Hello there! Ce mai faceți? Am văzut că e vreme rea, plouă și e cam frig pentru luna octombrie. Trag cu urechea la știri și aud că în unele regiuni sunt inundații. Credeam că să vă găsesc sărbătorind Ziua Recoltei sau Festivalul Toamnei, la un pahar de must sau de vin, mângâiați de soarele blând de toamnă.
Vai, dar ce nepoliticoasă sunt! Intru așa în sufletele casele voastre, fără să mă prezint! Eu sunt ștampilica Gaudeamus, din familia Colop. Ce Lannister, ce Baratheon, ce Targaryen? Mici copii pe lângă nobila familie Colop.
Am o soră mai mare, ștampila Back to School și o grămadă de veri și verișoare, pe care o să ți le prezint cândva. Poate la o ediție viitoare a SuperBlog :).
Revenind la mine, eu sunt o datieră compactă și ușoară, am dimensiunea amprentei 58 x 37 mm, 7 linii și culoarea tușierei neagră. Sau, dacă vrei, sunt o ștampilă cu plăcuță de text personalizată.
O dată la patru ani, Dira mă scoate din cutia în care mă păstrează, ca s-o ajut să scrie diplomele pentru absolvenți. Asta se întâmplă cu o zi înainte de ultima oră de dirigenție. E ziua mea preferată. Ne trezim dis-de-dimineață, ne bem cafeaua, pardon Dira bea cafeaua și apoi ne apucăm de treabă. Adică ne apucăm să scriem diplomele, cam 30 la număr. Nu e lucru ușor, fiindcă Dira le personalizează, iar asta presupune că trebuie să trecem în revistă 30 de elevi și 4 ani de liceu. Și, rând pe rând, Dira scrie diplomele pentru Stilista clasei, Matematicianul clasei, Minitehnicus, Cake Boss și câte altele. Multe personalități, multe peripeții, mai mult sau mai puțin hazlii. Parcă-mi amintesc că a fost cândva și o diplomă pentru Cumințenia Pământului.
Ne ia câteva ore să terminăm toate diplomele, Dira zâmbește amintirilor plăcute, uneori o apucă nostalgia și simt că lacrimile stau să apară în colțul ochilor. Au mai trecut patru ani, o nouă generație pleacă în lume și duce cu ea dragi amintiri. Dar o să ne gândim mâine la asta. La urma urmei, e și mâine o zi.
După ce termină Dira de scris diplomele, e rândul meu să intru în acțiune. Ușor, fără zgomot (am uitat să-ți spun că sunt ușoară și silențioasă :)), îmi las amprenta pe fiecare diplomă. Nu doar amprenta, ci și un ușor iz de școală, adică de tuș. Tu cu ce miros asociezi școala? Eu cu cel de tuș, normal, sunt o ștampilă.
Cred că am devenit cam melancolică. Și n-a trecut decât un an și ceva de când am fost folosită ultima dată. Câteodată sunt invidioasă pe sora mea mai mare. Pe ea o folosește Dira la fiecare început de an școlar.
Nu-i așa că e simpatică? E o trăsătură de familie. Toți suntem simpatici în familia noastră. Chiar și verișorii ștampila de firmă și ștampila carte de vizită. Or fi ei mai serioși, dar tot simpatici sunt.
Acum mă întorc în sertarul meu. Am ieșit puțin, să-mi dezmorțesc picioarele părțile cromate și să vad ce mai e prin lume.
Ne revedem la primăvară!
Sursa foto: colop.ro
Articol scris pentru proba 5 de la SuperBlog 2016
Dorina Danila 
Un gând despre „Povestea unei ștampile”