„Regina mătăsurilor” de Vanora Bennett

Despre autoare:

Vanora Bennett (n.1962) este o autoare și jurnalistă britanică, a crescut în Londra și a studiat rusa și franceza la Universitatea Oxford. A studiat limba rusă și la Universitatea de Stat Voronezh din fosta Uniune Sovietică și la Le Centre d’Études Russes du Potager du Dauphin, un centru al emigrației ruse din Meudon, lângă Paris.

A publicat patru romane istorice, o carte de călătorie despre Rusia și o carte de non-ficțiune despre rpimul război cecen, din 1998. A fost corespondent pentru Reuters și Los Angeles Times și a scris pentru The Times în Londra. A câștigat mai multe premii pentru jurnalism.

Este căsătorită cu un avocat, are doi copii și locuiește la Londra, împreună cu familia sa.

Despre carte:

Am vrut să citesc „Regina mătăsurilor”  fiindcă mi-a plăcut prezentarea de pe coperta a patra a cărții, dar constat acum, după ce am citit-o, că prezentarea are niște inexactități. În primul rând, începutul cărții marchează perioada când Eduard al IV-lea recucerește tronul Angliei, nu urcă pe tronul Angliei, asta sugerând cumva că se întâmplă pentru prima oară. În al doilea rând, cele două surori, Jane și Isabel, nu pătrund prin căsătorie în lumea de la curtea regelui, ci una datorită frumuseții ei și cealaltă ajutată de sora ei și de propria istețime..Și în al treilea rând, Isabel nu află detalii scandaloase despre regele Eduard, ci mai degrabă despre fratele său, Richard. Poate că prezentarea a fost scrisă de cineva care n-a citit cartea,cine știe?

Aceste inexactități nu fac cartea însă mai puțin interesantă. „Regina mătăsurilor” surprinde o altă perspectivă asupra ultimilor regi din Casa de York, Edaurd al IV-lea și Richard al III-lea, cumva dinafara familiei regale.

Romanul spune povestea a două surori, Isabel și Jane, fiicele unui negustor înstărit de mătăsuri din Londra, care le căsătorește împotriva voinței lor, pe una cu fiul unei mătăsare, iar pe cealaltă cu un bărbat mai în vârstă decât ea.

Isabel rămâne văduvă la scurt timp după căsătorie, așa că este nevoită să trăiască în casa soacrei sale, Alice Claver, și să învețe meseria de mătăsară. Iar, în secolul al XV-lea, pentru o femeie era greu să răzbească în lumea afacerilor londoneze, fiindcă bărbații le recunoașteau drepturile cu greu, și doar atunci când se temeau „să nu fie alergați cu polonicul în jurul mesei”.

Jane, cealaltă fată Lambert. divorțează de soțul ei și îl cucerește pe regele Eduard al IV-lea, devenind una dintre amantele lui. Atmosfera de la curtea regală era una de intrigi, comploturi, trădări și luptă pentru putere.

„Nu avem decât o singură Regină oficială, dacă nu o punem la socoteală pe Regina captivă care în momentul de față e prizonieră în Turn – regina franceză a lui Henric. Hai să nu o luăm în calcul și pe ea. Oricum, e terminată. Dar gândește-te puțin la toți pionii care se îngrămădesc acum prin preajma regelui: toate amantele care bântuie de colo-colo pe la curte și obțin tot felul de favoruri prin lingușiri, noi regine și para-regine la tot pasul.”

Isabel cunoaște cu puțin timp înainte de căsătoria sa, un bărbat de care se îndrăgostește, cu trăiește o pasională – din punctul ei de vedere – poveste de dragoste, fără viitor și chiar fără prezent. pentru că ce iubire este aceea care înseamnă doar întâlniri clandestine într-un han din Westminster, pentru mai bine de zece ani? Fără viitor pentru că bărbatul, despre care Isabel știa doar că se numește Dickon, se dovedește a fi Richard, ducele de Gloucester, care va deveni regele Richard al III-lea. Adică un bărbat însurat, care nu avea nici mai mică intenție să-și schimbe viața cu una din care să facă parte și Isabel (dacă nu punem la socoteală rarele întâlniri de la Palisada roșie).

