Jurnalul unui elev: O seară în care am învățat niște chestii tari

De-o săptămână avem musafiri din Străinezia, elevi de la o școală pe care am vizitat-o în toamnă. Nu numai școala, și pe colegii noștri. Am petrecut câteva zile acasă la ei și acum a fost rândul lor să ne viziteze.

I-am distrat și noi cum am putut. Ne-au târât profele noastre să ne/le (nu prea mă pot hotărî cui) arate Timișoara, ca și cum nu aveam altceva mai bun de făcut. Mai erau și surde pe deasupra. Chiar dacă le spuneam din cinci în cinci secunde „mă plictisesc”, „mi-e foame”, „mi-e sete”, ele nu ne auzeam. Dă-i înainte cu tupeu: Catedrala, Opera, Piața Unirii, bla bla bla. Sau te pomenești că și-au activat modulul Ignore? Ar fi capabile de asta. Bine că s-a inventat mall-ul și am ajuns, în sfârșit, acolo.

Aseară, a fost întâlnirea de rămas-bun. Trebuia să le arătăm părinților cum ne-am distrat noi în ultimele zile. Ca să îmbinăm plăcutul cu utilul, am făcut ad-hoc și niște ateliere de lucru, ca să ne exersăm abilitățile. Și trebuie să recunosc că am învățat câteva chestii foarte tari.

De exemplu, să decorăm masa cu farfurii cu resturi de mâncare și șervețele folosite, unele împodobite cu urme de ruj. Cred că am mai folosit și pahare pline pe jumătate cu suc, că nu e sănătos să-l bei pe tot, nu? Face rău la sănătate. Am exersat prezentarea cu ajutorul PPT – din poziția treisferturi tolănit pe catedră – și cum să-i corectăm pe profi spunând chestii despre care n-aveam, de fapt, nici cea mai mică idee. Foarte tare a fost și atelierul de frangleză și nu orice frangleză, ci una cu accent mioritic. Dacă aveam timp, puteam face și un curs de vorbire a unei limbi care nu există. Instructorul era acolo, pregătit pentru asta. Vreo două colege au participat la un antrenament intensiv de „cum să-i salutăm la plecare pe profii străinezi și să-i ignorăm pe profii noștri”. Am auzit de câteva ori „miau! miau!”, da’ cred că, de fapt era „ceau! ceau!”. Parcă într-un colț de sală erau câțiva care exersau subiectul „cum să vorbim nasoale de România și români”. Dar eram prea departe, așa că n-aș băga mâna-n foc.

Profele noastre n-au învățat nimic din toate astea și s-au apucat să strice aranjamentul pe care l-am lăsat noi în urmă și să aranjeze mesele și scaunele, pe unde era locul lor. Păcat că nu e aici colega noastră din Târgoviște (aia foarte populară în toate media), că ar ști ea ce să scrie despre ele pe Facebook și să le pună la punct, să se învețe minte și să nu mai facă altădată.