10 dorințe nebune. Sau nebunești?

Nu sunt vreo fană a jocurilor de tip leapșa, dar provocarea Dianei chiar mi-a plăcut, așa că m-am decis să-i dau curs și să mă gândesc ce dorințe nebune aș avea. Cred că m-am gândit la unele nebunești, mai degrabă :).

Uite-le aici:

1. Să dorm o noapte la Pelișor. Mă fascinează poveștile despre Regina Maria și sunt curioasă dacă se simte parfumul ei de violete prin încăperile ei din Pelișor, așa cum se spune.

La plajă în Thassos

2. Să locuiesc într-o casă pe malul mării. Ce poate fi mai frumos decât să te trezești dimineața și să auzi valurile care se sparg de țărm? Aș vrea să locuiesc pe insula Thassos, de exemplu.

3. Să vizitez castelul Windsor, iar ghid să-mi fie regina Elisabeta a II-a. E o personalitate fascinantă și tare aș vrea să aflu ce ar avea de povestit. Cred că vizita asta ar dura vreun an.

4. Să fiu scriitoare de romane de ficțiune istorică, cam ca Philippa Gregory. Este unul dintre autorii care-mi plac cel mai mult, iar romanele istorice și de ficțiune istorică sunt, de asemenea, printre preferatele mele.

img_1752-min
Bali

5. Să fac o călătorie pe urmele autoarei romanului „Mănâncă, roagă-te, iubește„: Italia, India, Bali. Italia are foarte multe de oferit, nu doar din punct de vedere gastronomic, o experiență într-un ashram este o experiență once in a lifetime, iar Bali … nu mai are nevoie de nicio prezentare.

6. Să am timp să citesc toate cărțile de pe lista mea de lecturi, care tot crește și nu se mai termină.

7. Să vizitez toate locurile despre care am citit în cărțile mele preferate. Ar fi o super-călătorie literară în jurul lumii: Anglia, Italia, Franța, Suedia, Australia, SUA, Japonia, China, Indonezia și tot așa.

8-min
Măști venețiene

8. Să fiu la Veneția în timpul carnavalului și să particip la un bal mascat într-un pallazzo de pe Canal Grande. Evident că aș purta cel mai spectaculor costum și cea mai extravagantă mască.

9. Să am un muzeu al păpușilor, nu orice păpuși, ci unele care să reprezinte personaje din cărți. Iar la museum-shop, vizitatorii ar putea cumpăra cărțile preferate. Ar fi un mic muzeu după modelul Muzeului de Sticlă și Cristal din Malaga sau a Muzeului Poșetelor de la Amsterdam. Al meu ar fi Muzeul Personajelor din Cărți.

10. Românii să învețe să salute atunci când întâlnesc alți oameni. Au (prea) multe persoane din țara asta prostul obicei să ignore cu desăvârșire datoria de a saluta atunci când intră/ies de undeva sau dau nas în nas cu alte persoane. Intri într-un magazin și vânzătoarele nici nu te bagă în seamă, stai în sala de așteptare și cei care intră sau ies se comportă ca și cum ar fi o încăpere goală.

Dau și eu provocarea mai departe cui vrea s-o ia, cu rugămintea să dai un semn în secțiunea de comentarii, să citesc și eu ce dorințe nebune ai.

Anunțuri

6 gânduri despre &8222;10 dorințe nebune. Sau nebunești?&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s