Rosakoff.

Care e cartea preferată a lui Poirot?

Că tot veni vorba de bibliotecă, mi-a trecut prin minte întrebarea asta: care e cartea preferată a lui Poirot? O fi una dintre cele aliniate frumos, după înălțime sau poate una secretă, ascunsă bine în spatele lor?

Sursa foto: raobooks.com

Am stat eu drept și-am judecat strâmb, cum ar fi veni, am tot învârtit în „celulele mele cenușii” niște cuvinte-cheie – ciocolată, complot, mister, dispariție – și am ajuns la concluzia că trebuie neapărat să fie una pe care micul Poirot o citea în copilărie. Îmi și imaginez că îi plăcea să citească Marele complot al ciocolatei ascuns sub o pătură, la lumina unei lanterne. Trebuie să fi fost perioada când abia împlinise 10 ani, dar i-a plăcut atât de mult încât a continuat s-o recitească și mai târziu. Și cum să nu-i placă povestea lui Chris Callaghan?  Cum să nu-l facă să-și dorească să devină detectiv când se va face mare? La vârstă, că la înălțime nu prea l-a făcut mare Lady Agatha :).

Încă de pe copertă, micul Hercule – ca toți cititorii, de altfel – a fost întâmpinat de o întrebare ciudată: cine a mâncat toată ciocolata? Cum adică? Cum poate mânca cineva toată ciocolata? Uite că în Chompton-onde-Lyte, unde locuia Jenny s-a întâmplat această nenorocire: rezerva de ciocolată s-a terminat. Investigația pe cont propriu pe care o pornește Jenny o duce la magazinul unui personaj simandicos, cu mustăți impresionante, Garibaldi Chocolati, pe numele lui. Care mai fabrica și o ciocolată dezgustătoare, pe deasupra.

Atât de năstrușnică i s-a părut lui Poirot povestea asta, că a hotărât să se facă detectiv (un fel de investigator, cum ar veni) și nu orice fel de detectiv, ci unul cu niște mustăți à la  Garibaldi Chocolati.

Acuma că am descoperit secretul cărții preferate a lui Poirot, mai rămâne un singur mister: cum de nu s-a gândit Poirot să-și ordoneze cărțile după culoare? O carte cu puţin (mai mult) mov cred că ar avea un loc de cinste :).

Articol scris pentru Superblog 2017

Anunțuri

27 de gânduri despre &8222;Poirot, ciocolata și complotul&8221;

  1. Vai, Hercule Poirot, detectivul copilariei mele! L-am adorat, pentru mine actorul David Suchet va ramane pentru totdeauna intruchiparea lui Poirot. Nu ti se intampla ca, odata ce asociezi o imagine cu un nume, actorul respectiv sa ti se para execrabil in alte filme, doar pentru ca este in afara zonei tale de confort? :)) Ce tare ma bucur ca mi-ai amintit de carte, e excelenta pentru copii!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s