„Iubire și moarte la Veneția” de Marina Fiorato

Despre autoare:

Marina Fiorato (n.1973, Manchester) este o scriitoare britanică, pe jumătate venețiană, crescută în Yorkshire, care a studiat istoria la Oxford University și la Universitatea din Veneția, fiind specializată în piesele lui Shakespeare ca sursă istorică. După universitate, a studiat arta și a lucrat ca ilustratoare, actriță și critic de film.

S-a căsătorit pe Marele Canal din veneția cu producătorul de film, Sacha Bennett, și locuiește la Londra împreună cu soțul său și cei doi copii, un băiat și o fată.

Despre carte:

Produs publicat în 2015 de Alma
Data apariției: Februarie 2015
Colecția Iubiri și destine
Format: 140×210
Tip copertă: Broșată
Număr pagini: 288
ISBN: 978-606-741-213-0

Iubire și moarte la Veneția

Dacă te aștepți la o poveste siropoasă de iubire în Veneția, ei bine, nu aceasta cartea pe care o cauți. E adevărat că apare și dragostea, la un moment dat, dar nu e, în niciun caz, subiectul principal.

Povestea începe în 1576, la Constantinopol, unde domnește Murad al III-lea. Feyra, o tânără de 21 de ani, ucenică de ceva vreme a medicului sultanului, merge la Palatul Topkapî, ca de obicei, să se ocupe de sănătatea concubinelor și, mai ales, a sultanei-mamă, Nur Banu, femeia cea mai puternică din Imperiul Otoman. Acolo descoperă că sultana fusese otrăvită și că nu mai era nimic de făcut pentru a-i salva viața. Pe patul de moarte, Nur Banu îi spune Feyrei să meargă la Veneția, ca să-l avertizeze pe doge de pericolul care pândea Serenissima. Feyra află și cine a fost adevărata sa mamă și primește de la sultană un inel decorat cu patru cai, cele patru simboluri care amenințau Veneția.

Deasupra intrării în bazilică pot fi văzuți cei patru cai
Deasupra intrării în bazilică pot fi văzuți cei patru cai

Aflând că sultanul Murad al III-lea a decis să o aducă în haremul său, Feyra se ascunde pe vasul tatălui său care se îndrepta spre Veneția. Ea nu e însă singura pasageră de pe vas, turcii îmbarcaseră și un bolnav de ciumă, pe care intenționau să-l debarce la Veneția, moartea adusă cadou din partea sultanului. După o călătorie dificilă, în compania Morții, la propriu, fiindcă pasagerul nu i-a dezvăluit adevăratul său nume și s-a identificat ca Moartea, dar și la figurat, deoarece pe drum s-a îmbolnăvit de ciumă, Feyra ajunge la Veneția.

„Ceea ce văzu o făcu să se întrebe, pentru a doua oară în acea zi, dacă nu cumva murise și trecuse în lumea de Apoi, pentru că, prin perdeaua de negură se putea vedea o citadelă strălucitoare, plutind pe ape, cu turle vechi înălțându-se spre cer și cu palate ca de fildeș, înșirate pe chei. Nici măcar rafalele puternice de ploaie nu-i puteau știrbi din frumusețea stranie. Dimensiunile locului erau vaste, iar portul dădea într-o piață largă, străjuită de stâlpi și de arcade de piatră. Un turn măreț domina întreaga scenă și, într-un colț al pieței, parcă se ghemuise domul rotund și auriu al unei biserici, cu pereții pictați în culori vii, ce sclipeau ca niște mozaicuri în bătaia ploii.”

10-min
Bazilica San Marco

Tatăl său, căpitanul corabiei care purta încărcătura ucigașă, se îmbolnăvește și el de ciumă, așa că echipajul îi abandonează pe amândoi pe o insulă din lagună. Cu ei rămâne și un marinar, care dispare însă în aceeași zi. Feyra nu reușește să-și salveze tatăl așa că, după moartea lui, este nevoită să găsească o cale să se descurce singură într-un oraș dușman.

