„Obsesia Caravaggio” de Neil Griffiths

Despre autor:

Neil Griffiths este un romancier britanic, autor a două romane, Betrayal in Naples și Saving Caravaggio (tradus în România ca Obsesia Caravaggio) și a unor cărți ilustrate pentru copii.

A fost timp de 13 ani director de școală primară, apoi s-a dedicat unor proiecte de promovare a literaturii și altor proiecte educaționale. Are o activitate bogată în domeniul educațional, iubește copiii și adoră să spună povești. În plus, scrie pe blogul literar al The Guardian.

Are doi copii, gemeni, și locuiește la Londra cu familia sa.

Despre carte:

Produs publicat în 2007 de Nemira
Colecția Suspans
Format: 107/178
Tip copertă: Broșată
Număr pagini: 512
ISBN: 978-973-14-3074-4

Obsesia Caravaggio e un titlu care m-a făcut curioasă în legătură cu cartea asta. Caravaggio, născut Michelangelo Merisi, a fost un pictor italian din secolul al XVII-lea, considerat unul dintre „părinții” picturii moderne. Caravaggio a fost cunoscut, în timpul vieții, pentru picturile sale, în care folosea umbre pentru a scoate în evidență zonele luminoase, dar mai ales pentru viața sa tumultoasă. Era mereu pus pe harță, o dată a aruncat un platou în fața unui chelner, altă dată a atacat un soldat cu pietre, iar, în cele din urmă chiar a ucis un tânăr, posibil neintenționat, fapt pentru care a fost condamnat la moarte de către papă. A murit la scurt timp după aceea, în 1610. Dacă la Caravaggio mai adaug un detectiv pornit pe urmele unui tablou furat cu multă vreme în urmă și dacă mă gândesc că acțiunea se petrece în Italia, am toate ingredientele unei cărți care să-mi placă mult.

Daniel Wright, un polițist britanic este specializat în recuperarea operelor de artă furate și face numeroase călătorii sub acoperire în Italia. Într-o astfel de călătorie, Daniel are ocazia să vadă Nașterea Mântuitorului de Caravaggio, un tablou furat dintr-o biserică din Palermo, în 1969, și folosit de atunci în diverse operațiuni ilegale. Unii credeau chiar că tabloul nu mai există. Din clipa aceea, Daniel devine obsedat să recupereze tabloul, de unul singur, fără implicarea poliției. Pentru o clipă de glorie, merită să sacrifice totul: jobul, căsnicia, poate chiar viața? Este o întrebare la care nici el nu are răspuns.

„Văd cu ochii minții peretele alb al lui Storaro, locul destinat tabloului. Dar eu ce vreau? Să stau în fața a sute de blițuri, să expun pânza în plenitudinea ei, să-mi savurez gloria, să știu… Ce să știu? Că lucrurile s-au schimbat?”

Sursa foto
Sursa foto

Într-o zi de iarnă, Daniel sosește la Florența, cu misiunea de a descoperi dacă se pune la cale un jaf de proporții la Galeriile Uffizzi. În scurt timp, abandonează misiunea oficială și se dedică total căutării tabloului lui Caravaggio. între timp, este preocupat, sau așa pretinde, chiar față de el însuși, de salvarea căsniciei sale cu Sarah, o femeie înstărită, dealer de artă la o agenție din Londra.

Acțiunea este alertă, Daniel intră în lumea colecționarilor de artă, aflați de multe ori la limita legii sau chiar dincolo de ea, dar și în lumea ‘ndragheta, mafia calabreză. Această lume este populată de personaje puternice (chiar dacă statura nu-i ajută întotdeauna), bine conturate, deși foarte diferite între ele.

„Gestul mă trimite cu gândul la un toreador în miniatură. Cu cât îl privesc mai mult, îmi dau seama că urâțenia lui fizică degajă putere, iar statura sa scundă degajă dinamism; nu-și irosește energia încercând să impresioneze prin grație sau vanitate, ocupând un spațiu fizic – el ocupă tot spațiul, după bunul său plac.”

Galeriile Uffizzi Florența

În căutarea tabloului pierdut, Daniel Wright pleacă, împreună cu Francesca Natali, custode la Uffizzi și noua lui prietenă, în Calabria. Noaptea pare să-i însoțească permanent – călătoresc noaptea, întâlnirile cu lumea interlopă su loc tot la adăpostul nopții – căci, nu-i așa? noaptea are culorile preferate de Caravaggio.

„Întunericul nopții este aproape palpabil. Mantaua neagră a cerului pare însă mai subțire. stelele au centre perfecte. Pot fi culese cu mâna. Ținutul care se întinde dincolode autostradă este presărat cu falduri grele de negru: negrul pădurilor, negrul măslinilor, negrul munților.”

Ce mi-a plăcut: 

  • Călătoria prin Italia – Florența, Napoli, apoi Calabria prin viață sub ochii cititorului:

„Este torid – peste patruzeci de grade. Oriunde te uiți, ți se pare că lumea se topește. Nimic nu este clar. Nu mai există linii conturate. Totul trece de la starea solidă la cea lichidă. Dacă ești încălțat, simți cum pământul îți arde picioarele. Dogoarea soarelui suprimă până și sunetele. Nu auzi decât zumzetul insectelor și bâzâitul frigiderelor.”

Ce nu mi-a plăcut:

  • lipsa de consistență a unor personaje, nu prea înțelegi ce vor, de fapt, incluzându-l aici pe Daniel Wright (vrea să-și salveze căsnicia, o iubește pe Sarah, s-a îndrăgostit sau nu de Francesca?)
  • sfârșitul – are cartea asta un sfârșit?

Recomandări:

  • Merită s-o citești? Da, o recomand mai ales celor care vor să viziteze Italia sau/și celor pasionați de artă.
  • S-o cumperi? Nu neapărat. Dacă totuși vrei s-o faci, o găsești aici.
  • S-o împrumuți? Da.

E o poveste cu potențial, nu foarte bine exploatat de scriitor, nu se ridică la înălțimea așteptărilor mele. Chiar am vrut să-mi placă mult cartea asta. În caz că te întrebi, e o carte cu multă acțiune, câteva scene explicite de sex și ceva violență.

Lectură plăcută!

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;„Obsesia Caravaggio” de Neil Griffiths&8221;

  1. Foarte bun review, multumesc. Eu am o obsesie puernica pentru Caravaggio, este pictorul meu preferat, am si scris despre el, il urmaresc prin lume, pe unde sunt expuse lucrarile sale. El este un produs al vremurilor sale, mult mai sangeroase, iar tanarul ucis a fost in duel, Papa se suparase pe el pentru ca avusese ca model pentru Fecioara Maria o prostituata binecunoscuta, printre altele. Este genial, el a pus obscurul in clarobscur cum se spune si a influentat generatii intregi de pictori, precum altii pe care ii admir tare mult: Rubens, Velazquez și Rembrandt. Picturile lui Caravaggio traesc pur si simplu, este geniu, dar ca multi dintre cei cu prea mult talent are o tendinta puternica de autodistrugere. Foarte putine genii reusesc sa isi domine aceasta tendinta si sa duca o viata ordonata, prea putini. Cred ca as putea sa mai scriu un artiocl aici, in comentariu, ca daca ma pornesc…. Intresanta cartea, dar am cam inteles totul din recenzie 😀

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s