Pastila de vorbă: MEMBRI sau MEMBRII?

Pastila de vorbă

Se observă în ultimul timp un exces de zel în folosirea literei „i”, care pare să le dea multora bătăi de cap. Dacă până nu demult, părea să fie criză de litera „i”, în sensul că lipsea din multe cuvinte articulate, mai nou pare să se manifeste o adevărată „inflație” de „i”. Și e cu atât mai trist când se întâmplă asta chiar și în cazul cărților din care reiese, altfel, o mare dragoste pentru cuvinte.

Așadar, cum scriem, membri sau membrii?

Membri este forma nearticulată a substantivului membru, iar membrii este forma articulată. Așa că vom scrie întotdeauna „Comisia este formată din trei membri„, în niciun caz „Comisia este formată din trei membrii„.

De asemenea, vom scrie Membrii delegației vor fi prezenți la sala de conferință la ora 9″ și nu Membri delegației vor fi prezenți la sala de conferință la ora 9″.

Sau „Acești membri ai echipei au plecat cu o seară înainte”, nu „Acești membrii ai echipei au plecat cu o seară înainte”.

S-a întâmplat chiar să dau de următoarea propoziție într-un act oficial: „Media notelor celor doi membrii ai comisiei este….”  Zău așa, dacă nu scrii doi oamenii, doi cățeii, doi purceii, doi băieții, ce motiv ai avea să scrii doi membrii? Știu deja, sunt un fel de grammar nazy, mi-au spus-o și alții :).

Probleme par să apară și în situația în care atât substantivul cât și adjectivul care îl însoțește au forma de plural terminată în „i”. 

Așadar: Membrii tineri ai echipei erau cazați la un alt hotel”  (substantiv + adjectiv) și „Tinerii membri ai echipei erau cazați la un alt hotel” (adjectiv + substantiv).

Publicitate

5 gânduri despre „Pastila de vorbă: MEMBRI sau MEMBRII?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.