De ce mi-a plăcut la Alba-Iulia (și de ce ar trebui să-ți placă și ție) – 1

Am plecat spre Alba-Iulia cu mari aștepări, fiindcă, în ultimul timp, am citit sau auzit numai lucruri bune despre acest „diamant șlefuit din inima țării”. Așa scria cineva și mi s-a părut puțin exagerat, dar acolo mi-am dat seama că nu e deloc așa. Nu numai că așteptările mele au fost împlinite, dar și depășite. O dovadă în plus că e adevărată vorba „omul sfințește locul”.

Hotelul

De fapt nu e un hotel, ci o pensiune aflată la câțiva kilometri de Alba-Iulia. Se numește Drumul dragostei și e un loc drăguț, curat, cu o curte plină de verdeață. Fiecare cameră are o mică terasă unde poți sta să te relaxezi (dacă te lasă vecinii :)). Are și o piscină care arată OK, n-am folosit-o, așa că nu pot emite o opinie despre asta. Mâncarea e gustoasă, deși cam scumpă, după părerea mea, iar meniul destul de sărăcăcios. Un mare dezavantaj e că nu poți servi micul dejun, nici măcar o cafea, înainte de ora 10. Și cum ești in the middle of nowhere, la marginea lanului de porumb, nu ai decât să aștepți să se facă ora la care se trezesc gazdele sau să pleci în drumul tău. Nu am vrut să așteptăm, așa că am plecat spre oraș. Sau să vii dotat cu toate cele necesare de acasă. Plus un uscător de păr, care lipsește din dotarea camerei.

Cum s-a ajuns la Alba-Iulia

Și nu mă refer la cum să ajungi în oraș, asta găsești ușor pe multe site-uri, ci la numele orașului. Mai întâi a fost menționată o așezare a dacilor apuli (însemnând cei drepți, cei viteji) denumită Apoulon, apoi un castru roman, sediul Legiunii a XIII-a Gemina, pe care romanii l-au denumit Apulum. Așezarea apărută în jurul castrului a devenit municipiu, în timpul împăratului Marcus Aurelius și s-a numit Municipium Aurelium Apulense. Fiind un centru important, Apulum mai era denumit și Cryosopolis (Orașul de Aur).

Slavii i-au dat numele de Bălgrad (Cetatea Albă), probabil de la cetatea de piatră albă, dar românii i-au spus Alba. De aici au derivat și alte denumiri ale orașului, Gyulafehervar (în limba maghiară) şi Weissenburg (în limba germană).

Alba Iulia a fost menționată documentar pentru prima dată în 1177, când era deja cetate regală.

Numele cetății Alba Carolina vine de la împăratul austriac, Carol al VI-lea.

Cetatea

Am intrat în cetate pe Poarta I, care are forma unui arc de trimuf cu trei intrări, decorată cu basoreliefuri și care are în partea superioară stema Casei de Austria și statuile lui Marte și Venus.

alba-carolina
Poarta I

Am urcat spre Poarta II, distrusă în perioada interbelică și cu structura afectată de infiltrațiile de apă și din care au mai rămas doar stâlpii laterali.

Obeliscul din fața Porții III, înalt de 22,5 m, a fost ridicat în cinstea conducătorilor răscoalei din 1784, Horea, Cloșca și Crișan. A fost inaugurat în 14 octombrie 1937, în prezența familiei regale. Pe partea dinspre oraș este sculptată zeița Victoria, iar înspre poarta III este un basorelief cu Horea, Cloșca și Crișan.

alba-carolina
Obeliscul lui Horea, Cloșca și Crișan

Poarta III a fost construit în stil baroc în 1715-1738, sub forma unui dublu arc de triumf, și a fost dedicată victoriilor împotriva turcilor a împăratului austriac Carol al VI-lea (1685–1740) și a prințului Eugeniu de Savoya (1663–1736), generalul armatei imperiale austriece. Deasupra porții se găsește statuia ecvestră a lui Carol al VI-lea, în costum de cavaler roman.

În soclul statuii împăratului austriac, deasupra Porții III, se găsește celula de 3×3 m în care a fost încarcerat Horea, între 27 decembrie 1784 și 28 februarie 1785, când a fost executat prin tragere pe roată.

După ce treci de Poarta III, poți să o iei drept în față, pe strada principală a cetății (fosta Via Principalis a castrului roman) sau poți să faci stânga, pe lângă Hotelul Medieval Corint, pentru Turul celor trei fortificații.

Am vrut să facem mai întâi o recunoaștere a locurilor, așa că am luat-o pe Via Principalis, strada principală a fostei așezări romane. Pe vremuri pe aici treceau carele de luptă și căruțele cu provizii. Azi, legiunea romană a fost înlocuită de „legiuni” de turiști.

via-principalis
Via Principalis

Ne-am plimbat agale și am admirat statuia lui Mihai Viteazul (8,46 m înălțime), o parte dintre rămășițele castrului roman expuse în Lapidariu sau ce a mai rămas din fațada Monetăriei.

N-am ratat nici ședințele foto cu statuile care ne apăreau în față din loc în loc (spre exasperarea Sotzului, care nu prea e fan :)).

În cele din urmă, căldura ne-a doborât, așa că am simțit nevoia să luăm o pauză. Unde altundeva decât la o terasă, să facem alimentarea cu … cafea. Știu, știu, pe căldură nu se bea cafea, dar aveam o scuză: mai erau multe  de văzut în ziua aceea :).

leone
Pauză de cafea

Partea a II-a o poți citi aici.

Anunțuri

6 gânduri despre &8222;De ce mi-a plăcut la Alba-Iulia (și de ce ar trebui să-ți placă și ție) – 1&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s