Mireasa evreică de Luigi Guarnieri

Despre autor:

Luigi Guarnieri (n. 1962, Catanzaro), este un scriitor italian, doctor în Litere al Universității din Pisa. A scris piese de teatru, teatru radiofonic și romane traduse în multe țări. Locuiește la Roma.

Despre carte:

Produs publicat în 2010 de RAO
Data apariției: Noiembrie 2010
Colecția Biblioteca RAO
Tip copertă: Broșată/Cartonată
Număr pagini: 218
ISBN: 978-606-8251-62-2

Mireasa evreică este un tablou a lui Rembrandt expus la Rijksmuseum din Amsterdam. L-am văzut cu ani în urmă, când am vizitat muzeul și-mi amintesc că m-a impresionat profund. Mai mult chiar decât celebrul Rond de noapte. Culorile și felul în care le-a folosit pictorul m-au țintuit minute în șir în fața picturii. Mi-a plăcut mai ales mâneca personajului masculin, aurie, luminoasă, care parcă își schimba nuanța în timp ce mă uitam la ea. Nu se știe exact cine sunt cele două personaje, așa că, în timp, s-au făcut diverse speculații pe această temă.

Romanul lui Guarnieri spune povestea a două iubiri, la peste trei secole una de cealaltă, una în Amsterdam iar cealaltă la Paris. Ce au în comun cele două povești de dragoste despărțite de timp și de spațiu? Un tablou al lui Rembrandt.

Leo Gualtieri, un tânăr scriitor italian, refuzat de editurile cărora le trimisese manuscrisele sosește la Paris ca să se documenteze pentru un roman. Într-o seară o cunoaște pe Rebecca Lopes da Costa, descendenta unei familii de sefarzi portughezi emigrați în Olanda. Rebecca se îndrăgostește de Leo, dar acesta decide că este incapabil să iubească, așa că nu răspunde iubirii ei. Rebecca studiase istoria artei și făcea cercetări despre tabloul lui Rembrandt, Mireasa evreică. Mai mult decât atât, ea credea că personajul feminin din tablou este o strămoașă de-a ei, Abigail Lopes da Costa.

Mireasa-evreica
Mireasa evreică, expus la Rijksmuseum Amsterdam

Rebecca încearcă să se sinucidă, iar Leo pare cuprins de remușcări, dar doar pentru scurt timp, fiindcă, lipsit de scrupule, îi fură Rebeccăi manuscrisul despre tabloul lui Rembrandt și pleacă în Italia.

Cu mai bine de trei sute de ani în urmă, în Amsterdam, doctorul Paradies este chemat s-o trateze pe Abigail Lopes da Costa, care pare atinsă de o boală necunoscută. Abigail se îndrăgostește de el, spre marea nemulțumire a tatălui ei, un om înstărit și influent, care pornește o campanie de discreditare a doctorului. Acesta pleacă din Amsterdam, urmat la scurt timp de Abigail, care fuge de acasă pentru a fi cu dragostea vieții ei. Dar timpul  nu mai are răbdare, iar Abigail este răpusă de boala misterioasă de care suferea. Cei doi îndrăgostiți mai au timp doar să-i pozeze lui Rembrandt pentru un tablou.

După 16 ani, Leo revine la Paris și o caută pe Rebecca pentru a-i cere iertare dar, mai ales, pentru a afla mai multe despre Abigail. Asta pentru că se hotărâse să scrie un roman despre pictura lui Rembrandt.

Personajul nesuferit

Este Leo Gualtieri, un scriitoraș italian nesigur pe el, sărac, jerpelit, alcoolic și incapabil să iubească.

Uram perechile care se iubeau sau care credeau că se iubesc. Spectacolul dragostei mă dezgusta. Fără dragoste eram nefericit, dar fericirea celor care se iubeau mi se părea ceva arogant. O etalare obscenă, arogantă. trufașă și ridicolă.

Pe de altă parte nu este lipsit de simțul umorului și al ironiei, mai ales al autoironiei. Are câteva secvențe amuzante, dar asta nu schimbă cu nimic faptul că e un nesuferit.

Evaluarea mea pe Goodreads: 3/5.

Poți comanda cartea la librăriile online, Elefant sau Libris.

Lectură plăcută!

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.