„Hanul lui Manuc” de Simona Antonescu

Despre autoare:

Simona Antonescu este una dintre cele mai bune scriitoare române (aprecierea mea subiectivă, desigur, dar tot ceea ce scriu aici e subiectiv, la urma urmei), despre care am scris mai multe aici.

Despre carte:

Produs publicat în 2017 de Polirom
Format: 130×200
Tip copertă: Broșată
Număr pagini: 576
ISBN: 978-973-46-6666-9

hanul-lui-manuc

Simona Antonescu scrie cu atât de mare dragoste pentru cuvinte, încât e imposibil să nu-ți placă cartea asta. Eram chiar tentată să scriu că nu se poate să nu te îndrăgostești de ea, dar apoi mi-am adus aminte de domnul acela, fost ministru al școlilor, care s-a îndrăgostit cândva de un cireș :). Așa că am reformulat.

Hanul lui Manuc e a doua carte a Simonei Antonescu pe care am citit-o, după romanul ei de debut, Fotograful curții regale, și a fost o surpriză la fel de plăcută ca și prima. Nu am o relație prea bună cu literatura română contemporană, dar după ce am citit cărțile astea două, cred că aș putea fi convinsă să mai citesc și altele :).

Hanul lui Manuc este o foarte agreabilă călătorie în timp, către începutul secolului al XIX-lea, în Principatele Române și la Constantinopol, capitala Imperiului Otoman.

Citind romanul, am avut impresia că e scris de doi autori diferiți, unul pentru scenele idilice, pastorale, blânde, pe alocuri tragice, de la moșia Sămărghitenilor sau de la București și altul pentru întâmplările sângeroase de la Constantinopol. Mai mult decât atât, scriitura e atât de frumoasă încât parcă auzi aievea „glasul coborât a poveste a jupânesei” și alteori o Șeherezadă care-ți spune povești despre sultani care se luptă pentru Tronul Lumii (după modelul exersat sute de ani și de strămoșii lor „ridică-te tu ca să mă așez eu”). Și scriitura e atât de puternică, încât te face să crezi că ești direct acolo, în lumea personajelor cărții, iar după ce ai terminat cartea, cu greu te întorci în secolul nostru XXI, cu bune și cu rele.

Personajele

Povestea este populată de o galerie atât de consistentă de personaje, cum rar am întâlnit. Cu atât mai mult, cu cât fiecare personaj, mai mult sau mai puțin important, este construit cu mare atenție pentru detalii, ceea ce dă fiecăruia o forță incredibilă.

Manoil Mârzăian, zis și Manuc, bogat negustor armean și paharnicul domnitorului fanariot, ajuns dragoman și mai apoi bei la Sublima Poartă de la Constantinopol, este chiar acel Manuc care a construit hanul din centrul Bucureștiului, sătul să conăcească la Hanul Știrbei-Vodă, un loc lipsit de geamuri. Apropo de conăcit, autoarea folosește adesea expresii pitorești, dar care dau farmec cărții: iminei isprăviți cu un canaf în vârf”, „un țânc care se întâmpla prin apropiere”….

Miron Sămărghitan, zis și boierul cel tânăr (deși nu mai era tânăr demult), doar ca să se deosebească de tatăl său, boierul bătrân, domnește peste conacul boieresc și peste întinsa moșie a familiei sale împreună cu soția sa, jupâneasa Aristița, personajul meu preferat.

Ruxandra, fiica boierului și a jupânesei Aristița, trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu un tânăr și năvalnic cluceraș din Buzău, pe nume Vlaicu.

Mai sunt și alte personaje pitorești și cel puțin la fel de interesante ca personajele principale: la Mironești, ispravnicul Aurică, baba Niculina, doftoroaia satului sau Stanca și Chiva, țigăncușele jupâniței, iar la București, negustori, ofițeri ruși, diplomați ai marilor puteri, hangiul Iordache Patrudegete, Iancu Jianu haiducul, Irimia brutarul, Achim meșterul maramureșan și mulți alții.

La Constantinopol, povestea e populată de sultani – aflați pe tron sau lângă el – viziri, eunuci, cadâne, ieniceri nemulțumiți și populație răsculată. O atmosferă cu totul diferită de cea de la moșia Sămărghitenilor.

O scenă amuzantă

Au fost mai multe, dar mi-a rămas în minte e cea în care Ruxandra, proaspăt căsătorită îl admiră printre gene pe Vlaicu cum se bărbierește și descoperă, cu uimire, firele de păr crescute pe fața bărbatului și își aduce aminte de firele din nas sau din urechi pe care le văzuse la tatăl și la bunicul său. Ea se întreabă cum de lăsase Dumnezeu pe lume așa ceva și crede că trebuie să fie o pedeapsă pentru ceva, așa că își propune s-o întrebe pe doftoroaia care e explicația acestui mister.

4 (alte) motive să citești Hanul lui Manuc

  • citești povestea lui Pazvant Oglu, pașa din Vidin, zis și Pazvante Chiorul;
  • mai afli obiceiuri ciudate de pe la curțile boierești – frecatul picioarelor boierului e doar unul dintre ele;
  • descoperi că problema drumurilor și a reparării lor e veche de cel puțin 200 de ani pe la noi;
  • afli de unde vine expresia „nu face nici două parale”.

Am mai văzut asta undeva?

„Bucureștiul plin de beizadele dedate la huzururi alese, învățați cu șerbet și apă de trandafiri, lichioruri și ore nesfârșite de leneveli pe perne brodate, ăn fum aromat de ciubuce nu-i plăcu. Viața părea să se desfășoare aici într-o continuă piesă de teatru, unde vorbele rostite la lumina zilei erau una, iar ceea ce gândeau de fapt aceia care le rosteau era cu totul altceva”.

Recomandări

E o carte excelentă, așa că fă-ți o favoare și pune mâna s-o citești! Chiar nu-mi vine în minte un îndemn mai bun. O poți găsi aici. Îți recomand să nu citești cartea având pretenții de tratat istoric, să nu uităm că e totuși o carte de ficțiune

Recomand cartea mai ales următoarelor categorii de cititori:

  • celor plecați din țară și care n-au mai citit demult o carte în limba română, ca să-și aducă aminte cât de frumoasă poate fi limba noastră
  • elevilor de liceu, fiindcă e mai tare ca orice lecție de istorie sau de limba română
  • bucureștenilor, pentru că e o incursiune deosebită în istoria orașului în care trăiesc
  • fanilor poveștilor minunate.

Mulțumesc Simonei Antonescu pentru că a scris cartea asta frumoasă și prietenilor de la Târgul cărții fiindcă mi-au trimis-o s-o citesc!

Anunțuri

40 de gânduri despre &8222;„Hanul lui Manuc” de Simona Antonescu&8221;

  1. Eu am tot văzut romanul în mediul online, altfel nu știam de el… Mi-a plăcut ceea ce am citit despre el, plus că pare un roman încărcat de istorie, fapt care mă pasionează. Citind recenzia ta, mă bucur că am achiziționat romanul.

    Apreciază

  2. Despre hanul lui Manuc am auzit de multa vreme, dar ciudat, imi dau seama acum, ca niciodata nu m-am intrebat cine este Manuc. Nu pot sa imi dau cu parerea daca seama stilul cu a lui Slavici sau Sadoveanu pentru ca nu m-am omorat dupa ei. Din literatura romana imi place Zaharia Stancu si Geo Bogza.
    @Imi place foarte mult cum va structurati articolele, nu sunt foarte lungi si puncteaza principale idei.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s