11 motive pentru care ar trebui să te gândești la un city-break la Milano

Dacă nu te-ai hotărât care va fi următoarea ta destinaţie, uite aici 11 motive să alegi Milano. De ce tocmai Milano? Pentru că … Italia.

1. O plimbare pe acoperiş

Spune sincer, când te-ai plimbat ultima dată pe un acoperiş? Dacă mergi la Milano, poţi să faci asta. Şi nu pe orice acoperiș, ci pe cel al Domului, o clădire care nu mai are nevoie de nicio prezentare. Este una dintre cele mai mari catedrale gotice ale lumii și a inspirat scriitori celebri, care au fost cuceriți de frumusețea ei. Știai că în Domul din Milano a fost încoronat Napoleon Bonaparte ca rege al Italiei? Dar că găzduiește peste 3000 de statui? Dacă vrei să le vezi de aproape, trebuie să urci pe acoperiș. Sunt  cam 200 de scări, dar efortul îți va fi răsplătit cu o panoramă superbă a orașului. Dacă ești mai leneș, poți lua liftul :). Nu uita că poți face și un tur nocturn pe acoperiș. Asta dacă ai o fire mai romantică.

domul-milano

2. Un castel

Castelul Sforzesco, odinioară unul dintre cele mai mari castele din Europa, a fost reședința celebrei familii Sforza. Astăzi găzduiește nu mai puțin de 12 muzee și galerii de artă, printre care un muzeu de artă antică, unul de arheologie, o pinacotecă, o colecție de artă aplicată dar și un muzeu de instrumente muzicale.

sforzesco-milano

3. O seară la operă

Teatro alla Scala, cunoscută și ca La Scala, este locul la care visează orice pasionat de muzica de operă. De mai bine de două secole, pe scena de la Scala au urcat cei mai mari cântăreți de operă ai lumii. Chiar dacă nu ești mare fan al operei, poți intra să vezi celebrele loji de catifea roșie și să vizitezi Muzeul Operei.

4. Ultima cină a lui Leonardo

„Cina cea de taină”, celebrul tablou a lui Leonardo da Vinci poate fi văzut în refectoriul mănăstirii de lângă biserica Santa Maria delle Grazie, aproape de centrul orașului. Trebuie să faci rezervare în prealabil, altfel n-ai nicio șansă să intri.

5. Un tur culinar

O plimbare culinară pe străduțele din Brera, în împrejurimile Milanului îți oferă șansa să afli povești din trecutul orașului și să te delectezi cu specialități italiene: mondeghili (un fel de chiftele milaneze), șuncă de Parma, prosciutto, brânzeturi și produse de patiserie. Turul durează 3 ore, este condus de un ghid specializat și are opriri în 6 localuri din Brera.

6. Window-shopping

Adică, mai pe românește, zgâitul la vitrine. Și unde poți face asta mai bine decât în celebra galerie Vittorio Emanuele II, unul dintre cele mai vechi „mall-uri” din lume. Ceva mai nou totuși decât mall-ul lui Traian de la Roma :). După ce te plictisești de vitrina de la Prada, Louis Vuitton, Gucci, Armani, Swarovski, Stefanel and Massimo Dutti,  poți să faci o pauză de cafea.

galeria-milano

7. O vizită acasă la Leonardo

Nu la Leonardo di Caprio, ci la Leonardo da Vinci. Cred că ar fi o idee bună să petreci 2 ore în vizită la casa care a fost odată a lui Leonardo da Vinci. Ce poţi face acolo? Vizitezi casa şi te plimbi prin grădini, ca să vezi ce struguri cultiva geniul Renaşterii. Apoi te relaxezi la un pahar de vin bun şi ceva aperitive frugale.

8. Aperitivo

Cocktail-ul nu a fost inventat la Milano, dar este o parte importantă a vieţii sociale milaneze.  La sfârşitul unei zile de muncă, milanezilor le place să savureze un aperitivo. Nici turiştii nu rezistă tentaţiei. Pare o idee bună să împărtăşeşti cu prietenii impresiile de peste zi la un pahar de Negroni (gin, vermut şi campari) sau Spritz (Aperol, şampanie sau Prosecco şi apă minerală).

Sursa foto:
Sursa foto: blog.ryanair.com

9. O plimbare cu tramvaiul

Descoperă Milano într-o plimbare cu tramvaiul. Cumpără un bilet de o zi, biglietto giornaliero, și poți călători nelimitat cu tramvaiul, autobuzul sau metroul. Milano are 17 linii de tramvai, printre care liniile nemodernizate 1 și 5, pe care circulă pitorești tramvaie de modă veche.

milano

10. 10 Corso Como

10 Corso Como este o oază de stil, care reunește o galerie de artă, o librărie, un boutique și o cafenea. Are și 3 spații de cazare, așa că poți să te cazezi acolo, dacă-ți faci rezervare din timp. Ar fi o exepriență interesantă, cred.

11. Veneția

Dacă te organizezi foarte bine, poți face o excursie de o zi la Veneția. Cu trenul faci puțin peste 2 ore. Mă gândeam să scriu „Merită. Crede-mă”. Dar sunt sigură că știi deja asta. venetia

Să recapitulăm ce avem:

  • transport: ieftin, rapid, confortabil
  • cazare: avem și încă cu stil
  • mâncare și băutură: dacă-n Italia nu e, nicăieri nu e
  • distracție: din plin
  • Veneția: doar dacă ne organizăm bine.

Gata bagajele? Check-in poți să faci direct pe telefon, așa că nu mai ai decât grija distracției :)!

Călătorie plăcută!

Articol scris pentru proba 2 SuperBlog 2016

Anunțuri

Un gând despre &8222;11 motive pentru care ar trebui să te gândești la un city-break la Milano&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s