„Kosem” de Solmaz Kâmuran

Despre autoare:

Solmaz Kâmuran (n.1954, Istanbul) a absolvit Universitatea din Istanbul, Facultatea de Stomatologie, a profesat ca medic stomatolog, apoi a abandonat cariera medicală și s-a dedicat total scrisului.

A publicat prima carte în 1997, iar romanul care s-a bucurat de cel mai mare succes a fost Kiraze, saga unei familii de evrei sefarzi.

Solmaz Kâmuran traduce din limba engleză, scrie scenarii de televiziune și reportaje de călătorie pentru diverse ziare și reviste.

Mi se pare amuzant că. tot timpul cât am citit Kosem, am crezut că Solmaz Kâmuran e bărbat :), atât din cauza numelui, care mi se pare unul masculin, cât și a felului de a scrie, destul de dur adesea.

Despre carte:

Produs publicat în 2017 de Polirom
Colecția BIBLIOTECA POLIROM
Format: 130×200
Tip copertă: Broșată
Număr pagini: 320
ISBN: 978-973-46-6516-7

Romanul este povestea sultanei Kosem, una dintre cele mai puternice femei care au condus Imperiul Otoman, în timpul așa-numitului Sultanat al femeilor. Cartea reconstituie viața din seraiul otoman în timpul secolului al XVII-lea, plină de intrigi și comploturi. În harem se desfășura permanent a luptă pentru putere între favoritele sultanului, care aveau ca unic scop să nască un moștenitor, care să ajungă cât mai repede pe tron, iar ele să devină valide sultan (sultana-mamă), adică cea mai puternică femeie din imperiu.

Kosem

Povestea începe în anul 1603, când Anastasia este răpită din insula grecească Tinos și dusă la Istanbul, unde a ajuns la Palatul Topkapî, în haremul sultanului Ahmed I. La scurtă vreme, acesta a început să petreacă tot mai mult timp în compania noii sale favorite, cu care ziua juca șah ore întregi iar noaptea se bucura de farmecele ei în iatacul imperial. Atât de subjugat era sultanul de Anastasia, căreia i se spunea acum Kosem sau Mahpeyker (Față de lună).

Palatul Topkapî
Apartamenul sultanei-mamă din Palatul Topkapî

În timpul domniei sultanului Ahmed, se construiește cea mai mare moschee din Istanbul, cu șase minarete – cunoscută și sub numele de Moscheea Albastră. Ahmed nu s-a bucurat prea mult de ea, fiindcă a murit la scurtă vreme.

„Ridicarea moscheii cu șase minarete a durat șapte ani, iar acum era gata să fie arătată oamenilor în toată frumusețea și eleganța sa. Ceremonia în cinstea noii moschei a avut loc în ultima vineri înainte de începerea Ramadanului. Credincioșilor li s-a dat de mâncare din corturile întinse lângă moschee, s-au făcut jertfe, iar mai apoi toți s-au rugat împreună cu sultanul în cadrul primului namaz din acea geamie. Moscheea a fost numită Noua Geamie. Dar sultanul Ahmed mai avea un dar minunat pentru supușii săi. În luna aceea din Ramadan, noapte de noapte, sute de candele cu seu aveau să lumineze minaretele. Măreția minaretelor luminate născuse atâta încântare, încât Muftiul hotărî ca de acum încolo, în fiecare an de poatul ramadamului, să fie frumos luminate minaretele fiecărei geamii.”

Istanbul
Moscheea Albastră din Istanbul

După moartea sultanului Ahmed, viața lui Kosem poate fi ilustrată cel mai bine de subtitlul ales de autoare pentru carte „Șerbetul puterii are gust de sânge”. Ea se transformă dintr-o tânără ingenuă într-o persoană ambițioasă, cinică, însetată de putere, care nu se dă în lături de la nimic pentru a pune mâna pe putere. Nici măcar de la uciderea propriului său fiu.

Ce mi-a plăcut

  • întâmplările din secolul al XVII-lea otoman sunt povestite într-un stil accesibil cititorului secolului al XXI-lea, în ciuda unui șir lung de termeni în limba turcă
  • buna documentare a autoarei pentru acest roman
  • șahul, un joc strategic este folosit pentru ilustrarea intrigilor sultanei Kosem, care nu ezita să folosească viziri, mari viziri și chiar pe proprii copii pentru a-și atinge scopurile.

„Viața e ca o bocceluță plină de înfruntări și de contraste, un amestec de miracole și speranțe. Na șterea și moartea, fericirea și tristețea, sănătatea și boala, bogăția și sărpcia, puterea și slăbiciunea, mila și cruzimea, iubirea și ura… Toate lucrurile frumoase își au și neîmpăcările lor.

Precum piesele albe și negre ațezate în înfruntare pe tabla unui joc de șah, la începutul unei partide…

Ce nu mi-a plăcut

  • lungul șir de persoane descăpățânate – un termen ciudat, folosit mult prea des de traducători
  • traducerea – uneori mă întreb dacă s-au terminat traducătorii buni în România, că prea sunt multe cărți în ultimul timp care par traduse la normă.

Mulțumesc Târgul Cărții pentru această carte. Aruncă o privire pe site, o să găsești acolo multe titluri interesante.

Lectură plăcută!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s