„Biblia pierdută” – ghid de călătorie (3)

Dacă ai citit primele două episoade, știi deja că Charles Baker, profesor la Princeton, a pornit în căutarea Bibliei pierdute. Sfârșitul episodului al doilea l-a găsit pe Baker la bordul unui avion Turkish Airlines.

LONDRA

Odată ajuns la Londra, primul său drum a fost în Grosvenor Square, în Mayfair, la ambasadă. Aceasta era

„cea mai urâtă clădire pe care o vizitase vreodată. Blocul acela pătrățos, proiectat de Ero Saariner, finlandezul școlit în America, putea fi mutat în orice oraș nord-coreean fără ca vreun locuitor de acolo să observe vreo diferență și nimeni nu l-ar fi privit ca pe un corp străin. Statuile lui Reagan și Eisenhower, din față. aduceau și ele aminte de estetica sovietică. Poate tocmai de aceea, oficialitățile, cărora le venise, în sfârșit, mintea cea de pe urmă, după părerea profesorului, deciseseră să se mute într-o altă clădire, a cărei construcție începuse în 2013. După părerea lui Charles, care văzuse macheta noii clădiri, aceasta era și mai urâtă. Nu înțelegea în ruptul capului de ce compatrioții lui țineau cu tot dinadinsul să urâțească  atât de mult fața fermecătoare a Londrei, pe care o iubea atât de mult, încât la un moment dat chiar fusese în tratative cu un agent imobiliar pentru a cumpăra o casă în Belgravia, unde ar fi fost vecin cu Hugh Grant.”

Așa că profesorul Baker a refuzat oferta de a-și petrece noaptea la ambasadă și a decis să tragă la hotelul lui preferat din capitala Marii Britanii.

Trafalgar Square

Este o piață aflată în zona centrală a Londrei, al cărui nume comemorează bătălia de la Trafalgar, care a avut loc la data de 21 octombrie 1805, în largul Capului Trafalgar, în sudul Spaniei. Bătălia s-a soldat cu înfrângerea aliaților franco-spanioli de către flota britanică, dar și cu moartea amiralului englez Horatio Nelson.

Locul pe care astăzi se găsește piața era important încă din secolul al XIII-lea, când aici se găseau grajdurile regale. După ce regele George al IV-lea a mutat grajdurile la Buckingham Palace, zona a fost reproiectată de John Nash, dar nu a fost redeschisă până în 1844. Punctul principal de atracție al pieței este Coloana lui Nelson, finalizată în noiembrie 1843, cu o înălțime puțin peste 44 m. Coloana este flancată de patru lei iar în vârful ei tronează statuia amiralului Nelson.

Trafalgar Square este aglomerată tot timpul anului, dar mai ales cu prilejul unor evenimente: Anul Nou, Crăciunul, Ziua Victoriei (8 mai), manifestări politice sau sportive. Începând cu 1947, bradul de Crăciun care împodobește piața este donat de către statul norvegian.

Sursa foto
Trafalgar Square, 1908 – Sursa foto
Sursa foto
Trafalgar Square, 2009 – Sursa foto

Știai că …?

  • în mai 2007, pavajul pieței a fost acoperit timp de două zile cu gazon, într-o campanie de promovare a spațiilor verzi din oraș;
  • anual, pe 21 octombrie, se organizează o paradă în cinstea amiralului Nelson și a victoriei flotei britanice împotriva flotelor aliate ale Spaniei și Franței;
  • pe 7 iulie 2011, a avut loc premiera mondială a ultimului film din seria Harry Potter și un covor roșu de 1,2 km a fost întins între Trafalgar Square și Leicester Square.

Așteptând să se deschidă Galeriile Naționale, Charles Baker savurează o cafea în Trafalgar Square:

„Valuri de turiști începuseră să se adune la monumentul în vârful căruia, cocoțat ca pe catarg, amiralul Nelson domina marea de lume care se scurgea de pe marile bulevarde tot așa cum trebuie să fi dominat flota lui Napoleon la Trafalgar când a dat Angliei cea mai fenomenală victorie navală din istoria ei. Din păcate, tot acolo și-a dat și viața.”

National Gallery

Este unul dintre cele mai vizitate muzee de artă din lume, care găzduiește o colecție de peste 2300 de picturi, de la jumătatea secolului al XIII-lea până la începutul secolului al XX-lea. Galeria a fost deschisă pentru public în 10 mai 1824, cu 38 de picturi cumpărate de guvernul britanic de la moștenitorii unui broker de asigurări pasionat de artă.

Sursa foto
Sursa foto

Colecția de picturi nu este mare, comparativă cu a altor muzee europene, dar este valoroasă fiindcă sunt prezente opere ale unor pictori importanți, printre care Giotto, Cézanne, Velazquez, Leonardo de Vinci, Canaletto, Vermeer, dacă ar fi să enumerăm doar câțiva.

