Se povestește că Bucureștiul, capitala României, își datorează numele unui păstor, pe nume Bucur.
Și se mai spune că, în limba dacilor, bucur înseamna cioban, trecător, călător spre locul de iernat cu turma iar bucura era locul de intalnire al ciobanilor. Locul pe care se află astăzi cel mai mare oraș din România era un loc foarte popular între păstori, traversat de râuri, plin de pășuni și păduri, cu un climat blând.
Iată povestea lui Bucur:
„A fost odată un pădurar sărac care trăia împreună cu fiica sa, pe nume Dâmbovița, într-o pădure mare și adâncă. Fata știa toate secretele pădurii și cărările ascunse sub iarba și tufișuri.
Intr-o zi, un prinț dintr-un tărâm îndepărtat s-a rătăcit în pădure. Intâlnind-o pe Dâmbovița i-a cerut acesteia să ii găsească drumul. Ea i-a arătat cărarea. Prințul a văzut-o atât de blândă și frumoasă și a cerut-o de soție. Atunci Dâmbovița i-a spus că ea deja era promisă lui Bucur, un păstor care locuia lângă pădure. Drept mulțumire, prințul, care nu era nimeni altul decât Prințul Munților, i-a dăruit fetei un cuțitaș și un titirez. Dacă învârtea titirezul, orice dorință ar fi devenit realitate.
După acea întâlnire cu prințul, fata a luat cuțitul și titirezul și i le-a arătat lui Bucur, logodnicul ei. Vrând să îi arate cât de mult îl iubește și că i-a fost credincioasă, ea a înfipt cuțitul într-o piatră. Din locul în care a lovit piatra a ieșit un râu limpede ca lacrimile fetei. Râul a fost numit Dâmbovița, după numele ei, iar ea împreună cu iubitul ei au întemeiat un mic sat la marginea pădurii, pe malurile râului. Bucur a numit așezarea după numele lui. Și așa micul sat, astăzi un mare oraș, se numește București iar apa care îl traversează se numește Dâmbovița.”
Azi orașul lui Bucur, la ceas de seară, arată cam așa:
Dorina Danila 