1. Martha Bibescu (1889 – 1973)
A fost romancieră, poetă, politiciană, memorialistă, prințesă româno-franceză. A fost o femeie frumoasă, inteligentă și talentată, o figură remarcabilă a perioadei interbelice românești. S-a născut într-una din cele mai cunoscute familii românești, iar, la 16 ani, s-a căsătorit cu prințul George Valentin Bibescu. A publicat prima carte, Les Huit Paradis, un jurnal de călătorie în Persia, în 1903. În perioada ei de glorie, au trecut pragul palatului său de la Mogoșoaia Marcel Proust, Winston Churchill, regele Alfons al XIII-lea al Spaniei, regii Carol şi Ferdinand și cei mai importanți policieni români.
Prințesa Bibescu, Ultima Orhidee de Ghislain de Diesbach
Prezentarea cărții:
„Crescută pe treptele mai multor tronuri, Martha Bibescu devine la rândul său, una dintre reginele atemporale care îl fascinau pe Proust și îl fermecau pe Claudel.
Mereu avidă de orizonturi noi, ca și de oameni noi, cerceta totul din dorința de „a ști înaintea altora”, de a fi în același timp în inima și creierul acestei Europe, a cărei muză se credea.
In romanele ei, ca și în „Jurnalul” inedit, una dintre principalele surse ale acestei biografii, ea a știut să evoce multe figuri tragice sau pitorești, de la familia regală a României și Marii Britanii, până la ultimii Romanovi, de la Proust la Churchill, de la Gorki la Mussolini, de la Anatole France la Contesa de Noailles, trecând prin Henry de Jouvenel, Goering și Ramsay Mac Donald. Dintre contemporani, puțini sunt cei ce scapă de acuitatea privirii ei, de finețea judecății și, de vorba ei uneori înțepătoare.
Această biografie, care utilizează documente de arhivă și corespondența – încă necunoscute – reînvie un personaj și dezvăluie fețele unei epoci.”
Cartea poate fi comandată aici sau aici.
2. Sissi, împărăteasa Austriei (1837 – 1898)
Sissi, pe numele ei real Elisabeth de Wittelsbach, s-a născut într-o familie numeroasă din Bavaria și, în 1854, s-a căsătorit cu împăratul Franz Iosif al Austriei. Au avut trei copii, două fete și un băiat. Moștenitorul tronului, Rudolf, s-a sinucis în 1889, la Mayerling, împreună cu amanta sa. După această tragedie, Sissi a intrat într-o adâncă depresie,din care nu și-a mai revenit niciodată. În 1898, împărăteasa a fost asasinată la Geneva, de un anarhist italian.
Elisabeth. Împărăteasă fără voie de Brigitte Hamann
Prezentarea cărții:
„In centrul acestei biografii se află Elisabeth, împărăteasa Austriei și regina Ungariei, o femeie care a repudiat modul de viață impus rangului ei. Nu s-a încadrat în nici unul din rolurile adjudecate ei de tradiție și ambianță, adică nici în rolul de soție devotată și iubitoare, nici în cel de mamă, nici în cel de primă figură reprezentativă a unui imperiu uriaș. Funcționarul pragmatic și leal, care era împăratul Franz Joseph, și împărăteasa Elisabeth – o ființă nonconformistă, extrem de inteligentă, care dădea frâu liber fanteziilor ei – sunt personaje complementare: ca semnele plus și minus, ca ziua și noaptea; contradictorii, dar totuși în raport de condiționare reciprocă, fiecare reprezentând o fatalitate pentru celălalt. O tragedie privată în fruntea unui imperiu aflat în dezagregare, la fin de siecle.”
Cartea poate fi comandată aici.
3. Coco Chanel (1883 – 1971)
Franțuzoaica Gabrielle Chanel, cunoscută mai degrabă sub numele de Coco Chanel, este considerată una dintre cele mai mari creatoare de modă ale secolului al XX-lea. Este fondatoarea brandului Chanel și a rămas celebră pentru parfumul Chanel No. 5 și pentru că a eliberat femeile de constrângerile corsetului.
