Cu cât mai mulți, cu atât mai bine de Anne Fine

Despre autoare: 

Anne Fine (n. 1947, Leicester) este o scriitoare britanică foarte cunoscută pentru cărțile sale pentru copii, deși a scris și cărți care se adresează celor mari. A scris prima carte la 24 de ani, când s-a născut prima sa fiică și nu a putut merge la bibliotecă să împrumute o carte, așa că s-a apucat să scrie chiar ea una. Și bine a făcut, nu? Cea mai cunoscută carte a ei este Mrs. Doubtfire.

A studiat Istorie și Științe Politice, este căsătorită și are două fete, Cordelia și Ione. Locuiește în Barnard Castle, Anglia.

De-a lungul carierei, a câștigat mai multe premii: Guardian Prize, Whitbread Awards, Carnegie Medal ș.a.

Despre carte: 

Produs publicat în 2008 de Aramis
Data apariției: Ianuarie 2008
Colecția Crăciunul cu Aramis
Tip copertă: Broșată
Număr pagini: 184
ISBN: A667

De Crăciun, familiile se reunesc pentru a petrece sărbătorile împreună. Familia Mountfield nu face excepție, așa că se reunesc sub același acoperiș străbunica Natasha, Ida, sora străbunicului, mătușile Miriam și Susan, unchii Tristram, Geoffrey și Digby, bunicul, câinele Bruno, verișorii Titania, Sylvia și Sylvester. Plus membrii familiei: mama Tansy, tatăl James și copiii Harry și Ralph. Și să nu uităm de Albert, copilul din vecini, pe care părinţii par să-l piardă mereu.

Verișoara Titania are rochii de zână și îi terorizează pe toți cu dansul și cântecele ei, gemenii Sylvia și Sylvester demolează tot în jurul lor, iar unchiul Tristram (personajul meu preferat) le face cadou câte o jumătate de cărămidă.

Ralph interpretează rolul scoicii la serbarea de Crăciun de la școală, îi scrie scrisori trăznite lui Moș Crăciun și ne povestește cum s-au petrecut lucrurile, din punctul lui de vedere.

Dar toată lumea știe că eu nu mă pricep să mă dau în spectacol, adică să joc teatru. Fratele meu, Harry, poate. El a interpretat „Mlaștina disperării” – adică asta înseamnă „mocirla întristării” – când s-a jucat la școala noastră Călătoriile pelerinului și nu-i ușor să joci rolul unei mlaștini. Tot ce mi s-a dat voie să interpretez a fost rolul unei scoici din piesa în versuri Morsa și tâmplarul, care s-a jucat anul ăsta, la serbarea de Crăciun. (Și chiar și atunci toată lumea a spus că eram prea fericit când eram mâncat).

Iar rolul de scoică, mai precis costumul pentru acest rol, va duce la un adevărat dezastru.

Nu este de mirare că mama Tansy cedează nervos și îl pune pe tata James să-i promită că, la anul, toată familia va pleca în vacanță de Crăciun (o promisiune semnată cu sânge :D).

După ce „admiră” cadourile pe care Moşul i le-a lăsat în ciorap, Ralph trage o concluzie.

Îmi ziceam că, într-o anumită măsură, Crăciunul este ca un balon care a fost umflat, nu i s-a făcut nod şi i s-a dat drumul din greşeală. Şi balonul acela face fâââsss şi după aia se face mic, mic de tot. Toată acea aşteptare şi nerăbdarea şi speranţele nu sunt decât aer, pe care-l tot sufli în balon, ca să-l umfli.

Sfârşitul este unul optimist: părinţii se pregătesc pentru o vacanţă exotică de Crăciunul viitor, unde cică nu vine Moş Crăciun, iar Ralph a început deja să facă lista cu darurile pe care vrea să le primească. Printre ele, „un dispozitiv gigant de prins muşte”, dar şi alte lucruri cel puţin la fel de interesante.

Deși se zice că este o carte pentru copii între 8 şi 12 ani, eu o recitesc cu drag în fiecare an, în preajma Crăciunului. Și de fiecare dată mă distrez la fel de tare de peripețiile membrilor familiei Mountfield și, mai ales, de replicile amuzante ale unora dintre ei. E ca un fel de Singur acasă, pe care-l revezi mereu, dar de fiecare dată descoperi ceva ce parcă n-ai văzut până atunci.

I-am dat 5 steluțe pe Goodreads :D.

Dacă vrei să citești cartea, o poți comanda aici. 

Lectură plăcută!