Poveștile Castelului Corvinilor

Castelul

Castelul Corvinilor, numit și Castelul Huniazilor sau Castelul Hunedoarei, este unul dintre cele mai frumoase castele gotice din Europa.

Ioan de Hunedoara a ridicat castelul, în secolul al XV-lea, pe o stâncă, deasupra pârâului Zlaști. Castelul este o construcție impunătoare, cu turnuri, acoperișuri înalte acoperite cu țiglă colorată, bastioane și un donjon.

Ioan de Hunedoara (sau Iancu de Hunedoara, cum am învățat noi la școală), a folosit castelul atât ca fortificație strategică cât și ca reședință.

De-a lungul timpului, castelul a suferit numeroase modificări, mai mult sau mai puțin inspirate. Astăzi, castelul este muzeu, din păcate nevalorificat la adevărata lui valoare. Am văzut în Europa castele medievale mai puțin puțin impunătoare, dar care au fost readuse la viață.

Ca orice castel gotic care se respectă, Castelul Corvinilor a inspirat multe legende tragice. Se spune că în catacombele sale și-au pierdut viața mulți prizonieri și că aici ar fi fost întemnițat Vlad Țepeș.

Legende și povești

Una dintre poveștile castelului spune că Ioan de Hunedoara era fiul nelegitim al regelui Ungariei, Sigismund de Luxemburg, cu Elisabeta, o femeie din Țara Hațegului. Regele Sigismund a căsătorit-o pe Elisabeta cu Voicu, unul dintre cavalerii săi și i-a dăruit un inel de aur pentru copilul nenăscut, ca să-l recunoască atunci când va fi mare și va veni la curtea sa. Doar că, într-o zi, un corb a încercat să fure inelul, atras de strălucirea lui. Copilul Ioan a luat arcul și a tras în corb, recuperând astfel inelul. Povestea a ajuns la curtea regală și regele a decis ca simbolul familiei de Hunedoara să fie corbul cu inel de aur în cioc. De altfel și numele familiei, Corvin, se pare că se trage tot de la corb (lat. corvus), o pasăre care, în Evul Mediu, simboliza înțelepciunea și longevitatea.

Altă legendă spune că fântâna din curtea castelului ar fi fost săpată de trei prizonieri turci cărora Ioan de Hunedoara le promisese că-i eliberează dacă sapă o fântână cu apă bună. Prozonierii au săpat timp de 15 ani și au reușit să dea de apă bună. Doar că, între timp, Ioan de Hunedoara murise și soția sa, Elisabeta, nu a mai găsit de cuviință să-i respecte promisiunea și a poruncit uciderea lor. Pe contraforții capelei este o inscripție cu caractere arabe, care amintește de această poveste: „Cel ce-a scris-o este Hassan, prizonier la ghiauri în cetatea de lângă biserică”.

Mai e și povestea Barbarei Totok, ucisă cu un piron și decapitată de soțul ei, orbit de gelozie. Se povestește că singura vină a Barbarei ar fi fost că a rămas blocată în cameră și a chemat fierarul să-i deschidă ușa.

Din păcate, astăzi te plimbi prin castel și nu găsești nicio urmă a poveștilor. Poate cu excepția fântânii, a cărei legendă o poți asculta la ghidul audio.

Eu cred că Ioan de Hunedoara este o personalitate interesantă, iar castelul său un loc fascinant care ar putea să inspire cărți, filme sau, de ce nu, chiar seriale. Cred că Turnul Neboisa, Turnul Capistrano sau Sala Cavalerilor sunt suficient de ofertante, doar să se găsească autorul interesat. #IgorBergler?