Coco Chanel de Edmonde Charles-Roux
Prezentarea cărții:
„Misterioasă pentru apropiați, înverșunată să șteargă orice urmă a trecutului, a originilor ei, a familiei înseși, Gabrielle Chanel a fost de-a lungul întregii existențe o femeie în afara tiparelor, o persoană în afara normelor într-o societate conformistă, și poate că nu trebuie să căutăm altundeva secretul prodigioasei ei reușite.
Edmonde Charles-Roux, editoarea revistei Elle și laureată a premiului Goncourt, a fost nevoită să facă ordine și curățenie într-o întreagă viață de minciuni sau de mărturisiri subtil travestite, pentru a ne-o arăta pe fetița unor negustori ambulanți din Cevennes, născută din întâmplare la Saumur; pe orfana uitată într-o mănăstire din Correze, pe mica elevă internă la călugărițele din Moulins, care avea să devină curând „poseuse“, figurantă într-o cafenea frecventată de garnizoană, unde cânta „Qui qu’a vu Coco dans l’Trocadero?“.
Prin aceasta carieră agitată, Edmonde Charles-Roux povestește viața unei femei unice, trasând totodată cronica a șaptezeci de ani din secolul XX.
Acest portret al unei celebre necunoscute este mult mai mult decât un portret: este epopeea unui roman trăit și a unei existențe romanești.”
Cartea poate fi comandată aici sau aici.
4. Wallis Simpson (1896 – 1986)
Wallis, Ducesa of Windsor, născută Bessie Wallis Warfield, a fost căsătorită de două ori înainte să-l cunoască pe cel care avea să devină regele Edward al VIII-lea al Angliei, care a iubit-o atât de mult încât a abdicat ca să se poată căsători cu ea – englezii nu concepeau ca regina lor să fie o americancă divorțată de două ori. După abdicare, cei doi au primit titlurile de Ducele și Ducesa de Windsor și au dus o viață lipsită de griji în Statele Unite ale Americii și în Europa. Chiar dacă, după moartea ducelui, adus o viață retrasă, Wallis Simpson nu a fost acceptată la curte și a rămas o figură controversată în istoria Marii Britanii.
Ducesa de Windsor. Extraordinara viață a lui Wallis Simpson de Greg King
Prezentarea cărții:
„Bazându-și investigația pe surse inedite, mărturii, documente, memorii nepublicate până acum, reputatul istoric american Greg King prezintă pentru prima dată în mod nepărtinitor portretul ducesei de Windsor, alias Wallis Simpson figură controversată și învăluită în mister, etichetată pe nedrept ani de-a rândul drept aventurieră malefică, oportunistă perfidă, intrigantă abilă și blamată pentru abdicarea regelui englez Edward al VIII-lea.”
Cartea poate fi comandată aici.
5. Hillary Clinton (n.1947)
Hillary Diane Rodham Clinton, politician american, senator de New York, secretar de stat în administrația Obama, Prima Doamnă a Statelor Unite între 1993 și 2001, candidata Partidului Democart la alegerile prezidențiale din 2016 s-a născut într-o suburbie a orașului Chiacgo. A absolvit Wellesley College, apoi a urmat dreptul la Yale. În 1975, s-a căsătorit cu Bill Clinton, care va deveni guvernatorul statului Arkansas și, în 1993, președintele Statelor Unite ale Americii.
Istorie trăită de Hillary Rodham Clinton
Prezentarea cărții:
„Pentru prima oară în limba română o zguduitoare carte de memorii a unei Prime Doamne care a fermecat și, totodată, a intrigat o lume întreagă: Hillary Rodham Clinton. De la anii copilăriei și până la marile momente care au definit administrația Clinton (ancheta Whitewater, întâlnirea istorică dintre Arafat și Sharon, scandalul Monica Lewinsky) – totul prinde contur și adâncime într-o carte care prezintă cu adevărat Istorie trăită.