Ea se angajează servitoare în casa arhitectul Andrea Palladio, care fusese angajat de doge să construiască cea mai măreață biserică, pentru a-l determina pe Dumnezeu să salveze orașul de ciumă. Mai mult decât atât, hotărăște ca, având în vedere vârsta înaintată și ciuma care decima populația Veneției, medicul Annibale Cason să vadă de sănătatea arhitectului. Și astfel, construcția bisericii Redentore devine principalul subiect al cărții.

Începutul romanului decurge cumva mai lin, dar în partea a doua lucrurile se precipită și acțiunea devine mai intensă. Medicul Cason întemeiază un spital pe o insulă pustie, insulă pe care aduce și familiile bolnavilor și pe călugărițele de la Miracoli. Feyra merge și ea pe insulă și îl ajută pe Annibale în munca lui de vindecare a bolnavilor. Banii se termină la un moment dat, așa că Feyra decide să vândă o poțiune terapeutică pe care o născocise. Așa că abandonează veșmintele turcești, îmbracă o splendidă rochie verde și pleacă în Piazza San Marco să vândă loțiunea teriaka.

„Unul dintre ei vindea așchii lemnoase – de frasin, ienupăr, viță de vie și rozmarin – care, garanta el, scoteau un fum pe care germenii ciumei nu-l suportau. Un altul avea o pulbere făcută din mastic, frunze de laur și chiparos, care trebuia aruncată în foc. O femeie de alături, purtând o rochie aproape la fel de fină ca a Feyriei, vindea bulgărași de gumă arabică parfumați cu esență de trandafiri și camfor și colorați în sandal roșu și alb. Existau tratamente pentru orice buzunar – de la fierturi de nard și rubarbă, pentru săraci, la o pulbere de smaralde veritabile sau ametiste inscripționate cu simboluri magice, pentru bogați. Unele remedii erau de-a dreptul bizare: un confrate întreprinzător, care părea să vândă aripi retezate de porumbel, lăuda, cu o voce caldă de bariton, virtuțile terapiei sale.”

Ca și cum ciuma n-ar fi fost de ajuns, Veneția se confruntă și cu un incendiu mistuitor, provocat de un trimis al sultanului de Constantinopol, iar, mai apoi, cu o nouă confruntare pe mare.

Feyra este o tânără inteligentă, care se descurcă foarte bine într-o lume dominată de bărbați. Doctorul Cason este mai rezervat, el poartă permanent celebra mască cu cioc a medicilor venețieni, care-l apăra de germenii bolii, dar și de persoanele din jurul său. În cele din urmă, Feyra pătrunde dincolo de mască și, mai mult decât atât, se îndrăgostește de tânărul doctor.

Ce mi-a plăcut:

  • minuțioasa documentare a autoarei, reflectată în detaliile privind atmosfera, îmbrăcămintea, leacurile și personajele care populează romanul
  • atmosfera, care pare atât de autentică încât parcă poți vedea, simți, auzi și chiar mirosi Veneția acelor timpuri
  • inspirata prezență în roman a simbolurilor Veneției: leul, cei patru cai și masca cu cioc de pasăre (când am fost prima dată la Veneția, cu mulți ani în urmă, mărturisesc că m-au intrigat hidoasele măști cu cioc de pasăre, abia mai târziu am aflat care e treaba cu ele :)).

Recomandare:

  • recomand cartea pasionaților de literatura de ficțiune istorică și tuturor celor celor care iubesc Veneția
  • citește și Ucenicul arhitectului de Elif Shafak, o carte dedicată unui alt mare arhitect, care a lăsat lumii grandioase clădiri, pe care le admirăm și astăzi.

Nota mea pe Goodreads: 5/5.

Poți comanda cartea AICI sau AICI.

Lectură plăcută! 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s