Cum l-am căutat pe Minotaur și nu l-am găsit

Încă de mică am fost fascinată de Legendele Olimpului, pe care-mi amintesc că le-am devorat pur și simplu. Mai ales că am avut noroc de o ediție superbă, frumos ilustrată cu imagini ale zeilor și eroilor, în statui sau vase pictate. Așa că nu e de mirare că Grecia mi se părea un tărâm fascinant și-mi doream neapărat să văd cum arată acel loc de poveste.

Anii au trecut și am petrecut câteva vacanțe în Grecia, uneori la poalele Olimpului, unde se zice că sălășuiau zeii, în frunte cu Zeus. Anul ăsta am ales ca destinație Creta, din două motive: în primul rând, nu mai fusesem acolo și în al doilea rând, vroiam să văd Palatul Knossos și labirintul Minotaurului. Și mai era și Zorba …

Așa că am așteptat cu mare nerăbdare ziua în care aveam să văd Knossos (mai ales că, între timp, citisem și Zeul deșertului de Wilbur Smith).

Ce este Knossos

Palatul din Knossos este situat pe un deal, lângă orașul Heraklion, capitala insulei Creta, aflat pe malul nordic al insulei.

Numele vine de la cea mai mare localitate antică cretană, iar așa-numitul palat este un sit arheologic din vremea epocii bronzului, despre care se spune că este cel mai vechi oraș european. În zonă au fost descoperite monede romane inscripționate, pe o parte, cu Knosion sau Knos, iar pe cealaltă cu imaginea Minotaurului sau labirintului, ambele simboluri ale regelui Minos, regele legendar al Cretei, despre care se spunea că era fiul lui Zeus și al Europei.

Situl a fost descoperit în 1878, iar excavațiile au început în 1900, sub conducerea lui Sir Arthur Evans, și au durat 35 de ani.

Palatul din Knossos a fost centrul civilizației minoice, dar a fost abandonat din motive necunoscute undeva în jurul anilor 1380–1100 î.H.

Legenda Minotaurului

Regele Minos, care locuia în palatul din Knossos, i-a cerut lui Dedal să construiască o structură complicată, din care să nu poată ieși nimeni și în care să închidă bestia cu trup de om și cap de taur, despre care credea că e fiul soției sale, Pasiphae, cu un taur, trimis de zeul mării, Poseidon.

După ce fiul regelui, un sportiv neîntrecut, a fost ucis la Atena de rivalii săi, care n-au putut suporta înfrângerea, Minos a cerut Atenei jertfe umane. Astfel, la fiecare nouă ani, erau trimiși șapte băieți și șapte fete, care erau aruncați în labirint, ca hrană pentru Minotaur.

Tezeu, fiul regelui Egeus, s-a oferit să plece, împreună cu victimele, în Creta și să încerce să ucidă bestia. Numai că Ariadna, fiica regelui Minos, s-a îndrăgostit de Tezeu și a decis să-l ajute pe Tezeu. Ea i-a dat o sabie vrăjită, apoi a legat la intrarea în labirint capătul unui ghem de sfoară roșie, pe care i l-a dat lui Tezeu, ca să-l desfacă pe drum și să regăsească astfel mai ușor drumul spre ieșire – de unde și expresia „firul roșu al Ariadnei”.

Tezeu a ucis bestia, apoi a fugit din Creta împreună cu Ariadna.

Impresii de la fața locului

Cu așa o „carte de vizită”, nu e de mirare că am ajuns la fața locului cu așteptări destul de mari. La asta se adaugă și imaginile cu Palatul Knossos pe care le-am văzut pe Internet și care păreau să înfățișeze o structură impresionantă.

Am ajuns la palat pe la 5 după-amiază, după o zi încărcată. Era o căldură sufocantă, 39 de grade, resimțite ca 45. Perfect pentru vizitarea unui sit arheologic, nu?minotaur

Poate că am avut așteptări prea mari, poate că de vină a fost căldura și oboseala, poate toate astea la un loc, dar trebuie să recunosc că Palatul Knossos a fost o mare dezamăgire pentru mine.

Deși am avut parte de un ghid foarte bun, bine documentat, tot n-am prea putut să-mi imaginez cum se întâmplau lucrurile pe vremea când palatul era locuit. Vadim, ghidul nostru, ne-a ținut o adevărată prelegere despre civilizația minoică, dar cine are chef de lecții de istorie la peste 40 de grade?

minotaur
Lecție de istorie

După ce lecția s-a terminat – în sfârșit! – am plecat să explorăm palatul. Explorare e un fel de-a spune, fiindcă realitatea e că am bântuit bezmetici și am descoperit absolut din întâmplare ce era de văzut. Nu mai rămăsese nimic din firul Ariadnei, ca să ne ajute să găsim drumul :).

Tot ce poți să vezi sunt niște ruine și câteva coloane și obiecte reconstituite, fiindcă cele adevărate sunt la Muzeul de Arheologie. Adică un uriaș fake, nici măcar unul prea reușit. Cel mai mult m-au dezamăgit coloanele roșii care apar în toate imaginile cu Palatul Knossos. Dacă le privești în fotografii îți imaginezi că intrarea de nord a palatului e ceva maiestuos, dar de fapt sunt mult mai mici în realitate și sunt cumva stinghere, nu e nicio intrare nicăieri.

minotaur
Intrarea de nord în palat

Am dat din întâmplare peste baia reginei, unde frescele cu delfini pot fi admirate printr-un geam care n-a fost spălat parcă din vremea minoică (sau fotografiate pe deasupra).

knossos
Baia reginei

Celebrul tron al regelui Minos, cel mai vechi tron din lume, se află într-o încăpere care seamănă cu un mausoleu. Se pare că era cam mic de statură regele Minos, dacă judecăm după dimensiunile tronului :).

Cât despre labirint, nici urmă de el. Pliantele de promovare te îndeamnă să vii la Knossos să descoperi misterul labirintului. Ei bine, misterul labirintului e că nu există niciun labirint! Unii spun că palatul în sine e un labirint, alții că labirintul e, de fapt, în altă parte parte, dar nu a fost încă descoperit. Care o fi adevărul, habar n-am, cert e că eu n-am văzut nici urmă de el.  Cum ar veni, l-am căutat pe Minotaur și nu era acasă! Și am plătit și 15 euro pentru asta. E prima dată când regret că am vizitat un obiectiv turistic și că am pierdut o zi de plajă pentru asta. Sper să fie și ultima :).

Galerie foto

Recomandare de lectură

Publicitate

6 gânduri despre „Cum l-am căutat pe Minotaur și nu l-am găsit

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.