Despre autoare:
Lynn Cullen (n. 1955) s-a născut înFort Wayne, Indiana, SUA, al cincilea copil într-o familie cu șapte copii. A învățat să iubească istoria datorită excursiilor anuale ale familiei, prilej cu care vizitau și situri istorice. A urmat cursurile Universității Indiana.
A scris cărți pentru copii, dar și câteva romane, care s-au bucurat de succes și au fost recompensate cu premii literare.
Are trei copii și locuiește în Atlanta, împreună cu soțul ei, un câine și două pisici.
Despre carte:
Produs publicat în 2012 de Polirom
Colecția BIBLIOTECA POLIROM.Proza XXI
Format: 130×200
Tip copertă: Broșată
Număr pagini: 248
ISBN: 978-973-46-1300-7
Romanul este inspirat din viața Corneliei van Rijn, fiica lui Rembrandt și a menajerei sale, Hendrickje Stoffels, despre care au ajuns până la noi puține informații. Pornind de la evenimentele istorice, autoarea a imaginat o emoționantă dar și tristă, pe alocuri, poveste.
După ce fratele ei vitreg, Titus se căsătorește și se mută în casa noii sale familii, Cornelia rămâne singură să aibă grijă de tatăl său, bătrân, ursuz, imprevizibil și căzut în dizgrația elitei din Amsterdam. Vremurile în care Rembrandt era celebru și câștiga o mulțime de bani cu tablourile sale au apus, viața sa scandaloasă pentru vremurile în care a trăit l-au dus, în cele din urmă la faliment, așa că a fost nevoit să se mute din frumoasa casă pe care o avea într-una mult mai modestă, în cartierul Jordan.
Cu mama ei moartă de ciumă, fratele plecat de acasă și un tată pe care nu-l înțelege și, mai mult decât atât, îl disprețuiește profund, Cornelia își petrece viața având grijă de gospodărie, citind și întâlnindu-se în secret cu Carel, fiul unui bogat proprietar de nave. Ea este nevoită să facă față atât unei sărăcii extreme cât și rușinii de a fi fiica nelegitimă a pictorului despre care ea crede uneori că se află în pragul nebuniei.
„Doi bărbați ne depășesc, apoi se întorc să se uite la Tata, care e o apariție pe cinste așa cum trage după el un cărucior de copil, cu înfățișarea-i de nebun subliniată de șuvițele de păr alb care-i flutură în vântul umed de martie. Rembrandt van Rijn este probabil singurul bărbat din Amsterdam care nu poartă pălărie neagră cu boruri late.”
Rembrandt pictează în stilul său, cu tușe groase, folosind tehnica chiaroscuro, convins că, prin pensula sa, vorbește însuși Dumnezeu. În afară de Cornelia, Rembrandt îl mai are alături și pe ultimul său elev, Neel (Cornelis Suythof), devotat atât maestrului său cât și fiicei acestuia. Cei doi i-au servit, la un moment dat, ca modele lui Rembrandt pentru tabloul său Mireasa evreică (preferatul meu dintre tablourile lui).
Povestea Corneliei ne oferă prilejul să aflăm mai multe despre câteva dintre cele mai cunoscute tablouri ale lui Rembrandt: Lecția de anatomie a lui Johan Deyman, Femeie scăldându-se în râu sau Jurământul lui Claudius Civilis. Îți sugerez să citești cartea cu un laptop sau alt device la îndemână, ca să găsești tabloruile mai repede :).
Un rol important în roman îl au Batșeba și Portretul lui Nicolaes Bruyningh, pornind de la care autoarea imaginează un triunghi amoros, care ar putea să lămurească, măcar parțial, comportamentul aparent ciudat a lui Rembrandt. Povestea e frumoasă, dar în lipsa dovezilor, rămâne doar un subiect de roman.
Mi-a plăcut mult cum a fost recreată atmosfera Amsterdamului din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, un oraș prosper, dar devastat periodic de ciumă.
„Când ajung în piața Dam, văd că e plină de vânzători ambulanți, leproși, chinezi și negustori ce poartă în jurul gâtului săculețe umplute cu plante care te feresc de molipsire. Trec agale marinari, cărora le zâmbesc femei îmbrăcate în mătăsuri viu colorate. Printre picioarele tuturor amușină câinii, mereu atenți să nu nimerească sub copitele cailor care trec prin piață trăgându-și poverile. Deasupra tuturor, privind calm în jos ca un unchi binevoitor și bogat, este Primăria.”
Dacă ajungi azi în Piața Dam, e la fel de aglomerată: turiști, vânzători, localnici și, deasupra tuturor, Palatul Regal.
Mi-a plăcut povestea, captivantă, ușor de citit, cu personaje bine conturate. Am recitit-o – și mi-a plăcut și mai mult – după ce m-am întors de la Amsterdam și am văzut „la fața locului” (adică la Rijksmuseum) câteva dintre tablourile lui Rembrandt și casa în care a locuit în vremea lui de glorie (nu cea depe Rosengracht, despre care e vorba în carte).
Recomandări
- Merită s-o citești? Da, cu siguranță, i-am dat 5 steluțe pe Goodreads.
- S-o cumperi? Da, e o carte bună, pe care e bine s-o ai în bibliotecă.
- S-o împrumuți? Da, dacă nu te hotărăști s-o cumperi, merită s-o împrumuți ca s-o citești.
Dorina Danila 