Despre autoare:
Simona Antonescu este una dintre cele mai bune scriitoare române (aprecierea mea subiectivă, desigur, dar tot ceea ce scriu aici e subiectiv, la urma urmei), despre care am scris mai multe aici.
Despre carte:
Produs publicat în 2017 de Polirom
Format: 130×200
Tip copertă: Broșată
Număr pagini: 576
ISBN: 978-973-46-6666-9
Simona Antonescu scrie cu atât de mare dragoste pentru cuvinte, încât e imposibil să nu-ți placă cartea asta. Eram chiar tentată să scriu că nu se poate să nu te îndrăgostești de ea, dar apoi mi-am adus aminte de domnul acela, fost ministru al școlilor, care s-a îndrăgostit cândva de un cireș :). Așa că am reformulat.
Hanul lui Manuc e a doua carte a Simonei Antonescu pe care am citit-o, după romanul ei de debut, Fotograful curții regale, și a fost o surpriză la fel de plăcută ca și prima. Nu am o relație prea bună cu literatura română contemporană, dar după ce am citit cărțile astea două, cred că aș putea fi convinsă să mai citesc și altele :).
Hanul lui Manuc este o foarte agreabilă călătorie în timp, către începutul secolului al XIX-lea, în Principatele Române și la Constantinopol, capitala Imperiului Otoman.
Citind romanul, am avut impresia că e scris de doi autori diferiți, unul pentru scenele idilice, pastorale, blânde, pe alocuri tragice, de la moșia Sămărghitenilor sau de la București și altul pentru întâmplările sângeroase de la Constantinopol. Mai mult decât atât, scriitura e atât de frumoasă încât parcă auzi aievea „glasul coborât a poveste a jupânesei” și alteori o Șeherezadă care-ți spune povești despre sultani care se luptă pentru Tronul Lumii (după modelul exersat sute de ani și de strămoșii lor „ridică-te tu ca să mă așez eu”). Și scriitura e atât de puternică, încât te face să crezi că ești direct acolo, în lumea personajelor cărții, iar după ce ai terminat cartea, cu greu te întorci în secolul nostru XXI, cu bune și cu rele.
Personajele
Povestea este populată de o galerie atât de consistentă de personaje, cum rar am întâlnit. Cu atât mai mult, cu cât fiecare personaj, mai mult sau mai puțin important, este construit cu mare atenție pentru detalii, ceea ce dă fiecăruia o forță incredibilă.
Manoil Mârzăian, zis și Manuc, bogat negustor armean și paharnicul domnitorului fanariot, ajuns dragoman și mai apoi bei la Sublima Poartă de la Constantinopol, este chiar acel Manuc care a construit hanul din centrul Bucureștiului, sătul să conăcească la Hanul Știrbei-Vodă, un loc lipsit de geamuri. Apropo de conăcit, autoarea folosește adesea expresii pitorești, dar care dau farmec cărții: „iminei isprăviți cu un canaf în vârf”, „un țânc care se întâmpla prin apropiere”….
Miron Sămărghitan, zis și boierul cel tânăr (deși nu mai era tânăr demult), doar ca să se deosebească de tatăl său, boierul bătrân, domnește peste conacul boieresc și peste întinsa moșie a familiei sale împreună cu soția sa, jupâneasa Aristița, personajul meu preferat.
Ruxandra, fiica boierului și a jupânesei Aristița, trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu un tânăr și năvalnic cluceraș din Buzău, pe nume Vlaicu.
Mai sunt și alte personaje pitorești și cel puțin la fel de interesante ca personajele principale: la Mironești, ispravnicul Aurică, baba Niculina, doftoroaia satului sau Stanca și Chiva, țigăncușele jupâniței, iar la București, negustori, ofițeri ruși, diplomați ai marilor puteri, hangiul Iordache Patrudegete, Iancu Jianu haiducul, Irimia brutarul, Achim meșterul maramureșan și mulți alții.
La Constantinopol, povestea e populată de sultani – aflați pe tron sau lângă el – viziri, eunuci, cadâne, ieniceri nemulțumiți și populație răsculată. O atmosferă cu totul diferită de cea de la moșia Sămărghitenilor.
