O lume fără sfârșit de Ken Follett

Despre autor:

Ken Follett este unul dintre cei mai de succes autori contemporani. Cărțile lui s-au vândut în peste 160 de milioane de exemplare. Poți citi mai multe aici.

Despre carte:

Produs publicat în 2016 de RAO

Tip copertă: Broșată

Număr pagini: 1088

O carte fără sfârșit. Așa mi s-a părut romanul O lume fără sfârșit Am răsuflat ușurată când, în sfârșit, i-am dat de capăt. Am început să citesc romanul foarte entuziasmată, fiindcă mi-a plăcut foarte mult Stâlpii pământului, așa că aveam mari așteptări de la continuarea acestui roman istoric fabulos. Speranța să citesc o carte care să-mi placă cel puțin la fel de mult mi-a fost spulberată destul de repede. Poate că așteptările au fost prea mari…

O lume fără sfârșit își plasează acțiunea la două secole după terminarea catedralei din Kingsbridge și urmărește destinul celor patru personaje – două fete și doi băieți -, cu care facem cunoștință chiar de la început.

Trebuie să recunosc că Follett realizează o frescă socială extrem de bine documentată a Evului Mediu târziu, o lume bântuită de sărăcie, distrusă de războaiele din Franța și devastată de ciumă. Lupta pentru putere, intrigile, trădările, dar și crimele fac parte din viața de zi cu zi a oamenilor. Personajul Caris îi dă prilejul lui Ken Follett să abordeze și condiția socială a femeii, practic lipsită de drepturi, în vremurile respective.

„Viața unei femei era o casă cu ușile închise: nu putea fi ucenică, nu putea studia la universitate, nu putea deveni preot sau medic, nu putea trage cu arcul, nu se putea lupta cu sabia și nu putea nici să se mărite fără a se supune despotismului soțului ei.”

Încă de la început se pot observa câteva asemănări cu un Stâlpii pământului. Mi-am dorit să citesc povestea urmașilor personajelor sale, dar nu m-am așteptat să regăsesc atât de multe elemente comune: o construcție importantă (de data asta un pod), un stareț, Godwyn, care m-a făcut să-mi fie dor de starețul Philip, mult mai uman, un conte răzbunător, crud și obsedat sexual, în persoana lui Ralph Fitzgerald și pe Caris, în loc de mult mai simpatica Lady Aliena.

Apropo de personaje, cred că n-am mai citit de mult o carte în care să nu empatizez cu niciun personaj. Nici măcar cu personajul principal feminin, Caris. Dacă ar trebui totuși să aleg un personaj favorit, atunci ar fi lady Philippa, soția celor doi conți de Shiring.

O lume fără sfârșit ar fi putut fi o carte foarte bună dacă:

ar fi avut (cel puțin) 200 de pagini mai puțin; uneori aveam impresia că pe Follett l-ar fi apucat așa, o …. logoree scrisă, din care nu se mai poate opri
n-ar fi fost atât de multe personaje, care, la început, îți cam dau bătăi de cap să le ții minte: Wulfric, Elfirc, Edmund, Godwyn, Philemon, Caris, Gwenda..
ar fi lipsit scenele lungi și inutile de sex, scrise parcă de altcineva (parcă Sandra Brown i-ar fi furat tastatura lui Follett și ar fi scris scenele respective :))
ar fi existat cel puțin un personaj la fel de complex ca starețul Philip din „Stâlpii pământului”; am crezut că va fi Merthin, dar acesta s-a dovedit un personaj destul de banal
n-ar fi avut un sfârșit cam siropos – scena dintre Gwenda și Annet e incredibil de prost scrisă.

Romanul are și scene bine scrise, dar, după părerea mea, nu e o carte demnă de Ken Follett și i-am dat 2/5 stele pe Goodreads.

Pentru mine va urma o lungă pauză de la cărțile lui Ken Follett. E nevoie de timp să uit că am citit cartea. Are un merit totuși: am citit-o până la capăt, deși are peste o mie de pagini. Cumva speram că geniul autorului o să apară de undeva :).

Cartea poate fi comandată AICI.