Nu știu cum se face că, deși încerc să mă informez cu tot ceea ce ține de viața urbei, până recent nu credeam să existe prea mulți bloggeri prin Arad. Eram oarecum invidioasă pe blogolteni, a căror activitate o cunosc destul de bine, nici nu mai vorbesc de bucureșteni, ba chiar am descoperit vreo două bloguri interesante din Timișoara.
Deși urmăresc presa locală (atâta câtă e :)), nu am văzut vreo preocupare blogosferică pe acolo. Aveau cândva premiile ARQ o secțiune pentru cel mai popular blog, dar „concurența” era tare anemică.
În ultimul timp, am descoperit că lucrurile nu stau chiar așa și că avem câteva fete și un băiat (pe care recunosc că-l citesc de ceva vreme) care scriu cu talent despre lucruri interesante.
Nu trebuie să mă crezi pe cuvânt, poți să te convingi și singur/ă:
- Blog arădean – istorie, cultură, comunitate și povești arădene
- Brigitta călătorește – travel blog
- Din mansardă – grădinărit, cărți, călătorii
- Plaja cu gânduri – blog personal
- Prin Arad – cărți, călătorii, evenimente, una-alta despre Arad
- Savori urbane – blog culinar.
Dacă mai știi și alte bloguri arădene, lasă-mi, te rog, link-ul în secțiunea de comentarii :).
Pe când un blog-meet arădean?
Buna Dorina.
Multumesc mult pentru nominalizare dar sa stii ca eu nu sunt aradeanca desi sigur mi-ar fi placut. Mi-am promis sa vizitez cat de curand acest oras, ca tot mi-a inspirat numele :). Numele blogului meu e inspirat de fabrica de papusi Aradeanca :), o prietena imi spunea asa deoarece ma asemana cu papusile fabricate acolo. Acum daca ma scoti din lista nu ma supar, e mai bine sa fie clar sa nu induc lumea in eroare.
ApreciazăApreciază
Ma gandeam eu ca nu esti aradeanca, dar nu eram sigura. O sa te scot din lista, ca sa nu derutam cititorii, dar te urmaresc in continuare :).
ApreciazăApreciază
Mai sunt bloguri aradene. A fost blog meet in 2010 🙂 nu mai stiu de ceva recent. Dar ar fi idee.
ApreciazăApreciază
A trecut mult din 2010 :). Cred ca mai sunt dar nu le stiu eu. Poate le descopar cu ocazia asta :).
ApreciazăApreciază
https://prinarad.wordpress.com/2011/10/23/bloggeerii-aradeni-s-au-adunat/ aici ai lista de la blog meetul din 2010. nu stiu exact cati mai au blogul de atunci, dar daca ai chef si timp sa sapi , o sa aflii. 🙂
E putin greut sa ii aduni pe toti din varii motive (de ex eu lucrez full time si in weekend nu prea sunt pe acasa). Dar ar fi fain sa ne vedem iar in context casual
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc :).
ApreciazăApreciază
Cu drag.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ăăăăăăă… multe dintre blogurile de atunci nu mai sunt funcționale azi…A trecut mult din 2010.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am vazut. Unele nu mai sunt, altele nu erau si au aparut :).
ApreciazăApreciază
Eu am zis ca-s din 2010 :)) nu am lista mai …recenta, din pacate.
ApreciazăApreciază
Mulțumesc de nominalizare, mă bucur să descopăr blogurile din apropierea mea. Eu nu sunt arădeancă, m-am mutat aici în august 2014. Nu mi-a plăcut orașul de la început, mai ales că eu am crescut aproape de munți, dar așa a fost conjunctura. Ușor, ușor, am început să-l descopăr, cu toată arhitectura lui groavă și mai ales cu malul Mureșului, care e locul meu preferat din tot Aradul. La fel, la început, mi s-a părut sărăcăcios în „viață” și evenimente, dar când am ieșit din bula mea de prejudecăți, am descoperit mult, mult ritm urban. Și-mi place. Provocarea următoare este să-i descopăr oamenii.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Și locul meu preferat e tot malul Mureșului. Se lasă greu descoperit Aradul și bloggerii arădeni nu fac excepție.
ApreciazăApreciază
Sa stii ca prefer padurea. Si malul Muresului e fain, dar uneori e mega aglomerat, asa ca vara ma iau cu jumatea la plimbare, pe jos pana acolo, prin padure si indarat.
Din pacate, proiectele culturale sunt jenante 😦 Candva eram organizator al unui proiect fain dar care, incet , incet, si-a dat duhul la nivel national. Sa speram ca se va schimba ceva
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Speranta moare ultima :).
ApreciazăApreciază
Cam da 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Hmmm interesant
ApreciazăApreciază
Sorele meu, corectezi te rog linkul la mine? Nu mai sunt pe wordpress 🙂 prinarad a ramas dar e cu . info haha
ApreciazăApreciat de 1 persoană
OK :).
ApreciazăApreciază