O scenă amuzantă
Au fost mai multe, dar mi-a rămas în minte e cea în care Ruxandra, proaspăt căsătorită îl admiră printre gene pe Vlaicu cum se bărbierește și descoperă, cu uimire, firele de păr crescute pe fața bărbatului și își aduce aminte de firele din nas sau din urechi pe care le văzuse la tatăl și la bunicul său. Ea se întreabă cum de lăsase Dumnezeu pe lume așa ceva și crede că trebuie să fie o pedeapsă pentru ceva, așa că își propune s-o întrebe pe doftoroaia care e explicația acestui mister.
4 (alte) motive să citești Hanul lui Manuc
-
- citești povestea lui Pazvant Oglu, pașa din Vidin, zis și Pazvante Chiorul;
-
- mai afli obiceiuri ciudate de pe la curțile boierești – frecatul picioarelor boierului e doar unul dintre ele;
-
- descoperi că problema drumurilor și a reparării lor e veche de cel puțin 200 de ani pe la noi;
- afli de unde vine expresia „nu face nici două parale”.
Am mai văzut asta undeva?
„Bucureștiul plin de beizadele dedate la huzururi alese, învățați cu șerbet și apă de trandafiri, lichioruri și ore nesfârșite de leneveli pe perne brodate, ăn fum aromat de ciubuce nu-i plăcu. Viața părea să se desfășoare aici într-o continuă piesă de teatru, unde vorbele rostite la lumina zilei erau una, iar ceea ce gândeau de fapt aceia care le rosteau era cu totul altceva”.
Recomandări
E o carte excelentă, așa că fă-ți o favoare și pune mâna s-o citești! Chiar nu-mi vine în minte un îndemn mai bun. O poți găsi aici. Îți recomand să nu citești cartea având pretenții de tratat istoric, să nu uităm că e totuși o carte de ficțiune.
Recomand cartea mai ales următoarelor categorii de cititori:
- celor plecați din țară și care n-au mai citit demult o carte în limba română, ca să-și aducă aminte cât de frumoasă poate fi limba noastră
- elevilor de liceu, fiindcă e mai tare ca orice lecție de istorie sau de limba română
- bucureștenilor, pentru că e o incursiune deosebită în istoria orașului în care trăiesc
- fanilor poveștilor minunate.
Mulțumesc Simonei Antonescu pentru că a scris cartea asta frumoasă și prietenilor de la Târgul cărții fiindcă mi-au trimis-o s-o citesc!
Dorina Danila 
Pare o carte interesanta.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Eu zic că este și o recomand cu mare drag :).
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Pare foarte interesanta! Nu stiam nimic de cartea aceasta, dar cu siguranță o voi cauta. Motivele pentru care ar trebui sa o citim… nu imi lasa o altă alternativa. 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Cam da :). Aștept să citesc articolul tău (eu nu prea folosesc termenul recenzie, mi se pare cam nepotrivit).
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nici mie nu imi place cuvantul. Am încercat să folosesc „opinie personala”, dar am inteles ca nu este indexat de google(sper sa nu fi spus vreo prostie, eu la informatică sunt praf)
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Pffuu… habar n-aveam de asta! Lui nenea Gugăl nu-i plac opiniile personale?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Asa mi s-a spus si mie, asa ca am renuntat. La un moment dat nu voiam sa folosesc nici „recenzie” asta, dar daca-i musai..ma supun
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Incurcate sunt caile netului! Recenzie e OK?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Asa am inteles. Două persoane mi-au spus aceeasi chestie. (Ele au mai multa „vechine”)
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Doamna Dorina, din ceea ce ati scris dvs, deduc ca stilul epic seamana un pic cu cel al lui Slavici ori al lui Sadoveanu?
M-ati facut curioasa si tare as dori sa citesc cartea. O pun pe lista de cumparaturi.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Nu m-am gândit la comparația asta. A trecut atât de mult timp de când i-am citit pe cei doi… Mă bucur că v-am ispitit :). Cum se face că am devenit iar doamna Dorina. Parcă îmi trecuse :))).
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Oh, educatia mea e de vina. Imi e imposibil sa vorbesc la persoana a II-a cu cineva ca dvs.
