Despre autor:
Giuseppe Tomasi di Lampedusa (1896 – 1957), scriitor italian și ultimul prinț de Lampedusa, este autorul celebrului roman „Ghepardul”. S-a născut în Sicilia, la Palermo. A început să studieze în casa părintească, cu un tutore și cu mama și bunica sa. La liceu, a mers la școală la Roma și apoi la Palermo.
S-a mutat la Roma în 1915 și a urmat cursuri de drept. S-a înrolat în armată, a participat la bătălia de la Caporetto și a fost luat prizonier de armata austro-ungară. A scăpat din prizonierat, în 1920 a fost eliberat din armată și s-a întors în Sicilia. A făcut studii de literatură universală și, între timp, călătorea împreună cu mama sa, de care era foarte atașat. Era un om taciturn, căruia îi plăcea să-și petreacă timpul citind și meditând.
În 1932, s-a căsătorit la Riga cu Alexandra Borisovna Wolff von Stomersee, o aristocrată letonă de origine germană.
În 1940, a fost, din nou, chemat sub arme, dar a fost trimis curând acasă, deoarece era proprietar de pământuri și trebuia să se ocupe de afacerile sale.
A scris „Ghepardul” în perioada 1954-1956, dar, în timpul vieții sale, romanul a fost respins de două edituri la care trimisese manuscrisul.
În 1957, a fost diagnosticat cu cancer de plămâni și a murit pe 26 iulie, la Roma.
Ce nu știai (poate) despre Lampedusa? Un asteroid a fost botezat cu numele său.
Despre carte:
Produs publicat în 2016 de Humanitas
Colecția Memorii/Jurnale
Format: 130×200
Tip copertă: Broșată
Număr pagini: 200
ISBN: 978-973-50-5144-0
Cartea este un jurnal de călătorie, de fapt o colecție de scrisori pe care Giuseppe Tomasi di Lampedusa le trimite verilor săi sicilieni, Lucio și Casimiro Piccolo, din călătoriile sale prin Europa, între 1925 și 1930. Pașii l-au plimbat prin Marea Britanie, Franța, Elveția, Austria, Italia și Țările Baltice. Este tânăr, pasionat de literatură și își semnează scrisorile Monstrul, asemănându-se uneori unor personaje literare. Iubește Londra bonomă, admiră orașele provinciale engleze, descoperă un Paris vesel și un Berlin nemilos și livid.
„Cambridge, cu colegiile sale din secolul al XIV-lea, mănăstiri laice, sedii suprem împodobite ale unei științe neîntrerupte, Ely, tragic, decăzut, de unde provenea severa mamă a marelui Oliviero, cu nesfârșitul lui peisaj de mlaștini deznădăjduite sub un cer de plumb, dar în care divina catedrală ridicată pe stânca ei, austeră și totuși maternă creație a credinței medievale, înalță o rugăciune pe care nu poți să n-o accepți.”
„Cât despre York, e inutil să-i aduci laude. Capitală a Britanniei romane, orașul așezat sub semnul unei „pale and angry rose” susține și depășește tot ce făgăduiește ilustrul lui nume. Și aici Domul domină totul, și chiar pe timp de noapte volumul său enorm ocupă orizontul și-l sacrifică.”
Ca orice călător care se respectă, Lampedusa savurează bunătățile gastronomice specifice locurilor pe care le vizitează. Și nu oricum, ci cu spirit de răspundere, după cum singur recunoaște.
„Numai că, așa cum a mai arătat, Monstrul adăpostește în el nu doar un înger, ci și un porc: lucru cu care se mândrește. Iar în calitate de porc, prețuiește și se desfată cu bucuriile cărnii. Uneori simplitatea spartană a bucătăriei engleze îl înspăimântă. Cel mai adesea însă, se bucură fie blând, ca astăzi, un lapte gros și gras, care-și lasă urma de smântână pe ceașcă; fie ronțăind steaks în sânge, care-i toarnă în vine vigoarea nobililor tăurași selecționați; fie degustând, întinse pe pâine proaspătă autentică, felii groase de șuncă provenind din spinarea heraldică a iluștrilor porci de Yorkshire; sau, în fine, înfigând la sfârșitul mesei o lingură lacomă în uriașele brânzeturi domnești de Chester, rozalii ca onixul, sau de Stilton, verzi ca apa mării, sau de Cheddar, străveziu și cu nuanțe de chihlimbar.”
Și mărturisirile gastronomice nu se opresc aici :).
Lampedusa este și un pasionat de artă, așa că se duce adesea să viziteze galerii de artă.
„Monstrul s-a dus la Tate Gallery ca să viziteze aripa nouă, recent construită, în care se află pictorii moderni din străinătate. Există aici multe lucrări de Manet, Monet, Degas, Renoir, Gauguin, Pissarro, Van Gogh și Mancini. Lucrurile urâte abundă; totuși Monstrul trebuie să spună că Degas i se pare un mare pictor.”
Vizita la muzeu îi prilejuiește „Monstrului” savuroase comentarii despre seria de portrete ale familie Wertheimer. Am râs mult citindu-le.
Călător experimentat, prințul Lampedusa este preocupat nu doar de peisaje, monumente, gastronomie, artă dar și de observarea persoanelor, colorate la propriu și la figurat, pe care le întâlnește și pe care le analizează critic, dar cu un ascuțit simț al umorului. Nimeni nu este scutit de „înțepături”: locuitorii orașelor pe care le vizitează, clienții hotelurilor în care se cazează, verii palermitani, nici chiar el însuși.
Este o carte care, evident, nu se povestește, ci se citește. Asta îți recomand să faci, dar numai dacă ai simț al umorului. Și dacă ești familiarizat, cât de cât, cu locurile pe care le vizitează Lampedusa.
Dacă crezi că ești dotat și cu umor și cu ceva cunoștințe, comandă cartea aici sau aici.
Dorina Danila 