Parcă niciodată toamna nu fu mai frumoasă… Asta mi-a trecut prin gând ieri după-masă când, pentru prima dată după ani de zile, am zăbovit o vreme pe o bancă în parc. Îmi propusesem să citesc, dar atenţia îmi era mereu atrasă fie de coloritul superb al frunzelor, fie de copiii care se jucau prin preajmă. Razele soarelui străluceau printre ramurile copacilor, învăluind totul într-o lumină specială.

De multă vreme parcă n-am mai avut parte de o toamnă atât de frumoasă, o veritabilă vară indiană. De câteva zile, am schimbat traseul spre casă şi trec obligatoriu prin parc, să văd cum s-a mai jucat toamna cu penelul peste frunze. Şi constat că s-a jucat tare frumos, parcă niciodată frunzele n-au avut atâtea nuanţe – galben pai, auriu, cărămiziu, roşu carmin, verde, marsala, portocaliu, roz (nu-mi amintesc să fi văzut frunze roz până acum :)) şi multe alte nuanţe la care nici măcar nu te-ai gândi.

Atât de frumos e acest octombrie, o adevărată vară târzie, încât ieri am sărbătorit ziua nepoatei mele la terasă – deşi, în septembrie, declarasem deja sezonul de ieşire la terasă închis :). Se pare că ne-am înşelat. N-am sărbătorit-o până acum niciodată în aer liber.

Se spune că vara indiană durează de obicei câteva zile. Se pare că noi am fost norocoşi şi am avut parte de ea mai mult. De ce se numeşte vara indiană aşa? O explicaţie provine din mitologia indiană, potrivit căreia sângele urşilor ucişi toamna pătrunde mai întâi în sol şi apoi ajunge, prin rădăcinile şi apoi tulpinile pomilor, în frunze. Se mai spune că temperaturile calde din această perioadă scoteau animalele din ascunzători şi, astfel sezonul de vânătoare al indienilor putea începe.

Indiană sau nu, sper ca toamna asta ca o vară să mai dureze puţin. Deşi prognoza meteo zice că de luni vin ploile. Dar poate se înşeală, că n-ar prima oară.