Recunosc că, de câțiva ani buni, n-am avut o relație prea apropiată cu literatura română. Nu simțeam nevoia nici măcar să răsfoiesc vreo carte a mult mediatizatului domn Cărtărescu. Cât despre tinerele autoare care fac furori pe Facebook … nici cărțile lor nu mă ispitesc prea tare. Am citit totuși una, de curiozitate, dar m-a plictisit de moarte. Poate că sunt eu vreo specie mai ciudată de cititor, cine știe?

Pe de altă parte, am urmărit – nu consecvent totuși -, controversatul subiect al programei școlare, subiect asupra căruia toată lumea simte nevoia să-și dea cu părerea. Inclusiv eu, în rând cu lumea :).

Așadar, ce autori aș include în programă, dacă ar fi să mă întrebe cineva? Nu mă întreabă, de fapt, nimeni, așa că m-am întrebat singură :).

1. Martha Bibescu

Martha Bibescu sau Martha Bibesco (1889-1973), romancieră, poetă, memorialistă și politiciană româno-franceză, a fost una dintre cele mai cunoscute românce ale începutului de secol XX. Tatăl ei a fost un Lahovary, mama o Mavrocordat, iar soțul ei, prințul George Valentin Bibescu.

Era frumoasă, inteligentă, spirituală, elegantă, înconjurată mereu de personalități ale vremurilor sale – Marcel Proust, Antoine de Saint-Exupery, Winston Churchill, Charles de Gaulle, Alfons al XIII-lea al Spaniei, printre alții.

A publicat aproape 40 de volume și numeroase colaborări în presa vremii. Opera literară a castelanei de la Mogoșoaia, cum era supranumită, cuprinde romane autobiografice sau istorice, note de călătorie, versuri, biografii și evocări ale unor personalități (unele dintre ele semnate Lucile Decaux).

Aș include-o pe Martha Bibescu în programa școlară pentru portretele ei literare (regele Ferdinand, Marcel Proust), pentru eseurile de istorie și artă românească din Pages de Bukovine et de Transylvanie (1930), pentru notele sale de călătorie pline de farmec exotic (Les Huit paradis) și, nu în ultimul rând, pentru romanele sale, cu tentă autobiografică.

Recomandare:

• Catherine-Paris (1927).

2. Simona Antonescu

A debutat relativ târziu, la 46 de ani, și primul său roman, Fotograful curții regale (2014) a primit Premiul pentru debut al Editurii Cartea Românească (2016). Alte cărți scrise de Simona Antonescu: Darul lui Serafim (2016), Hanul lui Manuc (2017).

Cărțile Simonei Antonescu, bine documentate, sunt povești pline de farmecul unor vremuri apuse, dar și veritabile lecții de istorie, și nu numai. Cuvintele par că ies din paginile cărților și te transpun în alte vremuri. Aproape fără să-ți dai seama, afli cum trăiau, cum munceau, cum se distrau, ce mâncau sau cum se îmbrăcau oamenii în vremurile respective.

Îmi aduc aminte că, în vremea liceului, am citit cu mare plăcere Ciocoii vechi și noi de Nicolae Filimon. Elevii de azi nu mai savurează cartea asta, dar cred că romanele Simonei Antonescu, scrise într-un limbaj mult mai accesibil tânărului cititor din secolul al XXI-lea, ar putea s-o înlocuiască cu succes.

Recomandare:

• Fotograful curții regale (2014)
• Darul lui Serafim (2016)
• Hanul lui Manuc (2017).

3. Doina Ruști

Am cunoscut-o pe Doina Ruști când și-a lansat la Arad ultima carte, Mâța Vinerii. Am fost cucerită de personalitatea ei și am citit cartea imediat, deși nu prea părea genul meu.

De ce cred că Mâța Vinerii, de exemplu, ar putea să fie pe placul tinerilor cititori? Pentru că e o carte fantasy, gen literar la modă, se pare și pentru că Doina Ruști are o imaginație foarte bogată și scrie cu mult farmec despre leacuri din vise de greieri și rețete de bucate fermecate. Cred că bucătarul Silică ar face concurență cu succes unor chefi din emisiunile TV cu mare audiență.

Și, nu în ultimul rând, pentru că autoarea pare că are darul să trezească interesul tinerilor pentru literatură – o dovedesc sălile pline de la evenimentele la care participă.

A mai scris: Lizoanca, Manuscrisul fanariot, Fantoma din moară, Zogru, etc.

 Recomandare:

• Mâța Vinerii (2017).

4. Igor Bergler

Cred că ar fi un autor interesant de studiat pentru că a „importat” cumva un model deja consacrat în Occident și pentru că Biblia pierdută a avut parte de o campanie de marketing foarte bună, neobișnuită până atunci în România.

Biblia pierdută este un thriller care se citește cu sufletul la gură de către fanii genului, nu puțini la număr, și este, în același timp, o veritabilă lecție de istorie.

Și nu în ultimul rând, Igor Bergler este un foarte bun ghid turistic care prilejuiește cititorilor o călătorie imaginară, cu siguranță mai interesantă decât o lecție clasică de geografie.

Recomandare:

• Biblia pierdută (2016).

Această prezentare necesită JavaScript.