Romanul mi-a prilejuit o incursiune fascinantă în lumea mătăsii. dacă crezi că asta nu te pasionează, atunci această carte nu este pentru tine.

„Nu văzuse niciodată atâta lux adunat într-un singur loc. Era ca și cum se afla pe o câmpie, înconjurată din toate părțile de o ninsoare abundentă, însă o ninsoare costisitoare și inimaginabil de frumoasă, care strălucea și deborda de toate culorile cu putință. Oriunde își îndrepta privirea, vedea adieri și plutiri ale culorilor, stivuite pe rafturile rezemate de pereți sau pe lespezile de pe dușumea. I se păru că alunecă în acest univers magic, copleșită de armonia cromatică, parcă dorind să le și atingă, nu doar să le vadă.”

Personajul preferat

Personajul care mi-a plăcut cel mai mult este Alice Claver, personaj inspirat după un personaj real, una dintre mătăsarele cele mai de succes din secolul al XV=lea, care și-a pus amprenta asupra vestimentației purtate la curtea regilor de York. La început, soacra Isabelei este o femeie care se îmbracă auster, în ciuda faptului că era o persoană avută, severă și intransigentă cu fiul și cu nora sa. Pe parcurs, descoperim o persoană sufletistă, care a fost nevoită să răzbească singură în hățișul ostil al afacerilor londoneze, după ce a rămas văduvă de tânără, cu un copil de crescut. Isabel află cu surprindere că soacra sa a fost cândva o tânără care se hârjonit cu stăpânul ei prin cotloanele casei și care a trăit o frumoasă poveste de dragoste cu cel care avea să-i devină soț. În timp, cele două femei se apropie una de cealaltă, iar sfârșitul este impresionant.

Personajul nesuferit

… este Richard, duce de Gloucester, care, pentru a-și atinge scopurile, nu se dă în lături de la nimic. Și-a calomniat chiar mama, pretinzând că cei doi frați ai săi ar fi de fapt bastarzi, prin urmare copii lor nu ar avea niciun drept la tronul Angliei. Și-a condamnat la moarte prietenul și gurile rele spuneau că nu ar fi fost străin nici de dispariția celor doi prinți, nepoții lui, închiși în Turnul Londrei. Mai mult decât atât, ca să scape de contracandidații la tron din Casa Lancaster, intenționa chiar să se căsătorească cu fiica fratelui său, Elizabeth. Credeam că asta era doar rodul imaginației Philippei Gregory, când am citit despre pretinsa relație dintre cei doi în romanele sale. Iar relația lui cu Isabel, cred că a fost doar o relație sexuală, din punctul lui de vedere. Isabel însă nu privea lucrurile la fel.

„Au continuat să se uite unul la altul. ani, secole și milenii au trecut în tot atâtea clipe. Ar trebui să plec, își spuse ea în gând. Tot ce mi-a spus până acum a fost o minciună sfruntată. Tot ce am bănuit eu s-a adeverit. L-a ucis pe Hastings în mod deliberat, ca să pună el mâna pe putere. A dezonorat-o pe Jane. Ba poate și-a ucis și nepoții.

Dar ea știa că nu va pleca. Și el știa același lucru.”

Sfârșitul este optimist, deși vine după o mare tragedie. Replica „Ia-mă și pe mine” mi-a adus aminte de Scarlett O’Hara din „Pe aripile vântului” cu celebra ei replică „E și mâine o zi”. 

Mulțumesc Editurii All pentru această lectură interesantă. Dacă ai citit cartea. aș vrea să-ți aflu părerea despre ea.

Dacă nu, și dacă crezi că ți-am trezit interesul pentru carte, o poți comanda pe site-ul Editurii All.

Lectură plăcută!

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;„Regina mătăsurilor” de Vanora Bennett&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s