„Nu m-am născut Primă Doamnă și nici senator. Nu m-am născut membru al Partidului Democrat. Nu m-am născut avocat sau susținător al drepturilor femeii și ale omului. Nu m-am născut soție sau mamă. M-am născut în America mijlocului de secol XX, un loc și un timp al oportunităților. Am fost liberă să aleg ce le-ar fi fost imposibil generațiilor anterioare de femei din țara mea și de neconceput pentru multe femei din lumea de astăzi. Am ajuns la maturitate într-un moment de apogeu al schimbărilor sociale și am luat parte la bătăliile politice privind însemnătatea Americii și a rolului său în lume. La ora la care pășeam pragul Casei Albe fusesem modelată de educația primită de la părinți, de educația din școală, de credință religioasă și de tot ceea ce învățasem până atunci – ca fiică a unui tată conservator înrăit și a unei mame mai liberale, ca student activist politic, susținător al drepturilor copilului, ca avocat, ca soție a lui Bill și ca mamă a lui Chelsea.“”
Cartea poate fi comandată aici.
6. Farah Pahlavi (n.1938)
Farah Pahlavi, împărăteasa Iranului, s-a născut la Teheran, a studiat arhitectura la Paris și l-a cunoscut pe șahul Iranului, Reza Pahlavi în 1959, la o recepție la ambasada Iranului din capitala franceză. În familia imperială iraniană s-au născut două fete și doi băieți. A sprijinit arta, cultura și meșteșugurile iraniene precum și reformele sociale și economice ale soțului ei. În egală măsură s-a dedicat operelor caritabile. S-a aflat pe tron timp de două decenii, fiind prima femeie încoronată în întreaga lume musulmană. În ianuarie 1979, a plecat, împreună cu soțul său în exil. Astăzi își împarte timpul între Franța și Statele Unite, unde trăiesc copiii și nepoții ei.
Memorii de Farah Pahlavi
Prezentarea cărții:
„Pentru prima dată, Farah Pahlavi, soția ultimului șah al Iranului, rupe tăcerea și își dezvăluie povestea de dragoste cu un bărbat și cu o țară.
Povestea începe ca un basm: la numai 19 ani, Farah se căsătorește cu Mohammed Reza Șah Pahlavi. Viața ei se schimbă în câteva luni: devine împărăteasă și una dintre cele mai celebre femei din lume. Douăzeci de ani mai târziu, fericirea se transformă în coșmar: manifestații, revolte și plecarea grăbită a șahului, deja grav bolnav, rătăcind fără să iși găsească un loc de exil.”
Deocamdată cartea este indisponibilă la editură sau la librăriile online.
7. Lucrezia Borgia (1480 – 1519)
Lucrezia Borgia, fiica Papei Alexandru a VI-lea și a unei curtezane, a fost o personalitate controversată. A fost descrisă ca o femeie fatală și subiectul a multe acuzații, inclusiv de relații incestuoase cu tatăl său. S-a spus chiar că ar fi fost îndrăgostită de fratele său, Cesare Borgia. Lucrezia a fost adesea sursă de inspirație pentru tablouri, romane și filme.
Lucrezia Borgia. Păcate din iubire de Jean Plaidy
Prezentarea cărții:
„Unii spuneau că era o femeie atrăgătoare și elegantă. Alții jurau că era o criminală incestuoasă. Dar, indiferent cum o numeau, ea era cea mai periculoasă și cea mai râvnită femeie din toată Roma. Era Lucrezia Borgia.
Născută în familia cu cea mai proastă reputație din Roma, fiica unui papă plin de păcate, tânăra Lucrezia duce o viață presarată cu violențe și trădări. Acum, măritată pentru a doua oară la numai optsprezece ani, ea speră să fie fericită alături de frumosul ei soț, Alfonso. Dar când acesta devine victima unei crime brutale, ordonate chiar de fratele ei, Cesare, Lucrezia e sfâșiată între dragostea pentru soțul ei și devotamentul față de familie.”
Cartea poate fi comandată aici.
Lectură plăcută!
Sursa: wikipedia.com, elefant.ro
Foarte frumos articol! Am aflat lucruri pe care nu le stiam despre aceste femei remarcabile!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Ma bucur ca ti-a placut :).
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Un articol foarte interesant!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Multumesc pentru apreciere :).
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Interesant! Mă tentează cartea despre Farah, împărăteasa Iranului.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Iti recomand s-o citesti, e interesanta :).
ApreciazăApreciat de 1 persoană