Câinele de teracotă de Andrea Camilleri – Seria Montalbano #2

Despre autor:

Andrea Calogero Camilleri (n. 1925, Italia) este un scenarist, regizor de teatru și televiziune și scriitor italian. A lucrat ca regizor de teatru, producător de radio și televiziune și profesor de regie de teatru. În tinerețe a fost poet, iar romane a început să scrie după vârsta de 40 de ani. A cunoscut consacrarea literară odată cu seria dedicată comisarului Montalbano.

Despre carte:

Produs publicat în 2014 de Nemira
Format: 107×178
Tip copertă: Broșată
Număr pagini: 368
ISBN: 978-606-579-881-6

Câinele de teracotă este a doua carte din seria dedicată comisarului sicilian Salvo Montalbano, dar este prima pe care am citit-o eu. Poate de aceea începutul mi s-a părut cumva abrupt, cu o mulțime de personaje pe care mi-a fost greu să le identific și să le urmăresc (mai ales echipa comisarului) și cu multe dialoguri în dialect sicilian, nu prea bine gestionate de traducător, după părerea mea.

Cartea începe cu înscenarea capturării unui mafiot periculos, zis Tano Grecul, în paralel cu care se desfășoară ancheta jafului dintr-un supermarket. Tano Grecul este atacat și rănit, dar pe patul de moarte îl cheamă pe Montalbano ca să-i facă o destăinuire, care-l va duce pe acesta într-o peșteră ascunsă, transformată de traficanții de arme în depozit clandestin de muniție.

Nimic senzațional până aici, chiar începuse ca urmărirea mafioților și crimele pe care aceștia le comiteau să mă plictisească cumva. Partea interesantă începe odată cu descoperirea de către comisar a unei a doua încăperi în peșteră (o încăpere zidită), unde se găseau cadavrele a doi tineri, un băiat și o fată, îmbrățișați, dezbrăcați și așezați pe un covor. Lângă cele două cadavre se găsea o amforă, un bol cu monede ieșite din uz de vreo 50 de ani și un câine de teracotă, care părea că-i păzește.

Comisarul începe să ancheteze ceea ce părea o crimă făcută în urmă cu jumătate de secol, în paralel cu jaful de la supermarket. La un moment dat este rănit, iar în timpul convalescenței încearcă să găsească răspunsuri la mai multe întrebări legate de misterul celor două cadavre din peșteră. Cine i-a ucis pe cei doi? Ce simbolizează cele trei obiecte găsite lângă cadavre? Au fost omorâți în peșteră sau altundeva și apoi aduși acolo?

Este o poveste în care situațiile dramatice alternează firesc cu cele amuzante, scrisă de un autor cu talent de povestitor. Mi-a plăcut mai puțin abundența de regionalisme și de arhaisme, al căror înțeles trebuia să-l ghicești și deloc dialogurile în dialect sicilian (care unora li s-au părut spumoase).

Poveștii îi dau viață o serie de personaje: unele simpatice (menajera Adelina), altele ridicole (unii dintre polițiștii lui Montalbano) sau chiar sinistre (mafioții).

Personajul preferat

Salvo Montalbano este un comisar sicilian mulțumit de jobul lui și, în ciuda insistențelor șefului său, nu dorește să fie avansat. El are o relație la distanță cu Livia, este un cititor pasionat și locuiește într-o casă situată pe malul mării (cred că asta l-a făcut și mai simpatic în ochii mei). Îi place să mănânce bine, iar de aspectul culinar al vieții sale se ocupă menajera Adelina, care-i lasă în frigider tot felul de bunătăți. Mare gurmand, Montalbano se bucură când este invitat la masă și are prilejul să se desfete (sau dimpotrivă să cadă într-o adâncă deprimare, așa cum s-a întâmplat cu doamna Giulia :)).

În meniul comisarului se regăsesc porții mari de paste cu sos de roșii, busuioc, stafide și măsline negre („de-ar fi fost să fie mort. fără îndoială că aromele acelea l-ar fi readus la viață”), anșoa all’agretto (o minunăție gătită cu artă și profesionalism desăvârșit de soția chestorului), attupateddri (o adevărată provocare atât pentru pântecele cât și pentru psihicul comisarului), paste cu sardine și caracatiță alla carrettera („delicios, însă criminal pentru ficat”).