Cum o agrafă de păr mi-a tăiat elanul patriotic

E, de ceva vreme, o vânzoleală prin țărișoară pe tema Cumințeniei Pământului. Unii i-au spus Cioloșenia Pământului. Niște răi și niște fameni, vorba lui Eminescu. De fapt, zarva a fost creată nu de statuia lui Brâncuși în sine, ci de colecta publică/strângerea de fonduri/milogeala guvernului (depinde pe cine întrebi) pentru cumpărarea ei.

statuie-cumintenia-pamantului
Sursa foto: brancusiealmeu.ro

Guvernul a negociat un preț cu proprietarii, apoi a anunțat că alocă 5 milioane de euro și mai are nevoie de 6 milioane. Sau invers, are 6 și mai trebuie 5, că nu mai știu exact. Total 11 milioane de euro. Habar n-am dacă e un preț corect sau nu, nu mă pricep la evaluarea operelor de artă.

Zis și făcut. S-a lansat campania, s-a făcut apel la mândria românului de a fi proprietar de orice, dar proprietar, s-a lansat un site, brancusiealmeu.ro și guvernul s-a pus pe așteptat. O fi crezut că simpla existență a site-ului o să atragă banii ca pe muște. S-a dovedit că n-a fost chiar așa.

Recunosc că la început, mă luase și pe mine cumva un elan patriotic, mai ceva ca pe Ussain Bolt la cursa de 100 de metri. Mă gândeam: să cumpărăm, dom’le, statuia asta, s-o expunem și să ne fălim cu ea. Că Brâncuși se poate să nu se fi fălit chiar așa de tare cu noi, e un amănunt de care nu merită să ne împiedicăm. După modelul „Dai un leu pentru Atheneu”, ar trebui să ne împroprietărim și noi (eu și cu cine?) peste Brâncuși.

Între timp, am citit și opinii diferite de a mea. Spun unii că nu e neapărat nevoie să fie proprietatea noastră (adică a mea și a ta) ca să ne fălim cu ea. Important e ca lumea să știe că Brâncuși a fost român. La urma urmei, nici italienii nu au simțit vreo străbatere să se împroprietărească peste Monalisa. Și chiar cred că au dreptate. Nu italienii, ci românii care nu simt neapărat nevoia de proprietate a lui Brâncuși. La urma urmei, ce-o să facă proprietarii cu statuia? O s-o pună pe masa din sufragerie, să se uite la ea? Nici Dominic de Habsburg n-a luat Castelul Bran în cârcă și să-l ducă în lume.

Apoi s-a așternut liniștea, a venit vacanța, canicula a moleșit campania și pe ambasadorii ei. Rezultatul se pare că nu e prea îmbucurător. Suma adunată e cam departe de cea așteptată.

Zilele trecute, avocatul proprietarilor s-a trezit și el că e cazul să arunce niște paie pe foc. Și a zis că oricum statuia trebuie cumpărată, indiferent dacă se adună banii sau nu. Că așa scrie în contractul, sau ce-o fi, încheiat de guvern cu proprietarii statuii. Ei, pe bune! Uite că pe-asta n-o știam. E un amănunt pe care guvernul a uitat să ni-l spună. De ce a simțit nevoia domnul cu pricina să se bage în seamă, n-am înțeles. Eu am luat-o ca pe-un fel de amenințare: băgați-vă mințile în cap, că mâinile în buzunare, oricum o să le băgați. De fapt, în cont, nu în buzunar, ca să fim corecți.

Colac peste pupăză, am aflat (târziu) că oricum statuia nu poate fi scoasă din țară fără acceptul statului român.

Și uite-așa, nu luasem o decizie, nu mă hotărâsem dacă merită efortul unui SMS ca să donez și eu ceva. Până aseară. Tăbărâtă de căldură și cam plictisită, zapam (există cuvântul ăsta în dicționar?) pe telecomandă, până am dat de mama poneiului roz ministra culturii, care se arăta optimistă și spunea că speră să se adune toți banii. Dacă nu, oamenii să stea liniștiți, vor primi banii înapoi. Aproape că am întins mîna spre telefon, să trimit SMS-ul, doar ca să văd cum o să facă doamna să-mi dea cei 2 euro înapoi. M-a oprit însă agrafa din creștetul ministerial. Una mare, din plastic, din aia cu care-ți prinzi părul când intri în piscină sau când coci vinete în bucătărie. O dovadă că, și dacă am cumpăra Cumințenia Pământului, n-am ști ce să facem cu ea. Dacă nu te convinge dovada asta, ce zici de Castelul Corvinilor, de exemplu?

Pînă una-alta, tanti mama lu’ poneiu’ roz, știți că în România s-a inventat coaforul? Poate îi faceți o vizită. Sau dacă nu, mergeți măcar până la magazinul de șampoane. O fi vreunul prin apropiere, zic.

Revenind la Cumințenia Pământului: știe cineva unde e statuia acum?

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;Cum o agrafă de păr mi-a tăiat elanul patriotic&8221;

  1. Sincer, cu aia 5 sau 6 milioane se pot face multe, extrem de multe. Batrani fara un pic de speranta pentru sfarsitul vietii lor, copii abia nascuti care lupta pentru viata lor si sunt impiedicati in lupta aceasta de faptul ca saracele spitale nu sunt dotate corespunzator, copii saraci care ar vrea sa mearga la scoala, dar nu au cu ce sau nu au cum, nu sunt lasati. Oameni care ar vrea sa munceasca, dar nu au unde sau nu li se explica ce trebuie sa faca pentru a-si primi si ei o leafa acolo oricat de mica, dar leafa pentru a supravietui, nu trai. Agresiunea in familie, in scoli.

    Sincer, se pot face multe, numai bani sa fie ….si multa bunavointa de a face ceva cu ei. Dar statul se asteapta sa platim pentru o opera de arta, care oricum e patrimoniu universal?! Bun exemplul cu Mona Lisa. Asa e si cu Cumintenia Pamantului. Sunt multe altele care merita atentia noastra dar este „bagata” asta in fata ca pentru a avea alt subiect de discutie in afara problemelor cu adevarat importante.

    Apreciat de 2 persoane

  2. Corect. Astfel de subiecte trebuie sa suporte o dezbatere publica. După situația stânjenitoare , cel putin , când autoritățile de la București i-au refuzat revenirea în tara lui Brâncuși, cred ca alta trebuie sa fie acum abordarea. Romanii înghit prea multe !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s