„O insulă prea mică” de Andrea Levy

Despre autoare:

Andrea Levy (n.1956) s-a născut la Londra, din părinți jamaicani, care au ajuns în Anglia în 1948. Bunicul ei patern era evreu, iar un străbunic matern scoțian. În romanele sale se regăsesc problemele comunității jamaicane din Anglia și felul în care încearcă să-și păstreze identitatea.

A dus viața unei fete obișnuite din clasa de mijloc a societății londoneze, dar s-a confruntat și cu prejudecățile rasiale ale concetățenilor săi. A lucrat la BBC, la departamentul de costume și, împreună cu soțul său, a înființat o firmă de design grafic.

A început să scrie relativ târziu, în jurul vârstei de 35 de ani, după ce făcut un curs de scriere creativă. Până acum, a scris 4 romane și un volum de nuvele.

Despre carte:

13912554_1365454666817246_5365150918568967739_n-minProdus publicat în 2008 de Editura Leda, Grupul Corint
Colecția Maeștrii Leda
Format: 130×200
Tip copertă: Broșată
Număr pagini: 624
ISBN: 973-102-190-4

Gilbert Joseph, un jamaican care a luptat în cadrul Royal Air Forces, se întoarce după război în Anglia, în căutarea unei vieți mai bune. Asta pentru că Jamaica devenise pentru el, dintr-odată, o insulă prea mică. Anglia, în schimb, era pentru toți jamaicanii, Patria-Mamă, așa că spre ea se îndreaptă speranțele lor.

Ca să facă rost de banii necesari pentru călătorie, Gilbert se căsătorește cu Hortense, care urma să vină după el în Anglia.

Gilbert găsește adăpost în casa lui Queenie Bligh, o englezoaică din casa de mijloc, a cărui soț, Bernard plecase la război, dar nu se întorsese acasă nici la doi ani de la terminarea lui.

Ajuns în Patria-Mamă, Gilbert face cunoștință cu ostilitatea multor britanici, care credeau că străinii sunt buni, dar doar dacă rămân în țara lor. Domnul Todd, unul dintre vecinii lui Queenie credea că în Anglia erau

„Prea mulți polonezi. Depășiți de cehi. Nu te puteai mișca de belgieni. Cât despre evrei … se plângeau de evrei chiar și după ce toată lumea aflase prin ce trecuseră bieții oameni. Toți erau buni dacă stăteau la ei în țară, considera domnul Todd, dar nu vroia să-l vadă pe vreunul pe strada noastră.”

Lui Gilbert nu-i prea place Anglia: oameni ostili, manifestări rasiste, vremea urâtă (el crede că ziua era atât de scurtă încât dacă clipeai riscai s-o ratezi), mâncarea diferită diferită de cea cu care era obișnuit în Caraibe. El este surprins că, deși el ar putea recita pe de rost multe date legate de Anglia, mulți englezi nici măcar nu știu unde se află Jamaica, iar alții n-au auzit niciodată de ea.

„Apoi, într-o bună zi, auzi chemarea Mamei. Are necazuri, are nevoie de ajutorul tău. Părinții îți spun să te duci. Pleci de acasă, îi lași pe cei dragi, îți lași iubita. Traversezi mări cu valuri mai mari decât tine și mai tari decât betonul-armat. remurând, obosit și flămând, căci niciun sacrificiu nu e prea mare atunci când Mama are nevoie de tine. Cu siguranță, asta e aventura! După toate câte le-ai auzit, poți să-și imaginezi, poți să crezi? În curând, vei ajunge la Mama!

Ea e mizeria aia care, în cele din urmă, te întâmpină. Zdrențuită, bătrână și prăfuită ca cei trecuți de mult în lumea de dincolo. Mama are ochii învinețiți, respirația îi miroase greu și doar un dinte i se mai vede printre gingii când vorbește. Asta să fie ruda aceea legendară de care ai tot auzit vorbindu-se? Femeia asta strâmbă și încovoiată? Babornița asta ciufută și împuțită? Nu-ți oferă nicio urmă de liniște după lunga ta călătorie. Nici un zâmbet. Nici un bun venit. Te privește însă de sus cu aerul ei superior și te întreabă: „Tu cine dracu’ ești?”

Lui Gilbert i se alătură proaspăta lui soție, Hortense, care nu-și găsește locul în noua țară și nu se poate obișnui nici cu Gilbert, nevoit să doarmă pe fotoliu. Ea încearcă să se angajeze ca profesoară, dar este refuzată.

Bernard, soțul lui Queenie se întoarce acasă atunci când nimeni nu-l mai aștepta și tulbură viețile tuturor. Este surprins de schimbările făcute de Queenie în lipsa lui, dar este și mai dezamăgit să găsească „negrotei” în propria casă, așa că decide să-i alunge. La fel ca Gilbert, și Bernard constată că trăiește pe o insulă care s-a micșorat și că Anglia e mai mică decât și-o amintea.

Ce mi-a plăcut:

  • că cele patru personaje Queenie, Bernard, Gilbert și Hortense, își spun povestea pe rând
  • modul direct, uneori brutal de direct, în care Andrea Levy descrie sentimentele umane: frica, iubirea, disprețul și ura față de semeni, prietenia, compasiunea
  • accentele amuzante care însoțesc, uneori, acțiunea.

Ce nu mi-a plăcut:

  • acțiunea nu este prea alertă, ea se derulează într-o scurtă perioadă din 1948 și într-o perioadă anterioară, denumită simplu „Înainte”.

Personaj preferat:

  • Hortense, fiica unui măcelar din Jamaica, face totul ca să-și îndeplinească visul, acela de a ajunge în Anglia. Ea a fost crescută să fie o doamnă, așa că nu renunță la mănușile ei albe și la pălărie. La început, ea își disprețuiește soțul, pe care îl găsește cam grosolan, dar treptat, începe să-l înțeleagă și chiar să-l respecte.

Personaj nesuferit (badass):

  • Bernard Bligh, un funcționar de bancă, plictisitor, disprețuit de soția sa și, mai ales, rasist. El trece prin încercări grele în război, iar la sfârșitul acestuia crede că s-a îmbolnăvit de sifilis și o să moară și se ascunde doi ani la Brighton. Cu toate astea, întors acasă, el nu se dovește mai bun și mai tolerant. El crede că știe secretul unei vieți liniștite.

„Secretul unei vieți liniștite este ca fiecare să stea la locul lui. Războiul fusese dus astfel încât oamenii să trăiască printre cei ca ei. Era destul de simplu. Toată lumea avea un loc. Anglia pentru englezi, iar Indiile de Vest pentru acești colorați. Uitați-vă la India. Britanicii știau ce înseamnă corectitudine. Au lăsat India indienilor. Asta au făcut. (Indiferent ce brambureală a ieșit din asta). Toată lumea încerca să ajungă acasă după război pentru a fi cu cei de același sânge. În afară de afurisiții ăștia din colonii. Nu am nimic cu ei dacă stau la locul lor. Dar locul lor nu e aici … Pierde-vară ăștia maronii nu sunt altceva decât probleme.”

Citind cartea mă gândeam că unele lucuri nu se schimbă niciodată și că Brexit-ul era cumva previzibil. Încă de acum șase decenii și ceva.

O insulă prea mică este al patrulea roman scris de Andrea Levy, a fost distins cu trei premii importante și a fost ecranizat pentru televiziune de către BBC. Din partea mea a primit 4/5 steluțe pe Goodreads.

Poți comanda cartea AICI.

Lectură plăcută!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s