Povestea Castelului Cantacuzino din Bușteni

La poalele frumoșilor munți Zamora se află, bine ascunsă de ochii curioșilor, o adevărată bijuterie arhitectonică. E o adevărată aventură să ajungi la Castelul Cantacuzino din Bușteni, căci despre el este vorba. Niciun indicator, niciun semn, nimic nu lasă să se ghicească drumul care duce la castel  Noroc cu tehnologia. Dar a meritat, fiindcă odată ajunși, castelul ni s-a înfățișat în toată splendoarea lui.

Castelul

Castelul Peleș din Sinaia are în Castelul Cantacuzino un adevărat rival. Sigur că nu poate egala importanța istorică a Peleșului, dar din punct de vedere turistic, Castelul Cantacuzino „se descurcă” mai bine, e mai ancorat în realitatea zilelor noastre.

Mi-a plăcut mult parcul castelului, cu fântâni, copii ale operelor unor artiști celebri, cu multe flori (chiar și într-un septembie târziu) și, mai ales, cu o priveliște de vis.

În timp ce aștepți să intri în muzeu (se organizează tururi ghidate de grup, la ore fixe), după ce te-ai săturat de plimbare, poți savura o băutură răcoritoare sau o cafea pe una dintre terase sau poți chiar să-ți aduci aminte de copilărie și să te dai în leagăn :).

Castelul, realizat în piatră și cărămidă, a fost construit în stil neoromânesc, de către prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino, poreclit „Nababul”, datorită averii sale fabuloase. Castelul se întinde pe o suprafață de 3148 mp și a fost finalizat în 1911 (construcția a început în anul 1901). Prințul Cantacuzino nu a apucat să se bucure prea mult de el, mort pe neașteptate, de pneumonie, în 1913. Ironia sorții a făcut ca două dintre palatele sale, printre care și cel de la Bușteni, să fie ransformate mai târziu în sanatorii TBC.

Odată intrat în castel, nu știi ce să admiri mai întâi: vitraliile, plafoanele cu grinzi aparente, feroneria bogat ornamentată, balustradele din piatră, fier forjat sau lemn, picturile votive, colecția de heraldică sau șemineele ornamentate cu mozaic colorat. Frizele votive și, de altfel, întreaga pictură murală au fost realizate de artiști plastici de la Veneția.

Cred totuși că cel mai mult mi-a plăcut balconul și, mai ales, priveliștea care se vede de pe balcon. Celebrul balcon al sultanului Suleyman nici nu se compară cu balconul Nababului. Și mă refer la cel adevărat, de la Palatul Topkapî, nu la cel de mucava, din serial.

Se spune că prințul a dorit, la un moment dat, să paveze curtea castelului cu monede de aur, dar a renunțat la idee din cauza (sau datorită mai degrabă, că ar fi ieșit ceva cam kitschos) regelui Carol I, care nu a dorit să-l refuze pe un finanțator personaj atât de important, dar a apelat la un șiretlic. I-a spus că nu se cade ca efigia regelui să fie călcată în picioare de trecători. Pe partea cealaltă era însă stema… Mai rămânea o variantă, să așeze monedele pe cant. Acestei idei i s-a împotrivit Banca Națională, fiindcă acolo era gravat motto-ul Casei Regale. Așa că prințul Cantacuzino a fost nevoit să abandoneze ideea – și bine a făcut, după părerea mea.

În 1948, castelul a fost naționalizat, iar clădirea transformată în sanatoriu al Ministerului de Interne. După revoluția din 1989, ea a fost retrocedată și a avut mai mulți proprietari. Castelul a fost renovat și redeschis pentru public în 2010. Astăzi găzduiește un muzeu și o galerie de artă, în care se organizează periodic expoziții de artă modernă și contemporană, evenimente culturale, concerte, lansări de colecţii, conferinţe.

Cine a fost „Nababul”

Prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino (1832 – 1913) se trăgea din vechea familie nobiliară Cantacuzino (ramura munteană), descendent al voievozilor români și al împăraților bizantini Cantacuzino. Era unul din cei doi copii ai marelui vornic Grigore Cantacuzino şi al Luxiţei Creţulescu.

A fost căsătorit de două ori: prima dată cu cu Zoe Bibescu, fiica domnitorului Gheorghe Bibescu, cu care nu a avut copii, iar după moartea acesteia, s-a recăsătorit cu Ecaterina Băleanu, cu care a avut opt copii, şase băieţi şi două fete, doi dintre ei morţi la o vârstă fragedă, din cauza difteriei.

A studiat la București și Paris, a fost doctor în drept, judecător, consilier la Curtea de Apel București, de două ori, primar al Bucureștiului și, tot de două ori, primar al Bucureștiului.

Prințul Cantacuzino a avut o avere colosală, era cel mai mare proprietar de pământuri din România și îl ptea concura chiar pe regele Carol I, atât ca avere cât și ca descendență. A construit trei palate: Palatul Cantacuzino de pe Calea Victoriei din București, care găzduiește azi Muzeul Național „George Enescu”, Castelul Cantacuzino din Bușteni și Palatul Cantacuzino de la Florești, construit pentru nepoata sa, Alice, palat aflat astăzi  în ruină.

Cu toate că avea un renume de zgârcit, Gheorghe Grigore Cantacuzino a făcut numeroase donaţii pentru spitale, armată şi pentru oraşul București.

Galerie foto:

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Povestea Castelului Cantacuzino din Bușteni&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s