„Numele meu este Mahtob” de Mahtob Mahmoody

Despre autoare:

Mahtob Mahmoody (n.1979) s-a născut în Statele Unite, într-o familie mixtă, mama americană iar tatăl iranian. În limba farsi, Mahtob înseamnă rază de lună.

În vara anului 1984, Sayed Bozorg Mahmoody, sub pretextul unei vizite la familia sa, își duce în Iran soția și fiica și le ține captive timp de 18 luni, până când reușesc să evadeze. După ce s-au întors acasă, Betty a scris o carte în care povestește viața lor în Iran și cum au reușit, în cele din urmă, să scape. Publicată în 1987, cartea „Numai cu fiica mea” a devenit. în scurt timp, bestseller internațional.

Mahtob a studiat psihologia la Michigan State University și desfășoară activități în sprijinul persoanelor cu probleme psihice.

Despre carte:

Produs publicat în 2016 de Polirom
Format: 130×200
Tip copertă: Broșată
Număr pagini: 320
ISBN: 978-973-46-6218-0

La aproape 30 de ani distanță de când Betty Mahmoody a publicat „Numai cu fiica mea”, Mahtob completează povestea cu propriile amintiri. Mai întâi despre experiența neplăcută din Iran și apoi despre viața lor după întoarcerea în America.

mahtob

Din Teheran, Mahtob își amintește despre relațiile tensionate dintre părinții ei, despre adăposturile în care se refugiau adesea, din cauza războiului, despre școala la care învăța dar și despre încercările mamei sale de a evada, împreună cu fiica sa.

Mahtob mergea la o școală unde elevii erau nevoiți să scandeze „Moarte Americii” și să calce în picioare steagul american. La școală, era îmbrăcată într-o jachetă lungă până la genunchi și o învelitoare pentru cap destul de lungă încât să-i acopere și umerii, iar profesoarele purtau tradiționalul chador, care le acoperea complet. De altfel, regulile privind îmbrăcămintea femeilor erau foarte stricte, în general, nu doar la școală.

„Pasdar, poliția moravurilor, patrula pe străzi, înarmată cu mitraliere, în căutare de abateri de la ținuta vestimentară. Treaba lor era să se asigure că femeile erau îmbrăcate astfel încât să fie protejate de privirile desfrânate ale bărbaților. Femeile erau obligate să-și acopere pielea, cu excepția feței și a mâinilor. Nici un fir de păr nu trebuia lăsat la vedere. Oja era interzisă, la fel și orice fel de machiaj…pentru binele femeii, desigur.”

Nu am auzit să fi fost vreo poliție care să-i pedepsească pe bărbații cu priviri desfrânate :).

Întoarse în America, Betty și Mahtob încearcă să ducă o viață normală, lucru imposibil fiindcă trăiau cu frica că Moody va găsi o cale să dea de ele și să le facă rău. Sunt permanent chinuite de coșmaruri, își schimbă domiciliul de mai multe ori, Mahtob este înscrisă la școală sub un alt nume, dar umbra tatălui lui Mahtob – cum îi spunea toată lumea – planează mereu asupra lor.

Și ca și cum toate astea n-ar fi fost de-ajuns, la 13 ani, Mahtob este diagnosticată cu o boală care-i pune viața în pericol.

„Efortul emoțional pe care mi l-a cerut confruntarea cu trecutul m-a obosit, sunt copleșită și epuizată, dar fac un efort conștient să mă concentrez asupra aspectelor pozitive. Lucrurile bune din viața mea atârnă mult mai greu în balanță decât cele rele sau dificile. Totuși, pericolele din trecutul meu, reale sau doar percepute ca atare, continuă să iasă la suprafață. De fiecare dată când se întâmplă acest lucru, mă regăsesc blocată în același tipar. Mă simt amenințată, ceea ce mă face să devin furioasă. Apoi trebuie să parcurg din nou întregul proces de acceptare.”

În cele din urmă, cu ajutorul unui unchi din partea tatălui său, Mahtob găsește răspunsuri la întrebările care o frământau de atâta timp. Aș vrea să pot spune același lucru despre mine, dar trebuie să recunosc că am rămas cu (cel puțin) o întrebare fără răspuns după ce am terminat cartea.

Mi-a plăcut:

  • că am aflat lucruri interesante despre tradițiile, obiceiurile și gastronomia iraniană. Inclusiv cum se bea sucul unei rodii direct din fruct :).

A trecut ceva timp de când am citit „Numai cu fiica mea”, dar îmi amintesc totul atât de bine de parcă aș fi citit-o ieri. E o carte care m-a tulburat profund. Mă întreb dacă citind „Numele meu este Mahtob” am trăit aceleași sentimente? Mai degrabă nu. Este, cu siguranță, o carte emoționantă, dar parcă lipsește ceva. I-am acordat nota 4/5 pe Goodreads.

Dacă vrei să citești cartea, o poți comanda aici sau aici.

Lectură plăcută!

Anunțuri

6 gânduri despre &8222;„Numele meu este Mahtob” de Mahtob Mahmoody&8221;

  1. Și pe mine m-a impresionat profund ”Numai cu fiica mea”, pe care mi-o amintesc foarte bine. Nu știam că a apărut această carte din perspectiva fiicei. Chiar dacă și eu cred că nu o să aibă același impact emoțional asupra mea ca și prima carte, tot doresc să o citesc.

    Mulțumesc pentru recomandare!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s