Poate, daca aveti timp, ati putea sa scrieti un articol in care sa comparati stilurile. De curiozitate macar 😉
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Cred ca e idee buna, o sa ma gandesc la asta :).
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Ma bucur! Abia astept!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
O recenzie foarte convingătoare! Mulțumesc de recomandare!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Cartea e foarte frumoasă, așa că n-a fost greu :).
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Hanul lui Manuc reinvie vremuri stravechi… . Prezentarea de fata face cinste titlului si autoarei. Felicitari!
ApreciazăApreciază
Toate meritele aparțin autoarei :).
ApreciazăApreciază
Pe langa subiectul interesant, imi place foarte mult modul cum propui acele targeturi de la final carora le propui cartile spre lectura! Este greu sa nu te regasesti la un moment dat intr-o categorie. Frumos!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Eu am tot văzut romanul în mediul online, altfel nu știam de el… Mi-a plăcut ceea ce am citit despre el, plus că pare un roman încărcat de istorie, fapt care mă pasionează. Citind recenzia ta, mă bucur că am achiziționat romanul.
ApreciazăApreciază
Felicitari pentru recenzie. Multumesc pentru recomandare :*.
ApreciazăApreciază
Mulțumesc pentru apreciere :)!
ApreciazăApreciază
Chiar acum am trecut cartea pe lista. Sper sa reușesc sa o cumpăr in curând. Tentanta recenzia.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Cred ca o sa-ti placa :).
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Foarte bine sună. Mulțumesc pentru recomandare!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🙂 cu drag!
ApreciazăApreciază
Poate ai sa razi, dar citind recenzia ta mi se derulau in minte filmele cu Florin Piersic-Razbunarea haiducilor, Colierul Domnitei Ralu si toate celelalte :-))) Imi plac astfel de carti si este trecuta pe lista mea de ceva vreme.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Bine si asa :))). Vizionare placuta atunci!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am auzit de autoare, de fapt cred că o urmăresc pe facebook. Istoria îmi place în toate formele ei. Poveștile istorice la fel. Sunt sigură că mi-ar plăcea și această carte. Felicitări pentru prezentarea frumoasă! 💓
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc :).
ApreciazăApreciază
O mica rectificare! „Hanul lui Manuc” nu este a doua carte a doamnei Simona Antonescu, ci a treia, dupa „Darul lui Serafim”!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Voiam să scriu că e a doua carte pe care am citit-o eu, am corectat.
ApreciazăApreciază
Despre hanul lui Manuc am auzit de multa vreme, dar ciudat, imi dau seama acum, ca niciodata nu m-am intrebat cine este Manuc. Nu pot sa imi dau cu parerea daca seama stilul cu a lui Slavici sau Sadoveanu pentru ca nu m-am omorat dupa ei. Din literatura romana imi place Zaharia Stancu si Geo Bogza.
@Imi place foarte mult cum va structurati articolele, nu sunt foarte lungi si puncteaza principale idei.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc pentru apreciere :). Ar trebui să-i recitesc pe Slavici și pe Sadoveanu, dar nu știu când o să am timp pentru asta.
ApreciazăApreciază
Pare interesantă.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Si pe mine tot la Sadoveanu m-a dus cu gandul, citind recenzia. Foarte interesanta pare.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Trebuie neaparăt să-l recitesc pe Sadoveanu, a trecut ceva vreme de când am făcut-o :))).
ApreciazăApreciază
Era cat pe ce sa zic ca nu am mai auzit de aceasta autoare romana. Insa am auzit despre cartea ”Fotograful curtii regale”. Probabil ca nu am retinut si cine a scris-o.
Am sa incerc sa citesc si eu ce a scris.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Lectură plăcută îți doresc!
ApreciazăApreciază
Clar la Sadoveanu m-am dus cu gândul citind recenzia ta minunată (mi-a plăcut mult Sadoveanu), văd că și alți cititori au făcut legătura asta. Mulțumesc pentru recomandare Dorina, nu știam de această carte și nu am citit nimic de autoare, însă cele scrise de tine m-au convins, am trecut cartea pe lista de dorințe.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E o carte foarte frumoasă, după părerea mea, sper să-ți placă 😊.
ApreciazăApreciat de 1 persoană