Clădirea, a treia care găzduiește Galeriile Naționale, a fost construită între 1832 și 1838 și a fost criticată adesea atât pentru design-ul său cât și pentru lipsa de spațiu. În timp, a suferit mai multe modificări, doar fațada sa a rămas neschimbată.

A fost primul muzeu din lume în care a fost acceptată intrarea copiilor, pentru ca și cei care nu-și permiteau o bonă să poată vizita galeria.

De-a lungul timpului, galeria nu a fost vizitată doar de pasionații de artă ci și de o sufragetă care, în 1914, a înjunghiat-o pe Venus din tabloul lui Diego Velazquez, Venus în oglindă sau de un fost militar cu probleme psihice care a împușcat-o pe Sf. Ana din Fecioara cu Pruncul, Sfânta Ana și Sfântul Ioan Botezătorul de Leonardo da Vinci. S-a întâmplat chiar ca unii vizitatori, unii dintre ei chiar aristocrați, să plece de la galerie cu câte un tablou de care nu se îndurau să se despartă :).

Sala 54, unde a dorit profesorul Baker să ajungă, este dedicată pictorilor italieni din Italia Centrală din perioada 1430-1450.

Scrută cu privirea picturile lui Fra Filippo Lippi, pe cele ale lui Sassetta și Giovanni di Paolo și ajunse, în sfârșit, la Uccello. Erau două tablouri acolo. Celebra parte a tripticului din Bătălia de la San Romano și, în fine, Sfântul Gheorghe omorând balaurul. Se uită la ceas. Nu era nimeni, încă la acel etaj. Lumea o lua de jos în sus pentru a vizita un muzeu. Din păcate, pentru că în multe dintre muzeele lumii picturile erau așezate în ordine cronologică și lucrările cu adevărat importante erau dincolo de jumătate, ajungeai acolo cu limba scoasă, când ochiul nu mai era în stare să perceapă și mintea să înțeleagă nimic într-așa o mare de informație vizuală. Rețeta lui Charles într-un muzeu era simplă: întotdeauna trei tablouri pe vizită și valea.

Sf. Gheorghe omorând balaurul - Sursa foto
Sf. Gheorghe omorând balaurul – Sursa foto

Drapers’ Company

Fondată în urmă cu peste 600 de ani, Compania Postăvarilor este una dintre companiile care au sediul în City, cu o largă gamă de activități, de la administarea afacerilor până la diverse activități filantropice.

„Charles cunoștea casa din fotografii. Era sediul fundației The Drapers Company, un ONG care se ocupa cu tot felul de acte de binefacere. Clădirea aparținuse breslei Postăvarilor încă din 1543 chiar de pe vremea lui Henric al VIII, iar ulterior lui Thomas Cromwell, Earl of Essex și cancelar al regelui … Reședința a fost distrusă și modificată în mai multe rânduri. Doar jumătate din ea a scăpat din bombardamentele celui de-al Doilea Război Mondial.

Drapers’ Hall are mai multe săli spectaculoase, care pot fi închiriate pentru diverse evenimente.

Sursa foto

The One Aldwych Hotel

Hotelul este situat în centrul Londrei, „Where The Strand meets The City”, aproape de cele mai importante teatre și galerii londoneze, într-una din cele mai importante clădiri edwardiene din Londra, construită în 1907, pentru ziarul The Morning Post. Are 93 de camere și 12 apartamente, baruri, saloane-restaurant, centru wellness, piscină, sală de sport și alte facilități. Există chiar o expoziție de artă contemporană și un florar care se ocupă de aranjamentele florale din hotel.

Sursa foto
Sursa foto

De ce a ales Charles Baker acest hotel?

„Charles stătuse la mai multe hoteluri în Londra, dar odată ajunsese la The One Aldrich, „Where The Strand meets The City”, cum suna sloganul. Chiar dacă hotelul i se păruse mic și înghesuit, cum era, de altfel uriașa majoritate a hotelurilor din capitala engleză, acolo mâncase cele mai bune ouă Benedict și Florentine din viața lui, iar acel mic dejun nu voia să-l rateze niciodată. Cel mai mult îl enervau, la hotelurile din Londra, inclusiv la The One, geamurile care nu se deschideau. Puteau fi crăpate cam trei degete, în cel mai bun caz. Încercase să afle care era motivul, și cea mai bună explicație pe care reușise să o obțină era că mulță cetățeni pașnici veneau să se sinucidă în acele hoteluri, iar forma lor preferată de a termina cu viața era aruncatul de la etaj.”

Bonus: 

O rețetă de ouă Benedict poți găsi pe www.retetecalamama.ro, iar una de ouă florentine pe www.gustos.ro.

Citește și:

Biblia pierdută – ghid de călătorie (1)

Biblia pierdută – ghid de călătorie (2)

Biblia pierdută – ghid de călătorie (4).

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s